Eusebiu (260-340 d.Hr.), care este numit părintele istoriei bisericii, tratează acest subiect în lucrarea sa clasică intitulată ” Istoria ecleziastică” în cartea 1 capitolul 7:
CAPITOLUL VII.
Despre discrepanța care se presupune că există în Evanghelii cu privire la genealogia lui Hristos.
Pentru că genealogia lui Hristos ne este prezentată în mod diferit de Matei și Luca, și se presupune de către generalitate că nu sunt de acord în afirmațiile lor ; și pentru că fiecare credincios, din lipsă de cunoaștere a adevărului, a fost determinat să aplice unele investigații pentru a explica pasajele, putem de asemenea să anexăm relatarea care a ajuns până la noi. Ne referim la istoria care a fost transmisă cu privire la aceste pasaje de către Africanus, într-o epistolă către Aristides, cu privire la armonia genealogiei evangheliilor. După ce a respins părerile altora ca fiind forțate și fictive, el prezintă relatarea pe care a verificat-o el însuși, în următoarele cuvinte. „În Israel se obișnuia să se calculeze numele generațiilor, fie conform naturii, fie conform legii; conform naturii, prin succesiunea urmașilor legitimi; conform legii, atunci când un altul creștea copii pe numele unui frate care murise fără copii. Căci, cum nădejdea unei învieri nu era încă clar dată, ei imitau promisiunea care urma să aibă loc printr-un fel de înviere muritoare, în vederea perpetuării numelui celui care murise. De vreme ce atunci, dintre cei care sunt introduși în acest tabel gene- alogic, care se succed în ordinea firească a tatălui și a fiului, unii din nou care s-au născut din alții și au fost as- culați altora după nume, au fost consemnați atât părinții reali, cât și cei repuși. Astfel, nici una dintre evanghelii nu a făcut o afirmație falsă, fie că a calculat în ordinea naturii, fie că a calculat conform legii. Căci familiile care descindeau din Solomon și cele care descindeau din Natan s-au amestecat atât de mult, prin substituiri în locul celor care muriseră fără copii, prin a doua căsătorie și prin ridicarea de urmași, încât aceleași persoane sunt considerate pe bună dreptate, ca aparținând, într-o privință, uneia dintre acestea, iar în altă privință aparținând altora. De aici rezultă că ambele relatări fiind adevărate, și anume a celor care au fost reputați părinți și a celor v>’care au fost cu adevărat părinți, ele ajung la Iosif cu o intrigă considerabilă, este adevărat, dar cu o mare acuratețe. Pentru ca acest lucru, totuși, să fie evident, voi expune seria generațiilor. Dacă (în genealogia lui Matei,) socotiți generațiile de la David până la Solomon, se constată că Matei, care l-a născut pe Iacob, tatăl lui Iosif, este al treilea de la sfârșit. Dar dacă, împreună cu Luca, socotiți de la Natan, fiul lui David, în același mod, Melchi, al cărui fiu a fost Eli, tatăl lui Iosif, se va găsi că este al treilea. Așadar, cum Iosif este obiectul propus de noi, trebuie să arătăm cum s-a întâmplat ca fiecare dintre ei să fie înregistrat ca fiind tatăl său; atât Iacov, așa cum a fost dedus de la Solomon, cât și Eli de la Natan; de asemenea, cum s-a întâmplat ca acești doi, Iacov și Eli, să fie frați; și mai mult decât atât, cum s-a dovedit că tații acestora, Matan și Melchi, fiind din familii diferite, sunt bunicii lui Iosif.
