2 întrebări la care să te gândești înainte de a pune capăt căsniciei tale

Ce faci atunci când căsnicia ta este absolut la capătul drumului? Este divorțul singura ta opțiune? Separarea ajută vreodată cuplurile să se împace? Și există vreodată un astfel de lucru ca o căsnicie care este dincolo de recuperare?

În ultima vreme, mai multe persoane m-au contactat prin intermediul site-ului nostru spunând că sunt absolut la capătul puterilor în ceea ce privește căsnicia lor. Nu se plâng sau se smiorcăie pur și simplu. Unii sunt căsătoriți de zeci de ani și căsnicia a fost foarte dificilă în tot acest timp. Ei vor să se despartă. Dar sistemul lor de valori le spune că este greșit. Dacă vă gândiți serios să puneți capăt căsniciei, există câteva întrebări critice pe care trebuie să vi le puneți mai întâi.

Este vreodată prea târziu pentru a salva căsnicia?

Dați-mi voie să încep prin a spune că pentru cititorii noștri care sunt credincioși (creștini născuți din nou), adică majoritatea dintre voi, nu intenționăm să intrăm astăzi în dezbaterea despre divorț și recăsătorire. Vrem doar să afirmăm că Dumnezeu este pro-căsătorie și la fel suntem și noi. Aceasta este valoarea de bază care conduce conținutul postării de astăzi (și tot conținutul nostru!). Dacă ești în căutarea cuiva care să justifice pentru tine desfacerea căsătoriei tale, va trebui să te uiți la alte resurse.

După ce am spus asta, nu suntem deloc lipsiți de simpatie față de suferința profundă pe care mulți dintre ascultătorii noștri o trăiesc în căsnicia lor. Noi doar subliniem faptul că vrem să vă îndrumăm în direcția vindecării și recuperării în căsnicia voastră.

Așa că aceasta este o întrebare excelentă. Și sunt câteva lucruri la care trebuie să ne uităm.

Unul este dorința de reconciliere.

Un studiu din 2011 a intervievat cupluri care divorțează și a constatat că:

1. 1. 1 din 4 persoane a indicat o oarecare convingere că mariajul ar putea fi salvat, chiar și în timp ce treceau prin etapele finale ale procesului de divorț
   2. Doar pentru 1 din 9 cupluri (~11%) ambii soți aveau această convingere
   3. 1/3 din cupluri erau interesate de servicii externe de reconciliere

Aceste date par să sugereze că, chiar și în timp ce cuplurile trec prin divorț, o minoritate rezonabilă încă mai are o formă de speranță și credință că mariajul poate fi reconciliat.

Și astfel cred că dacă sunteți în proces de divorț sper că ați profitat de ocazia de a-i pune soțului/soției dumneavoastră această întrebare: crezi că mariajul nostru ar putea fi salvat? Dacă primiți un „nu” categoric, atunci știți unde vă aflați. Dacă primești un „da”, probabil că va fi un „Da, dacă…” sau un „Da, dar…” și apoi o listă de cerințe sau de lucruri care trebuie să se schimbe. Și aș spune pentru această discuție: nu intrați în spirală într-o discuție despre ceea ce s-a spus după „Da”. Dacă vreți să vă salvați căsnicia și atât dvs. cât și soțul/soția dvs. credeți că este posibil, atunci cu siguranță merită să încercați?

De ce să nu-i întrebați dacă puteți accepta amândoi acel „Da” și apoi să cereți un ajutor extern pentru a lucra la condițiile „dacă” sau „dar”. Toate acele nemulțumiri și lucruri care trebuie să se schimbe sunt mult mai ușor de înfruntat dacă amândoi vreți să treceți peste ele și amândoi credeți că acest lucru este de domeniul posibilității.

Un alt studiu din 2012 a intervievat cupluri care treceau printr-un divorț. Cele mai frecvente motive pentru divorț au fost „îndepărtarea” (55% dintre cupluri) și imposibilitatea de a vorbi împreună (53%). Acești factori au scăzut interesul participanților față de ideea de reconciliere, la fel ca și diferențele de gusturi și problemele financiare.

Dar au existat și alte motive invocate pentru divorț care, de fapt, au crescut interesul față de posibilitatea reconcilierii:

1. „Nu primesc suficientă atenție” este un exemplu. Probabil pentru că în această situație îți dorești în continuare atenția soțului/soției, doar că simți că nu o primești suficient de mult.
2. „Probleme cu socrii” a prezis, de asemenea, un interes mai mare pentru posibilitatea reconcilierii.

