La primatele hominoide, inclusiv la om, coccisul (din latină coccyx, și din grecescul κόκκκυξ /kokix/) este ultima parte osoasă a coloanei vertebrale și vestigiul unei cozi, care la embrionii umani apare spre sfârșitul celei de-a patra săptămâni de dezvoltare embrionară și dispare la începutul celei de-a opta săptămâni (Moore și Persaud, 2003). Începând cu a opta săptămână de dezvoltare, embrionul nu mai are o coadă diferențiată, ci o coloană vertebrală care se termină cu un coccis intern.
: os coccygis
A02.2.06.001
p.186
Anunț medicalCoccisul este un os scurt, impar, central, simetric, simetric, în formă de triunghi, cu o bază, un apex, două laturi laterale și două margini. Este compus din trei până la cinci piese osoase separate sau fuzionate (vertebrele coccigiene) și se află chiar sub sacru, de care este atașat printr-o articulație fibrocartilaginoasă, simfiza sacro-coccigiană, care permite o mișcare limitată între sacru și coccis. În ciuda faptului că este vestigiul unei cozi, coccisul are încă o funcție anatomică, deoarece susține o serie de ligamente și mușchi.
Coccisul nu participă împreună cu celelalte vertebre la susținerea greutății corpului în picioare; cu toate acestea, în poziție șezândă se poate flecta ușor anterior, ceea ce indică faptul că suportă o parte din greutate. Coccisul oferă inserții pentru o parte din mușchii gluteus maximus și coccygeus și pentru ligamentul anococcygeus, intersecția fibroasă a mușchilor pubococcygeus.
Coccixul este clasificat în cadrul oaselor membrelor inferioare deoarece vertebrele coloanei vertebrale sunt atașate de sacru și sacrul posterior la coccis, sub sacru continuă vertebrele coccigiene, care primesc statutul de oase vertebrale.
Coccixul este clasificat în cadrul oaselor membrelor inferioare deoarece vertebrele coloanei vertebrale sunt atașate de sacru și sacrul posterior la coccis.