În această secțiune, se prezintă o schiță a experienței empirice a dezvoltării economice și a transformării structurale (ST) în țările în curs de dezvoltare pentru a plasa discuția ulterioară într-un context empiric. S-ar putea spune că o conceptualizare a ST are trei dimensiuni perceptibile încadrate în jurul unei schimbări către activități cu productivitate mai mare. Acestea sunt: sectorială, factorială și integrativă. Prima dimensiune – aspectele sectoriale ale TS – se referă la realocarea inter și intra-sectorială a activității sectoriale către o productivitate mai ridicată. Cea de-a doua dimensiune este reprezentată de aspectele factoriale ale TS și se referă la compoziția sau la factorii de creștere economică în ceea ce privește transferul factorilor de producție către activități cu productivitate mai ridicată. A treia este reprezentată de aspectele integratoare ale TS. Este vorba de gradul de integrare în ceea ce privește economia globală și de trecerea de la forme de încorporare – deficite comerciale și intrări de capital care vin cu pasive (de exemplu, repatrierea profiturilor sau rambursarea datoriilor) – la excedente comerciale.
Baza de date cu 10 sectoare a Centrului de creștere și dezvoltare din Groningen (Groningen Growth and Development Centre (GGDC)) (versiunea 2014) elaborată de Timmer, de Vries și de Vries (2015) oferă un set de date comparabile pe termen lung privind valoarea adăugată, ocuparea forței de muncă și exporturile pentru zece sectoare economice care acoperă treizeci și trei de țări în curs de dezvoltare, acoperind perioada începând cu anii 1950. Baza de date GGDC 10-Sector Database acoperă unsprezece țări din Africa; unsprezece din Asia; nouă din America Latină; și două din Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Baza de date GGDC 10-Sector Database poate fi astfel utilizată pentru a lua în considerare ST de-a lungul timpului în țările în curs de dezvoltare.1
În plus, limitările specifice ale GGDC 10-Sector Database sunt discutate de Diao, McMillan, Rodrik și Kennedy (2017, pp. 4-6), care notează următoarele: (i) datele includ, în linii mari, toate locurile de muncă, indiferent de formalitate sau informalitate, dar măsura în care datele privind valoarea adăugată fac acest lucru depinde de calitatea surselor naționale (a se vedea Timmer et al. 2015); (ii) calitatea datelor din țările sărace și din Africa în special este pusă sub semnul întrebării, deși se remarcă faptul că Gollin (2014) a arătat corelații ridicate între datele din conturile naționale și măsurile sectoriale ale consumului, ceea ce este liniștitor, iar țările africane din setul de date GGDC sunt cele care au cele mai puternice birouri naționale de statistică; (iii) măsurarea intrărilor de forță de muncă nu se face în funcție de ore, ci de numărul de angajați dintr-un sector: astfel, sezonalitatea ar putea duce la o subestimare a productivității muncii în agricultură, de exemplu, deși se remarcă faptul că Duarte și Restuccia (2010) constată o corelație între orele lucrate și cotele de ocupare a forței de muncă într-un set de douăzeci și nouă de țări dezvoltate și în curs de dezvoltare; și (iv) dacă cotele de muncă diferă foarte mult între activitățile economice, atunci compararea productivității medii a muncii poate fi înșelătoare.
PIB și cote de ocupare a forței de muncă pe regiuni, 1960-prezent.
Sursa Calculul autorului bazat pe Timmer et al.
În primul rând, ST sectorial: suntem interesați de amploarea și traiectoria ST -în termeni de alocări sectoriale ale PIB-ului, precum și de ocuparea forței de muncă și exporturi. Modul în care se reacționează la astfel de grafice depinde, în parte, de ipotezele făcute cu privire la privilegierea industriei prelucrătoare în ceea ce privește productivitatea și potențialul de generare de locuri de muncă față de servicii (a se vedea discuția ulterioară). Figura 3.1 prezintă structura sectorială a PIB-ului și a ocupării forței de muncă în raport cu PIB-ul pe cap de locuitor (și se poate evalua, de asemenea, intensitatea relativă a forței de muncă sau a capitalului din producția regională prin poziția curbelor valorii adăugate și a ocupării forței de muncă: dacă curba ocupării forței de muncă se află deasupra curbei valorii adăugate, atunci producția din sectorul și regiunea respectivă este relativ mai intensivă în ceea ce privește capitalul).