În cele din urmă, faptul de a fi implicat în abuzuri nu a afectat dorința de reconciliere.

Este interesant faptul că toate acestea sunt cupluri care trec printr-un divorț, dar interesul față de posibilitatea reconcilierii este legat de unele dintre motivele pentru care au vrut să divorțeze. Este cu adevărat complex să încercăm să le despărțim pe toate acestea. Pentru abuz, v-aș trimite înapoi la episodul 125 despre când să rămâi sau să părăsești o căsnicie abuzivă.

Pentru ceilalți, s-ar putea să fie vorba mai mult de diferența dintre obstacolele majore (cum ar fi o aventură) vs. diferențele de lungă durată în ceea ce privește valorile sau viziunea (cum ar fi obiectivele financiare). Evenimente singulare precum infidelitatea sau abuzul, oricât de greu de trecut, nu par să îți coloreze impresia despre perspectivele căsniciei tale la fel de rău ca o incapacitate de lungă durată de a te conecta.

Dar acest studiu a arătat, de asemenea, că 26% dintre cupluri credeau că mariajul lor încă mai poate fi salvat, chiar și în timp ce treceau prin procesul de divorț.

Cred că ceea ce merită menționat este că toate aceste probleme sunt „tratabile”. Ele răspund la terapie. Puteți învăța abilități de comunicare. Puteți învăța să vă descurcați cu socrii. Puteți merge în profunzime pe aceste probleme financiare pentru a găsi valorile de bază care vă conduc pe fiecare dintre voi și apoi găsiți modalități de a vă onora reciproc în ciuda diferențelor. Am făcut o serie de cinci părți despre datorii și buget pentru căsnicie pe care cu siguranță ați putea să o folosiți ca punct de plecare.

Este vreodată prea târziu pentru a salva căsnicia? Dr. Gottman spune că atunci când sistemul de afecțiune și admirație din căsnicie este complet mort – nu doar voalat de un conflict de lungă durată – atunci ar trebui să ajutați cuplul să își dea seama cum să se despartă pe cale amiabilă. Cu toate acestea, nu sunt sigur că aș fi gata să renunț chiar și în acest punct.

În opinia mea, este cu siguranță prea târziu pentru a salva căsnicia doar atunci când unul dintre soți a murit sau s-a recăsătorit.

După ce am spus asta, vreau să-i recunosc pe aceia dintre voi care sunt căsătoriți cu un soț cu o tulburare de personalitate sau cu un dependent de sex care nu va căuta tratament sau cu un soț abuziv. Nu v-aș forța în niciun fel să rămâneți căsătoriți: cine sunt eu să vă cer să faceți ceva care nu are consecințe pentru mine și are consecințe profunde pentru voi?

Așa că, până la urmă, aceasta este decizia voastră. Și una care trebuie făcută cu multă atenție, cu multă rugăciune și căutând voia lui Dumnezeu, precum și cu sfatul unor persoane de încredere din viața ta, cărora le pasă mai mult de tine decât de ei înșiși.

Divorțul/separarea ajută vreodată?

Întrebarea noastră următoare analizează dacă divorțul sau separarea sunt cu adevărat soluțiile la care te aștepți să fie. Poate vă amintiți că în episodul 125 am vorbit despre părăsirea unei căsnicii abuzive. Una dintre observațiile interesante este că soțiile care vin și pleacă, și care intră și ies din conviețuirea cu un soț abuziv, se descurcă mai rău decât soții care iau o decizie fermă de a rămâne sau iau o decizie fermă de a pleca.

În mod similar, un studiu din 1984 a observat că cuplurile care solicită divorțul, dar ale căror petiții sunt retrase sau respinse, raportează rate mai mari de suferință psihologică decât eșantioanele grupului de control de persoane divorțate și căsătorite. Cuplurile reconciliate se confruntă cu niveluri ridicate de violență domestică și au plângeri maritale mai grave decât cele care divorțează, dar nu sunt deosebit de susceptibile de a căuta ajutor profesional.

Cred că fluturarea divorțului ca pe un băț nu este întotdeauna utilă – asta este ceea ce s-ar putea concluziona din acest studiu. Nu-mi place să spun că trebuie să termini ceea ce începi pentru că nu vreau ca oamenii să termine divorțul dacă există speranța de a salva căsnicia. Așa că ceea ce sper să se înțeleagă este că nu ar trebui să mergi pe calea divorțului dacă nu ai intenția de a finaliza ceea ce începi.

