Întrebare: „Ce înseamnă să crezi în sfințenia vieții?”
Răspuns: „Ce înseamnă să crezi în sfințenia vieții?”: Expresia „sfințenia vieții” reflectă credința că, deoarece oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:26-27), viața umană are un atribut inerent sacru care ar trebui să fie protejat și respectat în orice moment. Deși Dumnezeu a dat omenirii autoritatea de a ucide și mânca alte forme de viață (Geneza 9:3), uciderea altor ființe umane este interzisă în mod expres, pedeapsa fiind moartea (Geneza 9:6).
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, dar păcatul a corupt acest chip. Nu există nimic sacru în mod inerent în omul căzut. Caracterul sacru al vieții umane nu se datorează faptului că suntem niște ființe atât de minunate și bune. Singurul motiv pentru care sfințenia vieții se aplică umanității este faptul că Dumnezeu ne-a creat după chipul Său și ne-a pus deoparte de toate celelalte forme de viață. Deși acest chip a fost într-adevăr stricat de păcat, imaginea Sa este încă prezentă în umanitate. Suntem asemenea lui Dumnezeu, iar această asemănare înseamnă că viața umană trebuie să fie întotdeauna tratată cu demnitate și respect.
Sanctitatea vieții înseamnă că umanitatea este mai sacră decât restul creației. Viața umană nu este sfântă în același sens în care Dumnezeu este sfânt. Numai Dumnezeu este sfânt în sine și prin el însuși. Viața umană este sfântă doar în sensul că este „pusă deoparte” de toate celelalte vieți create de Dumnezeu. Mulți aplică sfințenia vieții la probleme precum avortul și eutanasia și, deși se aplică cu siguranță la aceste probleme, se aplică la mult mai multe. Sfințenia vieții ar trebui să ne motiveze să combatem toate formele de rău și nedreptate care se perpetuează împotriva vieții umane. Violența, abuzul, opresiunea, traficul de ființe umane și multe alte rele sunt, de asemenea, încălcări ale sfințeniei vieții.
Dincolo de sfințenia vieții, există un argument mult mai bun împotriva acestor lucruri: cele mai mari porunci. În Matei 22:37-39, Isus spune: „‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău’. Aceasta este cea mai mare și cea mai de seamă poruncă. A doua este asemănătoare: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți””. În aceste porunci, vedem că acțiunile noastre trebuie să fie motivate de dragostea față de Dumnezeu și de dragostea față de ceilalți. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, ne vom prețui propria viață ca parte a planului lui Dumnezeu, pentru a face voia Lui până când se va întâmpla ca voia Lui să fie mai bine servită de moartea noastră. Și vom iubi și ne vom îngriji de poporul Său (Galateni 6:10; Coloseni 3:12-15). Ne vom ocupa de nevoile bătrânilor și ale bolnavilor. Îi vom proteja pe alții de rău – fie că este vorba de avort, eutanasie, trafic de persoane sau alte abuzuri. În timp ce sfințenia vieții poate fi temelia, dragostea trebuie să fie motivația.
