Doctrina Monro-Kellie

Descriere

Doctrina sau ipoteza Monro-Kellie afirmă că suma volumelor de creier, lichid cefalorahidian (LCR) și sânge intracerebral este constantă. O creștere a unuia dintre ele ar trebui să provoace o scădere reciprocă a unuia sau a ambelor dintre cele două rămase.

Doctrina este fundamentală pentru înțelegerea noastră a efectului negativ al presiunii intracraniene crescute asupra creierului.

Istoric

1783 – Alexander Monro secundus și-a publicat observațiile privind structura și funcționarea sistemului nervos. Având în vedere că craniul este un compartiment rigid, iar creierul este „aproape incompresibil”, Monro a concluzionat că cantitatea de sânge din interiorul craniului ar trebui să rămână stabilă în condiții normale și patologice.

Pentru că, întrucât substanța creierului, ca și cea a celorlalte solide din corpul nostru, este aproape incompresibilă, cantitatea de sânge din interiorul capului trebuie să fie aceeași, sau foarte aproape aceeași, în orice moment, fie în stare de sănătate, fie în stare de boală, în viață sau după moarte, excepție făcând doar acele cazuri în care apa sau alte materii sunt efuzate sau secretate din vasele de sânge; pentru că, în aceste cazuri, o cantitate de sânge* egală în volum cu materia efuzată va fi presată în afara craniului.

1824 – George Kellie a fost un chirurg din Edinburgh și fost student al lui Monro. Contribuția sa la doctrină provine din lucrările pe care le-a publicat cu privire la examinarea post-mortem a două persoane care au fost găsite decedate în Leith în dimineața de după o furtună de iarnă.

Circulația în interiorul capului este, în adevăr, de o descriere foarte particulară. Creierul însuși, puțin compresibil, este conținut într-o carcasă osoasă fermă și neclintită, pe care o umple cu exactitate și prin care este apărat de greutatea și presiunea atmosferei (…) o forță, prin urmare, care trebuie să acționeze în mod constant pentru a menține plenitudinea sistemului vascular în interiorul capului. Dacă aceste premise sunt adevărate, nu pare foarte ușor de conceput cum ar putea fi retrasă vreodată din craniu o porțiune din fluidul circulant, fără ca locul ei să fie ocupat simultan de un echivalent; sau cum ar putea fi pătruns ceva nou sau exuberant, fără o deplasare echivalentă.

1846 – Burrows a introdus unele modificări la această ipoteză în cartea sa Despre tulburările circulației cerebrale, postulând că volumul sanguin cerebral poate varia, dar numai în beneficiul sau în detrimentul volumelor creierului și LCR

Personaje asociate

• Alexander Monro secundus (1733-1817)
• George Kellie (1770-1829)
• George Burrows (1801- 1887)

• Monro A. Observații asupra structurii și funcțiilor sistemului nervos. Edinburgh: William Creech; 1783.
• Kellie G. On Death from Cold and on Congestions of the Brain. O relatare a aspectelor observate în disecția a doi dintre cei trei indivizi despre care se presupune că au pierit în furtuna din ziua de 3 și ale căror cadavre au fost descoperite în apropiere de Leith în dimineața zilei de 4 noiembrie 1821: cu câteva reflecții asupra patologiei creierului. Transactions of the Medico-Chirurgical Society of Edinburgh 1824;1:84-169
• Burrows G. On the disorders of the brain circulation. Londra: Longman, Brown, Green și Longmans. 1846
• Macintyre I. A hotbed of medical innovation: George Kellie (1770-1829), colegii săi de la Leith și doctrina Monro-Kellie. J Med Biogr. 2014 May;22(2):93-100. Lista

.