Matan și Melchi, după ce s-au căsătorit succesiv cu aceeași femeie, au avut copii, care au fost frați de aceeași mamă, deoarece legea nu interzicea unei văduve, fie că devenise astfel prin divorț, fie prin moartea soțului ei, să se recăsătorească. Mat- than, așadar, care își trage neamul din Solomon, l-a avut mai întâi pe Iacob, prin Estha, căci acesta este numele ei așa cum a fost transmis de tradiție. Matan murind, iar Melchi, care își trasează descendența din Natan, deși era din aceeași seminție, dar din altă familie, după ce, așa cum am mai spus, s-a căsătorit cu ea, a avut un fiu, Eli. Astfel, deci, îi vom găsi pe cei doi din familii diferite, Iacob și Eli, frați prin aceeași mamă. Dintre aceștia, unul, Iacov, la moartea fratelui său, căsătorindu-se cu văduva acestuia, a devenit tatăl unui al treilea, și anume Jo- seph ; fiul său atât prin natură, cât și prin calcul. De aceea, este scris: Iacov a născut pe Iosif. Dar, după lav/, el a fost fiul lui Eli, căci Iacov, fiind fratele său, i-a ridicat sămânță. De aceea, nu se va anula genealogia trasată și prin el, care, după Matei, este dată astfel – ” dar Iacov a născut pe Iosif”. Dar Luca, pe de altă parte, spune: ” care a fost fiul, așa cum se presupunea, (căci asta adaugă și el,) fiul lui Iosif, fiul lui Eli, fiul lui Melchi”. Pentru că nu a fost posibil să ex- preseze genealogia legală mai distinct, astfel că el omite în întregime expresia: „a născut”,^ într-o generație ca aceasta, până la sfârșit ; după ce a urmărit-o până la Adam, „care era fiul lui Dumnezeu”, el rezolvă întreaga serie prin trimiterea la Dumnezeu. Nici acest lucru nu este incapabil de a fi dovedit, nici nu este o conjectură inutilă. Căci re- lativii Domnului nostru, după trup, fie pentru a-și etala propria lor origine ilustră, fie pur și simplu pentru a arăta faptul, dar în orice caz aderând cu strictețe la adevăr, au transmis, de asemenea, următoarele relatări : Că tâlharii din Idumea, atacând Ascalon, un oraș din Palestina, l-au dus pe Antipater în captivitate împreună cu alte pradă, din templul lui Apollo, care era construit lângă ziduri. El era fiul unui anume Irod, slujitor al templului. Preotul, însă, nefiind în stare să plătească răscumpărarea pentru fiul său, Antipater a fost antrenat în practicile idumeilor și, ulterior, a intrat în mare grație lui Hyrcanus, marele preot al Ju- dea. Ulterior, a fost trimis de Hyrcanus într-o ambasadă la Pompei și, după ce i-a redat acestuia regatul, care fusese invadat de Aristobulus, fratele acestuia din urmă, Antipater însuși a avut norocul de a fi numit procurator al Palestinei. Cu toate acestea, Antipater, după ce a fost ucis în mod perfid, de către cei care îi invidiau norocul, a fost succedat de fiul său Irod. Acesta a fost apoi, printr-un decret al senatului, numit rege al iudeilor, sub Antoniu și Augustus. Fiii săi au fost Irod și ceilalți tetrarhi. Aceste relatări ale evreilor coincid, de asemenea, cu cele ale grecilor. Dar, cum genealogiile evreilor fuseseră păstrate cu regularitate în arhive până atunci, precum și ale celor care se refereau până la vechii prozeliți; de pildă, până la Achior amonitul și Rut moabita, precum și la cei care s-au amestecat cu israeliții la plecarea lor din Egipt; și cum neamul israeliților nu contribuia cu nimic la avantajul lui Irod, el a fost împins de conștiința ignobilei sale extracții și a aruncat în flăcări toate aceste înregistrări ale familiilor lor. Gândindu-se că el însuși ar putea să pară de origine nobilă, prin faptul că nimeni altcineva nu ar putea să-i urmărească genealogia prin registrele publice, până la patriarhi sau prozeliți, și până la acei străini care se numeau georas.* Câțiva totuși dintre cei atenți, fie că își aminteau numele, fie că le stătea în putere în alt mod, prin intermediul unor copii, să aibă registre private ale lor, s-au bucurat de ideea de a păstra amintirea originii lor nobile. Dintre aceștia au fost persoanele menționate mai sus, numite desposyni,-!” din cauza afiinității lor față de familia Mântuitorului nostru. Aceștia venind din Nazara și Cochaba, sate din Iudeea, până în celelalte părți ale lumii, au explicat genealogia menționată mai sus din cartea de consemnări zilnice, cât se poate de fidel. Așadar, fie că problema este astfel sau altfel, după părerea mea și a oricărui judecător imparțial, nimeni cu siguranță nu ar putea descoperi o interpretare mai evidentă. Și, prin urmare, acest lucru poate fi suficient pe această temă ; căci, deși nu este susținută de mărturii, nu avem nimic de avansat, nici mai bun, nici mai conform cu adevărul. Evanghelia, cu totul, afirmă adevărul.” La sfârșitul aceleiași epistole, acest scriitor, (Africanus,) adaugă următoarele : ” Matan, a cărui descendență este trasată până la Solo- mon, l-a născut pe Iacob, Matan murind, Melchi, a cărui descendență este de la Natan, căsătorindu-se cu văduva celui dintâi, l-a avut pe Eli. Așadar, Eli și Iacob erau frați prin aceeași mamă. Eli murind fără copii, Iacov i-a ridicat urmaș, avându-l pe Iosif, după fire aparținându-i lui, dar prin lege lui Eli. Astfel, Io- sef a fost fiul amândurora”. Până aici Africanus ; și neamul lui Iosif fiind astfel trasat, Maria, de asemenea, în același timp, în măsura în care se poate, este evidențiată ca fiind din aceeași seminție, deoarece, prin legea ^mosaică, căsătoriile mixte între triburi diferite nu erau permise. Căci porunca este aceea de a se căsători cu cineva din același neam și din aceeași familie, pentru ca moștenirea să nu fie transferată de la un trib la altul. Și acest lucru poate fi suficient, de asemenea, în ceea ce privește punctul de față.
.