Oamenii din El Salvador strâmbă din nas că mai mult de 80% din teritoriul său este vulnerabil.
Cu o suprafață de 21.040 de kilometri pătrați, El Salvador este cea mai mică țară din America Centrală, dar pe teritoriul său se află nu mai puțin de 170 de vulcani. Dintre acestea, 14 sunt active, iar șase sunt monitorizate în permanență pentru erupții, potrivit Ministerului Mediului și Resurselor Naturale (MARN).
Această informație este importantă pentru El Salvador, având în vedere că în urmă cu doar doi ani, în concluziile conferinței internaționale privind schimbările climatice din Qatar, s-a stabilit că peste 80 la sută din teritoriul țării este vulnerabil, mai ales pentru că munții, dealurile și vulcanii au fost defrișați și sunt predispuși la alunecări de teren și prăbușiri de pietre în sezonul ploios.
Emergența vulcanilor în El Salvador a fost și este facilitată de apropierea sa de două plăci tectonice, explică Eduardo Gutiérrez, vulcanolog la MARN. Placa tectonică Cocos, aflată la 50 de kilometri în largul coastei salvadoriene, se ciocnește cu placa Caraibelor. El Salvador este situat în zona de coliziune a celor două plăci, iar acest lucru facilitează formarea vulcanilor, a declarat expertul.
„Când aceste două straturi se întâlnesc, se generează deformări și fisuri, prin care magma poate urca la suprafață, în vulcani”, spune Gutiérrez, care adaugă că majoritatea vulcanilor din El Salvador sunt aliniați paralel cu zona de coliziune dintre plăci.
Conform studiilor geologice locale, majoritatea vulcanilor formați prin coliziunea plăcilor tectonice au apărut în urmă cu 10.000 de ani. Cu toate acestea, există înregistrări ale unor vulcani care au apărut cu aproximativ 100.000 de ani în urmă, care sunt localizați în partea de nord a țării, la granița cu Honduras și Guatemala.
În ciuda pericolului reprezentat de vulcani, viața în El Salvador este normală. Salvadorienii își construiesc casele și își cultivă alimentele de bază, cum ar fi porumbul și fasolea, pe versanții lor, și chiar fac turism pe marginea craterelor lor, ca în cazul lui El Boquerón.
Recomandăm: Vida a lugares apartados
Gutiérrez explică faptul că vulcanii sunt împărțiți, din punct de vedere al conformației lor, în vulcani poligenetici și vulcani monogenetici. Primii sunt cei formați din straturi produse în mai multe cicluri eruptive, cum ar fi vulcanul Santa Ana sau Llamatepec, cel mai mare din El Salvador, cu o înălțime de 2.381 de metri deasupra nivelului mării (Foto principal).
În opoziție cu aceștia, vulcanii monogenetici sunt cei formați ca urmare a unui singur ciclu eruptiv. Acestea tind să ia forma unor mici conuri vulcanice, cum ar fi El Playoncito, El Picacho, El Jabalí și El Boquerón, situate într-o vale de roci vulcanice care au fost rămășițele ultimei erupții de magmă a acestuia din urmă, în 1917.
La rândul său, vulcanul cunoscut sub numele de El Playón s-a format în 1917 datorită unei fisuri care a atras magma, produsă de erupția vulcanului El Boquerón, în acel an.
Expertul a explicat că, odată ce un vulcan încheie un ciclu eruptiv, fisurile prin care a ieșit magma se solidifică din nou. El a adăugat că „o viitoare erupție va găsi o rezistență mult mai mare și de aceea va căuta alți vulcani, de aceea vedem vulcani perfect aliniați într-o anumită zonă”.
Dintre toți vulcanii din țară, autoritățile mențin o vigilență permanentă asupra a șase: Santa Ana, Izalco, San Salvador, la Caldera de Ilopango, San Vicente și Chaparastique.
Gutiérrez menționează că motivul inspectării acestor șase vulcani mai mult decât a celorlalți este acela că au un istoric de erupții, unele de mare amploare, cum ar fi vulcanul Caldera de Ilopango, care în urmă cu 1.500 de ani a degajat până la 84 de kilometri cubi de material vulcanic și care în prezent este cunoscut sub numele de Lago de Ilopango.
Recomandăm: Unde cresc pietre verzi
Alte motive pentru a inspecta permanent acești vulcani sunt activitatea seismică internă pe care o întrețin, precum și faptul că au cratere bine definite și, în unele cazuri, fumarole.
Potrivit relatărilor istorice despre sosirea conchistadorilor spanioli, la începutul secolului al XVI-lea, pe teritoriile ocupate în prezent de El Salvador, acestea au fost botezate Valle de las Hamacas, datorită numărului de mișcări telurice care erau semnalate în fiecare clipă, situație care continuă și în prezent.
În ultimii 10 ani, El Salvador a cunoscut două evenimente eruptive de mare amploare în doi dintre cei șase vulcani care sunt monitorizați în mod constant: erupția vulcanului Llamatepec la 1 octombrie 2005 și a vulcanului Chaparrastique la 29 decembrie 2013. Erupțiile nu au fost de magmă sau lavă vulcanică, ci de expulzări de cenușă și gaze.
Până la erupția din 2005, vulcanul Llamatepec, situat în vestul Salvadorului, a fost calm timp de 100 de ani. Eduardo Gutiérrez notează că acest vulcan nu a încetat să mai fie activ, ci a intrat într-o perioadă de neerupție. Vulcanul Chaparrastique, situat în departamentul estic San Miguel, este unul dintre cei mai activi vulcani din țară. Înainte de decembrie 2013, ultima sa erupție a fost înregistrată în 1976.
„Întotdeauna am spus că vulcanii nu ar trebui să fie abordați atunci când erup, dar după aceea sunt dătători de viață”, conchide Gutiérrez. Atât lava, cât și cenușa sunt foarte nutritive pentru sol, care este apoi fertilizat pentru noile plantații.