Politica este o activitate decizională orientată ideologic a unui grup pentru atingerea anumitor obiective. Ea poate fi definită, de asemenea, ca un mod de exercitare a puterii cu intenția de a rezolva sau de a minimiza conflictul dintre interesele conflictuale dintr-o societate. Utilizarea termenului a căpătat popularitate în secolul al V-lea î.Hr., când Aristotel a elaborat lucrarea sa intitulată „Politica”.
Termenul provine din cuvântul grecesc polis, a cărui semnificație face aluzie la orașele grecești care formau state în care guvernarea era parțial democratică. Trebuie remarcat faptul că în această cultură această nevoie umană de organizare a vieții sociale și a guvernelor a încercat să se formalizeze încă din antichitate.
Disciplina responsabilă cu studiul activităților politice se numește politologie, profesioniștii acestei științe se numesc politologi, iar persoanele care ocupă poziții profesionale în fruntea statului sau care aspiră la acestea sunt definite drept politicieni.
Se consideră că începuturile politicii datează din perioada neolitică, când societatea a început să se organizeze într-un sistem ierarhic și anumiți indivizi au dobândit putere asupra altora. Anterior, puterea aparținea pur și simplu celui mai puternic sau mai inteligent dintr-un grup. Unii teoreticieni susțin că și acest tip de organizare ar putea fi considerat o formă de politică, astfel încât am cădea în definiția conform căreia politica este la fel de veche ca și omenirea însăși.
Sistemele politice din antichitate erau în general absolutiste, în sensul că toată puterea se afla în mâinile unui singur subiect. În Grecia, existau și unele polis în care se practica o democrație parțială și se țineau adunări. După Revoluția Franceză, sistemul politic a suferit o schimbare majoră, al cărei element fundamental a fost constituția Statelor Unite. Din acel moment s-au instaurat regimuri cu caracteristici democratice, în care procesul de luare a deciziilor răspunde voinței generale.
Democrația este forma de organizare politică care a devenit cea mai populară în ultimele decenii, bazată pe un stat ales de o majoritate pe baza unei constituții aprobate de popor, care exercită o putere parțială și organizatorică și al cărui scop este de a reprezenta ideile poporului în interiorul și în afara teritoriului. Acest lucru este adevărat în teorie, dar în practică rareori se realizează în modul dorit, deoarece politicienilor le este greu să lase deoparte interesele lor particulare pentru a se ocupa de cele ale întregului popor.
Dacă vom căuta definiția cuvântului în Dicționarul de Științe Sociale vom vedea că acesta este numele dat acțiunii politice în sine, iar politic poate servi la adjectivarea unui element legat de aceasta, puterea politică, acțiunile politice etc. La rândul său, DRAE o numește arta de a guverna poporul și adjectivul menționat mai sus, ca fiind ceva legat de politică.
Există multiple curente de teorii și ideologii politice, care pot fi rezumate în două grupe principale: politici de stânga (cum ar fi socialismul și comunismul), legate în principal de egalitatea socială, și politici de dreapta (cum ar fi liberalismul și conservatorismul), care apără dreptul la proprietate privată și piața liberă.
De-a lungul secolelor, s-au făcut încercări de a explica conceptul de politică și modalitățile în care aceasta ar trebui să se desfășoare. Printre cele mai importante documente se numără cele ale lui Platon și Aristotel. Platon, în lucrarea sa „Republica”, afirmă că modul în care un popor ar trebui să fie guvernat este prin observarea realității și testarea schimbărilor și îmbunătățirilor idealiste, iar această muncă ar trebui să fie efectuată de cei mai înțelepți oameni din societate. Aristotel, la rândul său, a propus o abordare științifică a politicii, în care analiza socială ar lua în considerare elemente psihologice, culturale și sociale și ar stabili relații de cauză și efect. În plus, el a exprimat nevoia de a crea o clasă de mijloc care să atenueze decalajul dintre cei mai bogați și cei mai săraci. Lucrarea sa a mai fost numită și „Republica”.
În 1970, Gramsci a fost cel care, pe baza vechilor definiții, a încercat să dea un răspuns la adevărata rațiune de a fi a politicii. El a explicat că statul, spunea el, trebuie să fie conceput ca un organism aparținând grupului pe care trebuie să-l reprezinte pentru a-l extinde cât mai mult posibil, dar că dezvoltarea sa trebuie să fie contemplată în cadrul expansiunilor celorlalte națiuni. El a mai spus că este rezonabil să existe un grup care să exercite hegemonia, dar că aceasta nu trebuie să „scape de sub control” până la a se ajunge la o societate guvernată de un sistem al cărui unic interes este cel economic-corporatist. În acest tratat, putem înțelege că războiul și violența ca mijloc de atingere a unor obiective nu trebuie considerate viabile.
Morin și Kern au încercat și ei să o înțeleagă, oferind prețioase tratate despre arta și știința politicii. Ei o abordează cu un caracter multidimensional care rezultă din conștientizarea cetățenilor și ia în considerare întrebări precum sensul vieții speciei noastre, dezvoltarea societăților, sistemele economice pe care le folosim și chiar viața și moartea umanității și dispariția planetei pe care o locuim. El a încercat să abordeze o politică mai angajată față de mediu, o politică de responsabilitate față de mediul nostru. O politică multidimensională, dar nu totalitară.
Printre propunerile sale pentru realizarea unei astfel de întreprinderi se numără: să se lucreze în direcția asociativului și să se combată tot ceea ce este disociativ, susținând că emanciparea nu poate avea ca scop izolarea sau ruperea relațiilor preexistente, ci punerea în mișcare a unui obiectiv comun care cere muncă asociativă. Al doilea lucru pe care îl propune este acela de a căuta o anumită universalitate și că trebuie acordată o atenție deosebită în a opta pentru un interes care la prima vedere pare universal, dar care înglobează o nevoie individuală. Universalitatea poate fi obținută printr-o serie de acțiuni menite să protejeze universul nostru particular, planeta.
Este important de precizat că toate teoriile sunt de acord asupra unui lucru, și anume că activitatea politică nu poate deveni o realitate decât prin stabilirea unor norme juridice care stabilesc ce trebuie sau ce se poate face și ce nu se poate face pe un anumit teritoriu.
Alte sensuri ale termenului politică
Pentru a încheia vom împărtăși câteva alte forme pe care le primește sensul acestui cuvânt.
Ca un ansamblu de idei, convingeri sau acțiuni sociale care se referă la probleme publice sau la cele legate de putere. Politica se referă la un grup de conducători și la relația acestora cu grupul pe care îl guvernează.
În drept, este menționată în trei moduri posibile: ca un ansamblu de activități desfășurate de un grup care creează, planifică și exercită puterea asupra altuia; ca lupta și opoziția pe care trebuie să o ducă un grup mic pentru a domina un grup mai mare; și, în sfârșit, ca o activitate a cărei rațiune de a fi este de a atinge un scop precis: binele comun (totul trebuie să se desfășoare cu scopul comun de a obține pacea prin metode care nu includ violența).
Câteva teorii ale politicii afirmă că nu ar trebui să fie important să se rezolve în ce fel se stabilește relația putere-dominare, ci în ce fel poate fi înțeleasă integrarea părților din grup, inclusiv a acelor minorități care, în cele mai multe cazuri, nu sunt luate în considerare. Aceasta înseamnă să analizăm și să înțelegem fiecare dintre relațiile care există între membrii individuali și colectivi. În acest fel, putem cădea într-o nouă definiție a cuvântului, ajungând să îl înțelegem ca artă a integrării și nu a dominației, așa cum susține marea majoritate.
.