După cum se știe, componenta agricolă este în scădere ca pondere în PIB și ocuparea forței de muncă în toate regiunile și este foarte scăzută în America Latină. În Asia de Est, scăderea ponderii agriculturii în PIB și ocuparea forței de muncă pe parcursul perioadei este notabilă în raport cu alte regiuni. Creșterea ponderii industriei prelucrătoare în PIB-ul Asiei de Est pe parcursul perioadei este deosebit de impresionantă, deși acest lucru este mai puțin valabil în cazul ponderii ocupării forței de muncă. Acest lucru sugerează că intensitatea capitalului este mai mare în raport cu alte regiuni și, în consecință, că creșterea este determinată mai degrabă de acumularea de capital decât de productivitatea muncii. Cotele din sectorul serviciilor din Asia de Est au înregistrat, de asemenea, o creștere substanțială în această perioadă. Cotele regionale ale industriei prelucrătoare pentru regiunile din Fig. 3.1 sunt în concordanță cu ceea ce s-a numit „dezindustrializare prematură” (un termen atribuit UNCTAD, 2003 și utilizat de mulți alții), în sensul că țările în curs de dezvoltare au atins „vârful industriei prelucrătoare” în ceea ce privește cotele de ocupare a forței de muncă și valoarea adăugată la un punct mult mai devreme în ceea ce privește venitul pe cap de locuitor decât națiunile avansate.2 Kaldor, în investigația sa empirică detaliată privind relația dintre industria prelucrătoare și creștere, a concluzionat că Regatul Unit se confruntă cu o „maturitate prematură”. Acest concept se referea la o experiență prin care industria prelucrătoare „și-a epuizat potențialul de creștere înainte de a atinge niveluri deosebit de ridicate de productivitate sau de venit mediu pe cap de locuitor” (Kaldor 1978 , p. 102). Spre deosebire de cotele din industria prelucrătoare, cotele serviciilor în PIB și ocuparea forței de muncă au o tendință ascendentă în general, în special în Asia de Sud, cu mențiunea că Asia de Sud este reprezentată doar de India în această estimare.3
Descompunerea creșterii pe sectoare, pe regiuni, 1960-prezent (variația creșterii = 100).
Sursa Calculul autorului bazat pe Timmer et al.
Figura 3.3 face estimări ale descompunerii creșterii în funcție de factorii de producție. Iar Fig. 3.4 prezintă evoluția productivității muncii. Figura 3.3 arată că acumularea de capital (stocul de capital fizic) a jucat un rol major în Asia de Est, iar acest rol a crescut de-a lungul timpului, ceea ce sugerează o creștere a intensității capitalului de creștere. Inițial, aceasta a fost amestecată în mare măsură cu aportul de forță de muncă și stocul de capital uman, dar, pe măsură ce acestea s-au diminuat în timp, productivitatea totală a factorilor (TFP) a preluat un rol mai semnificativ în creștere.
Descompunerea creșterii în funcție de factor, pe regiuni, 1970-prezent (modificarea creșterii = 100).
Sursa Calculul autorului pe baza Timmer et al.
Productivitatea muncii în raport cu PIB-ul pe cap de locuitor, pe regiuni, 1960-prezent.
Sursa Calculul autorului bazat pe Timmer et al.
Compoziția exporturilor pe regiuni, 1960-prezent.
Sursa Calculul autorului bazat pe Timmer et al.
Figura 3.4 prezintă productivitatea muncii în perioada analizată, pe sectoare. Nu este surprinzătoare constatarea unei creșteri mari a productivității muncii în sectorul manufacturier din Asia de Est, având în vedere deplasările intersectoriale dinspre agricultură spre industria prelucrătoare. Cu toate acestea, creșterile productivității muncii în alte sectoare sunt, de asemenea, semnificative, cu siguranță în contrast cu alte regiuni în care productivitatea a crescut mai puțin sau chiar a scăzut în această perioadă.5
În ceea ce privește factorii de producție – în special forța de muncă – schimbările demografice sunt importante. Dacă luăm World Population Prospects (varianta medie) a ONU, avem estimări ale ratei de dependență (populația în vârstă de neocupare/populația în vârstă de muncă); populația în vârstă de muncă (15-64 de ani) ca proporție din populația totală; și schimbări absolute (milioane de persoane) în populația în vârstă de muncă. Constatăm că rata de dependență este în scădere în toate regiunile, iar populația în vârstă de muncă atinge un nivel maxim în toate regiunile, cu o excepție pentru ambele în cazul Africii Subsahariene. Curba din Africa Subsahariană este oarecum întârziată, în sensul că punctul minim al curbei raportului de dependență va fi atins în toate celelalte regiuni până în 2030-2050. În schimb, Asia de Est și Pacificul, precum și America Latină și Caraibe se vor confrunta cu o scădere a forței de muncă în timp ce Africa Subsahariană va atinge punctul culminant.
Părți comerciale, 1961-prezent (sau anii disponibili).
Sursa Calculul autorului bazat pe Timmer et al.
.