Dacă sunteți în preajma copiilor – sau chiar a adulților – pentru orice perioadă de timp, veți auzi în cele din urmă „Îmi pare rău, nu am vrut” sau „Îmi pare rău, nu a fost intenția mea să te rănesc”. Și apoi copilul sau persoana respectivă își urmează drumul lor vesel ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dar dacă nu am vrut, de ce am făcut-o? De ce respingem atât de ușor, atunci când rănim pe cineva, că a fost în regulă doar pentru că „nu am vrut”? Această afirmație a devenit atât de comună încât am ajuns să o acceptăm ca fiind adevărată. Haideți să privim puțin mai adânc.
Toate acțiunile vorbesc mai tare și mai adevărat decât cuvintele noastre. Atunci când cuvintele noastre nu se potrivesc cu acțiunile noastre, acțiunile noastre sunt cele care fac paradă de motivul nostru cel mai adevărat. Îmi pare rău că nu-mi pare rău nu este suficient. Așa cum se știe că spunea regretatul psihiatru austriac Dr. Alfred Adler,
„Aveți încredere doar în mișcare. Viața se petrece la nivelul evenimentelor, nu al cuvintelor.”
Cel mai mare vinovat de comportamentul jignitor sunt emoțiile neprocesate, durerea inconștientă și nevoile nesatisfăcute. Ceea ce putem să înțelegem prin „nu am vrut” este că nu a fost instigat de un gând sau motiv conștient. Dar dacă ne uităm mai adânc, găsim adesea sentimente ascunse pe care pur și simplu nu le-am recunoscut încă. Este posibil să ne facem rău nouă înșine atunci când rănim o altă persoană. Un act de răutate față de altcineva poate fi un mod inconștient de a ne comunica durerea, de a trimite un SOS că suntem răniți. S-ar putea ca acea persoană anume să fi fost sau nu cea care ne-a rănit, mai ales în cazul copiilor.
Desigur, atunci când autocontrolul unei persoane este zdruncinat pentru că a băut prea mult sau pentru că dependențele sale au depășit capacitatea de a se controla cognitiv, cuvintele nepăsătoare și dureroase ar putea ieși pe lângă. Cu toate acestea, chiar și în aceste circumstanțe, cuvintele pot avea rădăcini de emoții nerezolvate sau durere care scârțâie atunci când controlul impulsurilor este redus. În cazul copiilor, capacitatea lor de a se controla pe ei înșiși este afectată de imaturitatea dezvoltării, așa că depinde de adulți să îi ajute să le regleze emoțiile și să îi învețe cum să își exprime sentimentele în moduri sănătoase.
Mi punct de vedere aici este să fim mai conștienți de sentimentele noastre și să fim atenți la cuvintele noastre. Cuvintele pot răni sau pot ajuta la construirea unor relații sănătoase.
Sunt o persoană rea pentru că îi rănesc pe alții?
Un copil poate veni la școală și să împingă un alt copil sau un adolescent în jurul său agresându-l. Un altul poate umili emoțional un alt elev, nu pentru că acea persoană i-a făcut ceva, ci din cauza unui sentiment de neputință sau a unui conflict intern neînțeles sau a unui sentiment de durere nerecunoscut.
De câte ori a venit acasă un soț sau o soție și a țipat la copiii săi? A făcut-o pentru că era supărat pe copii? De obicei, nu. Este mult mai probabil să se fi datorat unei zile dificile la serviciu sau să fi fost rezultatul unor nevoi nesatisfăcute care au ieșit la suprafață.
Comportamentul rău nu te face o persoană rea. Te face să fii uman. Iar acțiunile neprietenoase indică, de obicei, o nevoie de autoîngrijire și autocompătimire.
Lectură conexă: „Empatia și scuza empatică: noul și mai bunul „Îmi pare rău””
În orice dezvoltare personală și în orice relație, cheia pentru a ne iubi pe noi înșine și pe celălalt este să devenim conștienți de rădăcinile acțiunilor noastre. Până când nu suntem conștienți de cauza acțiunilor noastre și de credințele care le alimentează, vom continua să reacționăm emoțional și să ne descărcăm asupra celorlalți în mod involuntar. Inteligența emoțională și conștiința de sine sunt necesare pentru a îmbunătăți comunicarea.
Câteodată, pur și simplu avem o zi proastă și avem nevoie ca cineva să ne înțeleagă, chiar și atunci când ne comportăm prost. Cu toate acestea, este de asemenea esențial să recunoaștem cu onestitate ceea ce simțim și de ce avem nevoie.
Creșterea conștiinței de sine: Spuneți ceea ce spuneți și spuneți ceea ce vreți să spuneți
Poate că ați auzit această zicală; este un sfat grozav. Ori de câte ori vă auziți spunând: „Îmi pare rău, nu am vrut să spun asta”, cercetați-vă inima.
Există vreun motiv pentru care s-ar putea să fi vorbit serios?
Resentimentele reprimate au ieșit la suprafață pe neașteptate pentru că nu ați fost în stare să vă comunicați sentimentele în mod direct?
Acea persoană v-a ignorat recent sau v-a spus sau a făcut ceva dureros care nu a fost reparat niciodată?
Sau poate că este la fel de simplu ca și cum persoana respectivă a anulat o întâlnire la cină, chiar dacă a avut un motiv legitim.
Cum să ne discernem motivația internă și să aflăm de ce avem nevoie
O piatră de temelie pentru a iubi în mod conștient și a avea mai multă empatie pentru ceilalți este prin determinarea ori de câte ori suntem neiubitori. Atunci când vă surprindeți făcând sau spunând ceva lipsit de bunăvoință, întrebați-vă după aceea: „Dacă aș avea un motiv foarte bun pentru a acționa astfel, care ar fi acela?”. (Nu se dorește a fi o scuză pentru a acționa necuviincios; această întrebare este un exercițiu de introspecție pentru a deveni mai sinceri cu noi înșine. 
În continuare, explorați dacă aveți nevoie de ceva pentru a vă recăpăta simțul pașnic al sinelui. Poate că ați dori să vă cereți scuze sau o împăcare sau simțiți că ați dori să vorbiți cu persoana respectivă despre ceea ce vă deranjează. Sau poate că tot ce trebuie să faceți este să fiți mai prezent la propriile emoții și să empatizați cu voi înșivă. În orice caz, acționați de îndată ce descoperiți ceea ce simțiți că este bine.
De fiecare dată când faceți acest proces, veți simți din ce în ce mai multă pace interioară și veți avea din ce în ce mai puține izbucniri față de ceilalți. De fiecare dată când facem un efort conștient pentru a ne înțelege adevăratele motive, în loc să ne respingem prea repede acțiunile, creștem în stima de sine. Și de fiecare dată când acționezi pentru a remedia ceea ce stă în calea apropierii într-o relație, construiești mai mult respect, mai multă apropiere și mai multă înțelegere.
Data viitoare când te auzi spunând: „Îmi pare rău, nu am vrut să spun asta!”, sapă puțin mai adânc și află dacă este cu adevărat adevărat așa.
UPDATE: Dacă vă interesează acest subiect și sunteți dornici să vă explorați „terenul interior”, un articol excelent care a fost publicat după al meu este „‘I Didn’t Mean It,’ sau ‘It Didn’t Mean Nothing'” de Andrea Mathews, LPC, Ph.D. Ea se referă la „Disclaimers of Wholeness” în subtitlu, ceea ce cred că este atât de corect. Un articol lămuritor!