Ascetismul este condiția, doctrina și rezultatul unei vieți ascetice. Se numește astfel o existență marcată de austeritate, de respingerea materialismului și de urmărirea înălțării spirituale.
Se poate spune că ascetismul este o filosofie legată de religie. Asceții susțineau că, rezistând plăcerilor materiale, reușeau să-și purifice spiritul. În acest fel, ei duceau o viață sobră, ghidată de orientări etice stricte.
Deși poate fi considerată o doctrină separată, ascetismul a fost încorporat de-a lungul istoriei în religii precum creștinismul, budismul și islamul. Asceții, în acest cadru, apelau la acest stil de viață pentru a se raporta la Dumnezeu.
În creștinism, diverși călugări și comunități religioase au început să părăsească orașele pentru a duce o viață ascetică în deșert sau în alte zone îndepărtate. Scopul era acela de a se dedica rugăciunii, meditației și penitenței, fără intruziunea chestiunilor lumești.
Sfântul Antonie Abatele, Sfântul Simon Stihatul și Pavel din Teba sunt câțiva dintre creștinii care au optat pentru ascetism. Ei fac parte din grupul cunoscut sub numele de Părinții deșertului, deoarece s-au retras în regiunile deșertice din Egipt și Siria.
Ascetismul apare sub diferite forme și în budism. La nivel general, budiștii cred că meditația și detașarea permit eliberarea de suferință și atingerea nirvanei.
În islam, ascetismul a fost legat de sufism în căutarea unei vieți pure și a apropierii de Dumnezeu (Allah).
Lao-Tse este numele unuia dintre cei mai importanți filosofi chinezi, deși mulți cercetători se îndoiesc că a fost o persoană reală. Având în vedere că detaliile sale biografice indică faptul că a trăit în secolul al VI-lea î.Hr., nu este ușor de verificat dacă nu este un personaj fictiv. În orice caz, înțelepciunea acestui individ reprezintă o moștenire valoroasă, iar unul dintre citatele care îi sunt atribuite este foarte potrivit pentru a vorbi despre ascetismul de astăzi: „Bunurile materiale ne fac să ne pierdem echilibrul și liniștea sufletească”.
Ne aflăm într-o epocă în care existența fiecărei ființe umane și-a pierdut sensul și valoarea, deoarece sistemele ne-au transformat în simple rotițe într-o mașinărie complexă: suntem subiecți de laborator, parte a unei varietăți de experimente care ne conduc pe calea consumerismului fără să ne dea răgazul de a fi conștienți de acest lucru.
Modernitatea este caracterizată de o rutină neobosită care vizează mereu cucerirea de bunuri materiale, care ne aduc o fericire efemeră, care dispare exact la timp pentru a merge după următoarea. Astfel, rămânem fideli modei de moment, pentru a nu fi excluși din societate, indiferent de ceea ce oferim în schimb. Ascetismul este adesea văzut ca o măsură extremă, ca parte a unei realități atât de îndepărtate încât pare o ficțiune; cu toate acestea, ar putea fi antidotul perfect pentru a ne reuni cu noi înșine ca specie.
Una dintre consecințele atașamentului excesiv față de bunurile materiale pe care o trecem adesea cu vederea este fracturarea societății în fața diferențelor economice. Din moment ce doar o parte a populației are acces la ele, restul face parte dintr-o altă realitate, detașată de actualitate în ochii celor privilegiați, dar inevitabil supusă acesteia și obligată să o suporte. Purificarea spiritului pe care o poate oferi ascetismul depășește cu mult cele două realități și ar putea duce la o revalorizare a individului care ar sparge barierele sociale și economice.