Curtesy of www.Caravaggio.org
În mai 1606, Caravaggio a fost acuzat de crimă și a fugit de la Roma în țări îndepărtate (Napoli, Sicilia, Malta) pentru a scăpa de prețul pus pe capul său. Autoportretul său în rolul capului tăiat al lui Goliat, ținut de David, călăul său, a fost trimis la curtea papală în 1610 ca un fel de petiție pictată pentru grațiere. De fapt, grațierea a fost acordată, dar nu a ajuns la Caravaggio înainte de a muri la Porto Ercole.
În lucrarea David cu capul lui Goliat, Caravaggio aduce un omagiu tușelor rapide pe care Titian le adoptă în lucrările sale ulterioare și înconjoară fața tânărului cu un fel de aureolă luminoasă care strălucește din nuanțele întunecate, pământii care înconjoară figura. Spre deosebire de David de Michelangelo, în care Michelangelo îl înfățișează pe tânăr în faza imediat anterioară bătăliei. În opera lui Caravaggio, David ia postura tradițională pentru alegoriile Justiției, cu sabia în mâna dreaptă, dar cu solzi în loc de cap în stânga. Relația cu Hristos, care este judecătorul suprem, dar și salvatorul, este evidentă. David poate să se întristeze, dar chiar și în compasiunea sa el poartă cu fermitate povara împărțirii dreptății. Reprezentarea sardonică a lui Caravaggio în rolul lui Goliat este deznădăjduitoare. Este un portret sfâșietor, cu sângele curgând, fruntea vânătă și ochii necoordonați, scânteia persistentă de viață din ochiul stâng stingându-se în cel drept, plictisitor, nefocalizat, lipsit de vedere și fără viață. Contrastul acestei imagini cu vigoarea tinereții lui David este între moarte și viață, nu doar a trupului, ci și a sufletului. Caravaggio s-a portretizat pe sine ca fiind damnat. Dar escapadele sale criminale și neregulile sexuale sugerate în primele sale tablouri erau prea banale pentru a fi inspirat în sine o astfel de imagine care să dea de gândit.