Ce zici de separare?

Iată un citat dintr-un studiu din anii ’80: „Limbajul separării este asociat cu probleme de sănătate fizică și psihologică. De fapt, se raportează rate chiar mai mari de suferință fizică și psihologică pentru cei separați decât pentru cei divorțați sau văduvi.”

Așa că se pare că separarea este o stare foarte anevoioasă în care să te afli. Faptul de a fi separat de soțul/soția ta, probabil cu ultima ceartă care încă îți răsună în urechi și cu un viitor incredibil de nesigur, este inevitabil să își pună amprenta asupra bunăstării tale. Din ceea ce am observat în propria mea practică, văd că și acest lucru este valabil. Dar, iată câteva date la care să vă gândiți:

Date din recensământul din 2009 din SUA: 87% dintre cuplurile care trec printr-o „separare de probă” sau care trăiesc separat ajung să divorțeze. Cei mai mulți divorțează la 3 ani de la separare. Așadar, cele mai multe separări se termină prin divorț. Totuși, 1 din 8 sau cam așa ceva nu se termină, ceea ce este notabil.

Să ne uităm la mai multe cercetări privind separarea. Un studiu din 1994 a examinat informații din sondaje naționale. Aceștia au raportat că o treime dintre femeile care au încercat să se împace erau încă căsătorite 1 an mai târziu.

Așa că este o rată de succes relativ mare. Religia are cea mai puternică relație cu reconcilierea reușită, urmată de coabitarea înainte de căsătorie și similaritatea de vârstă între parteneri. Factorii socio-economici precum rasa, venitul etc. nu au fost legați de succesul reconcilierii. Faptul de a avea o oarecare ancorare în credință a ajutat la reconectarea căsniciei chiar și în acest stadiu târziu, în timp ce alți factori aparent proeminenți, cum ar fi situația financiară, nu au făcut acest lucru.

Aproximativ 1 din 10 cupluri căsătorite au raportat că s-au separat pentru o anumită perioadă de timp în timpul căsătoriei.

Un alt studiu din 1985 a intervievat 1101 persoane căsătorite/separate. Aceștia au constatat că separări de 48 de ore sau mai mult rezultate din certuri/discuții au fost întâlnite în 1 din 6 căsătorii, sugerând că separările mai scurte rezultate din certuri nu sunt neobișnuite și nu înseamnă întotdeauna un dezastru pentru căsnicie. Cu toate acestea, căsătoriile care s-au încheiat cu un divorț au avut de 4 sau 5 ori mai multe șanse să fi avut o separare la un moment dat. Așadar, separările datorate certurilor care se termină cu plecarea unuia dintre voi nu sunt un semn al unei căsnicii sănătoase și nu par să ajute.

Un alt studiu a constatat că probabilitatea ca orice cuplu căsătorit să se confrunte cu o separare s-a dovedit a fi de aproape 5 la sută într-un an. Cele mai multe separări (77%), după ce durează aproximativ un an, se termină prin divorț.

Binstock & Thornton (2003) a examinat traiectoriile relațiilor în căsătorie (și în coabitare) pe baza rezultatelor unui sondaj național și a analizat efectul atât al separării din cauza discordiei, cât și al separării din alte motive (cum ar fi locul de muncă sau alte motive practice). „În general, rezultatele noastre indică, de asemenea, că, chiar și ținând cont de reconcilieri și de traiul separat din alte motive decât discordia, pentru majoritatea tinerilor adulți care trăiesc în concubinaj și în uniuni conjugale, prima separare din cauza discordiei semnalează dizolvarea definitivă a relației”.

Atunci, toate acestea nu conturează o imagine deosebit de bună a separării ca modalitate eficientă de abordare a dificultăților conjugale. Șansele sunt mici să puteți salva căsnicia odată ce ați ajuns la etapa de separare, dar se întâmplă. Unele dintre motivele sugerate pentru ratele scăzute de reconciliere în cazul cuplurilor care se separă includ:

1. Multe cupluri folosesc, de fapt, separarea doar ca o modalitate mai „blândă” de a se despărți și de a divorța
2. Timpul de separare vă face mai probabil să vă îndepărtați mai degrabă decât să încercați să lucrați în colaborare la diferențele voastre
3. Cupluri îl folosesc uneori ca pe o „pedeapsă” sau ca pe o „amenințare”, mai degrabă decât să se gândească de fapt că va funcționa

Atunci, dacă credeți că o perioadă de separare vă poate ajuta să vă clarificați căsnicia și să reveniți la lucruri cu o nouă perspectivă, fiți conștienți de faptul că cercetările arată că acest lucru duce la o separare permanentă și la divorț în majoritatea căsătoriilor. Desigur, căsnicia ta și circumstanțele tale sunt unice, așa că nu ar trebui să iei acest lucru ca pe o predicție a modului în care vor decurge lucrurile pentru tine, dar trebuie doar să fii conștient.

