Definiția caricaturii
Caricatura este un dispozitiv folosit în scrierile descriptive și în artele vizuale, în care anumite aspecte ale unui subiect sunt exagerate, pentru a crea un efect caraghios sau comic. Cu alte cuvinte, poate fi definită ca o ilustrație plastică, un desen derizoriu sau un portret bazat pe exagerarea trăsăturilor naturale, care dă o notă umoristică subiectului.
În timpul secolului al XVI-lea, numeroși pictori (Holbein, Bruegel și Bosch, de exemplu) au folosit aspecte particulare ale caricaturii în lucrările lor. Cu toate acestea, ea nu a implicat nimic comic până în secolul al XVII-lea. Mai târziu, în secolul al XVIII-lea, Carracci a introdus caricatura într-un mod ingenios în operele sale. Caricaturile au început să câștige popularitate în Anglia, când artiști precum Hogarth, Rowlandson și Gillray au călcat pe urmele lui Carracci. Genul s-a dezvoltat încet-încet pentru a găzdui și satira socială și politică.
Exemple de caricatură în literatură
Exemplu #1: Distincțiile etnice, nu mai sunt atât de distincte (de Matt Bai, New York Times, 29 iunie 2010)
Diferiți autori au scris despre faptul că președintele Obama este imprevizibil. În The New York Times a fost publicat un articol care a făcut lumină asupra acestui subiect special, subliniind modul în care oamenii au exagerat anumite aspecte ale personalității președintelui. Urmează un fragment din aceeași lucrare, scris de Matt Bai:
„Pe parcursul ultimelor săptămâni, comentatorii s-au apucat să îl prezinte pe domnul Obama ca fiind clinic și insuficient de emotiv, ceea ce este de fapt doar un alt mod de a spune că președintele nu este cu adevărat ușor de cunoscut. Este o caricatură pe care adversarii săi o pot exploata în parte pentru că o mulțime de alegători rămân în ceață cu privire la identitatea sa culturală.”
Caricatura apare din forțarea și înfrumusețarea regulii de bază a unei bune descrieri, adică principiul impresiei dominante.
Exemplul nr. 2: Casa mohorâtă (de Charles Dickens)
Unul dintre marile exemple de caricatură din Charles Dickens a fost dat mai jos:
„Domnul Chadband este un om mare și galben, cu un zâmbet gras și cu o aparență generală de a avea o bună cantitate de ulei de tren în organism. Doamna Chadband este o femeie severă, cu un aspect sever și tăcut. Domnul Chadband se mișcă încet și greoi, nu foarte diferit de un urs care a fost învățat să meargă în poziție verticală. Este foarte stânjenit de brațe, ca și cum acestea i-ar fi incomode.”
Este un frumos exemplu de caricaturizare prin cuvinte. Impresia dominantă este făcută de cuvinte ca „gras” și „gras”, care sună destul de literal inițial. Cu toate acestea, îți dai seama în scurt timp că unsoarea literală este o reprezentare a personajului Chadband. Chadband are un zâmbet „gras” și, în ansamblu, pare ușor onctuos, ca un predicator fals.
Funcția caricaturii
Exemplele de caricatură de mai sus au subliniat funcțiile și rolul caricaturii, precum și modul în care aceasta a evoluat în literatura actuală. A veni cu idei noi pentru a se explica pe sine și, în general, natura rasei umane, nu este ceva nou pentru lume. Acest tip de reprezentare a fost atestat încă de pe vremea când oamenii trăiau în peșteri.
Caricatura a fost introdusă în rândul maselor în timpul epocii iluminismului și a conferit epocii căreia îi aparține, cu subtilitatea și atitudinea sa critică. Ca ramură a modernismului, ea a jucat un rol important în exprimarea faptelor care au fost reprimate din cauza conformiștilor din societatea de la acea vreme. A fost un memento pentru cei care credeau că sabia este mai puternică decât stiloul și a început să fie folosită ca o expresie vizuală a societății convenționale.
În zilele noastre, caricatura este o formă de artă extrem de demnă, aprobată și folosită în întreaga lume. Editorii de ziare manifestă un mare respect față de artiștii care creează caricaturi pentru ziarele lor, care de multe ori publică caricaturi care pot reprezenta chiar o ideologie conflictuală. În cazul în care această formă distinctivă de artă poate fi folosită pentru a descrie idei sociale și politice importante și transformatoare, ea poate fi, de asemenea, provocatoare pentru anumite grupuri. Țărilor subdezvoltate le-a fost greu să se încălzească cu această formă de exprimare, deoarece consideră că este o creație a răului de către guverne.