O altă observație interesantă din cercetare este că o dorință ridicată de a ierta crește probabilitatea unei reconcilieri de succes. Ross (2010) a examinat trei cupluri care au divorțat și apoi s-au recăsătorit. Rezultatele indică faptul că iertarea este un factor principal care indică o satisfacție maritală ridicată după separare. Disponibilitatea ridicată de a ierta diferențiază cuplurile care aleg să se reconcilieze în urma unei separări sau a unui divorț și cele care nu se reconciliază.

Ce ne facem cu divorțul?

Deci, separarea ca intervenție pentru căsniciile aflate la capătul drumului nu este o strategie de succes pentru majoritatea cuplurilor. De fapt, duce adesea la multă suferință emoțională. Dar cum rămâne cu alternativa? Faptul de a renunța și de a pune capăt căsniciei vă sporește fericirea? Un studiu din 2009 a examinat bunăstarea emoțională a cuplurilor care trec prin divorț pe o perioadă de cinci ani. Ei au descoperit:

1. În nicio condiție, divorțul nu a îmbunătățit bunăstarea emoțională, chiar dacă erați nefericit în căsnicie.
2. Pe unele măsuri de bunăstare, divorțul a scăzut de fapt bunăstarea generală.
3. Cuplurile care au divorțat și apoi s-au recăsătorit nu prezintă nicio îmbunătățire a bunăstării emoționale.

Deci, chiar dacă mariajul tău este nefericit, divorțul și chiar găsirea unui alt partener nu pare să-ți îmbunătățească prea mult fericirea/ bunăstarea. Nu beți kool-aid-ul care spune că divorțul este o plimbare rapidă înapoi spre fericire.

De asemenea, merită remarcat faptul că ratele de divorț în a doua căsătorie sunt mai mari decât în prima căsătorie. Cred că aici este punctul în care ideea de divorț fără vină a eșuat cu adevărat în societate. Ideea că nu-mi place mașina mea așa că îmi voi lua una nouă funcționează pentru mașini, dar nu funcționează nici pe departe la fel de bine pentru soți. Desigur, sunt sigur că toată lumea crede că este o excepție, dar adevărul este că 3 din 5 a doua căsnicie se termină cu un divorț. Este un procent foarte ridicat.

Dacă mariajul tău este în suferință și te gândești la ideea de divorț, atunci acesta este un semnal bun că acum este momentul să cauți ajutor. În momentul în care ești separat sau chiar în proces de divorț este foarte greu să te întorci.

Pe de altă parte, dacă sunteți în proces de divorț: rețineți că există unele cupluri care sunt capabile să se reconcilieze. Să fii dispus să ierți și să-L ții cu adevărat pe Dumnezeu în centrul a ceea ce vrei să reconstruiești este cheia.

Ceea ce ajută este o bună consiliere matrimonială. Citirea de cărți. Mergând la seminarii de căsătorie. Sunt atât de multe modalități de a primi ajutor. Dacă crezi în importanța căsătoriei și crezi că există chiar și cea mai mică șansă ca a ta să mai poată fi salvată, atunci trebuie să lupți cu dinții și cu unghiile pentru căsnicia ta folosind orice ajutor pe care îl poți obține. Chiar și atunci când ești absolut la capătul liniei, încă mai există speranță.

Kitson.

Georgina Binstock și Arland Thornton, „Separations, Reconciliations, and Living Apart in Cohabiting and Marital Unions”, Journal of Marriage and Family, 65.2 (2003), 432-43.

Carla S. Ross, Henri Nouwen și Carla S. Ross, Reconciling Irreconcilable Differences Through Forgiveness.

Podcast: Play in new window | Download (Durata: 30:06 – 41.8MB)

Subscribe: Apple Podcasts | Google Podcasts | Spotify | Stitcher | RSS | Mai mult

.