Prima greșeală pe care oamenii o fac în legătură cu Doug Engelbart este aceea de a-l confunda cu un informatician. El nu este un informatician, ci un inginer prin formare și un inventator prin alegere. Numeroasele sale inovații tehnologice (inclusiv mouse-ul de calculator, hipertextul și interfața cu ecran divizat) au fost cruciale pentru dezvoltarea calculatoarelor personale și a internetului. Munca sa a contribuit la schimbarea modului de funcționare a computerelor, de la o mașinărie specializată pe care o puteau folosi doar tehnicienii calificați, la un mediu conceput pentru a spori inteligența utilizatorilor săi și a favoriza colaborarea acestora. În fiecare text, conferință și apariție în mass-media din ultimii cincizeci de ani, acest om încăpățânat, acest om plin de speranță, a repetat în mod constant același lucru:
În timp ce chestiunile umane devin din ce în ce mai complexe și mai urgente, soluția pe termen lung va veni mai degrabă prin dezvoltarea unor instrumente de rezolvare a problemelor mai puternice decât prin soluții fragmentate la probleme specifice.
Tentativa de a rezolva aceste probleme din ce în ce mai complexe/urgente cu ajutorul hardware-ului și software-ului de calculator a fost povestea vieții profesionale a lui Douglas Engelbart, „cruciada” sa.
Douglas C. Engelbart s-a născut în Portland, Oregon, în 1925, al doilea din cei trei copii ai unui cuplu de origine scandinavă și germană. Tatăl său a fost un inginer electrician care a deținut un magazin de radio până la moartea sa (când Douglas avea nouă ani). A absolvit liceul în 1942 și a continuat să studieze ingineria electrică la Oregon State University, unde a fost pregătit ca tehnician radar, înainte de a fi înrolat în armată în 1944. Pregătirea în domeniul radarului s-a dovedit a fi esențială pentru restul carierei sale și a declanșat pentru prima dată o fascinație absolută în mintea sa tânără. A făcut parte din Marina Militară din 1944 până în 1946 și a fost staționat timp de un an la Philippines Sea Frontier, în golful Manila. În timpul acelui an a citit articolul lui Vannevar Bush intitulat „As We May Think” – o influență crucială asupra operei sale ulterioare. După război, s-a întors la universitate în Corvallis, Oregon, pentru a-și termina licența în inginerie electrică. A absolvit în 1948, iar apoi și-a luat un loc de muncă în California la Ames Navy Research Center, unde a rămas timp de 3 ani.
Decizia lui Douglas Engelbart de a se implica în cercetarea în domeniul informaticii s-a petrecut într-o mișcare complexă care a cuprins majoritatea aspectelor vieții sale personale și profesionale. Engelbart se identifică cu o anumită generație americană, „the depression kids” – o generație născută în condiții nefavorabile care a ajuns la maturitate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Războiul i-a lăsat pe acești copii într-o situație paradoxală în care știința și tehnologia au fost cheia unei victorii pirice și în care deschiderea idealistă a unei noi ere era plină atât de speranțe, cât și de temeri, inclusiv o obligație morală de a preveni ca astfel de evenimente să se mai întâmple vreodată. Această situație paradoxală presupunea un mod specific de a se situa, în raport cu sentimente și obiective ambivalente, față de binele general al omenirii, cel mai bine exprimat în metafora militar-religioasă a cruciadei lui Engelbart pentru sporirea intelectului uman.
Engelbart a decis să meargă la școala de absolvire la Berkeley, unde și-a obținut doctoratul în inginerie electrică în 1955 (John Woodyard a fost îndrumătorul său). Această diplomă de la Berkeley i-a întărit angajamentul față de cruciada sa, dar nu i-a oferit, cel puțin în mod direct, mijloacele de a cerceta și de a-și pune în aplicare ideile. A decis să înființeze o corporație, Digital Techniques, pentru a valorifica lucrările sale de doctorat privind dispozitivele de descărcare în gaz. Experiența nu a durat mult, deoarece Digital Techniques s-a închis în 1957, după ce un raport de evaluare al unei echipe de experți a concluzionat că dispozitivele cu stare solidă vor condamna în curând proiectul lor.
Engelbart s-a alăturat Institutului de Cercetare Stanford (SRI, acum Stanford Research International) în vara anului 1957. SRI i-a oferit mediul cel mai potrivit pentru punerea în aplicare a Centrului său de cercetare pentru augmentarea intelectului uman (ARC), care a devenit în curând sursa multor inovații hardware și software cruciale, cum ar fi: mouse-ul, e-mailul integrat, editarea afișajului, ferestrele, editarea încrucișată a fișierelor, procesarea ideilor și a liniilor de ieșire, hipermedia, teleconferințele pe ecran partajat, publicarea online și groupware – toate integrate în sistemul lor oN-Line System (NLS în continuare). Demonstrat pentru prima dată în faimoasa „Mother of All Demos” din mai,1968 din San Francisco, NLS a fost conceput pentru a permite munca colaborativă asistată de calculator (CSCW), un domeniu pe care el l-a creat în esență.
Viziunea strategică a lui Engelbart a început cu recunoașterea unui motiv major pentru care unele probleme de mare anvergură continuă să eludeze cele mai bune eforturi ale omenirii. Principiul său de schimbare radicală a scalei afirmă că, pe măsură ce un sistem complex crește la scară, acesta se schimbă nu numai în dimensiune, ci și în calitățile sale. Acest principiu, de fapt una dintre cele trei legi de bază ale dialecticii hegeliene, pare a fi în contradicție cu opinia de bun simț conform căreia sistemele la scară mare sunt reductibile la părți la scară mai mică fără pierderea calităților. Chiar dacă Engelbart știa că computerul era doar un alt artefact într-o perioadă în care mai multă inginerie nu era neapărat o soluție, el știa, de asemenea, că acest artefact lingvistic specific oferea caracteristici neobișnuite. El a înțeles că computerul deschidea domeniul cognitiv la mai multe dimensiuni decât cele trei obișnuite, permițând gândirea neliniară. Dar, cel mai important, era extrem de rapid; putea calcula, afișa și ajuta la organizarea ideilor cu o viteză fulminantă. Și-a dat seama că introducerea computerului, ca un auxiliar puternic al intelectului uman, ar putea transforma o schimbare cantitativă într-o schimbare calitativă. Confruntându-se cu numeroase probleme prea urgente și complexe, mica minte inelastică a ființei umane putea, cu ajutorul calculatorului, să devină la înălțimea provocării. Cel mai important, acest principiu de bază al filozofiei sale a sfârșit prin a juca un rol la fel de important în sistemul uman ca și în sistemul de unelte.
Că existența unei mase critice de oameni augmentați, necesară pentru a porni și, astfel, augmenta întreaga specie, nu permitea nici o îndoială în mintea lui Engelbart. Aceasta este, în esență, ceea ce înseamnă noțiunea sa de co-evoluție între om și calculator, sistemul de unelte și sistemul uman. Ființele umane au nevoie de o metodologie și de o pregătire care să le organizeze eforturile la nivelurile de scară corespunzătoare problemelor pe care încearcă să le rezolve. Creșterea intelectului său este o astfel de metodă. Metoda oferă o concepție centrată pe om pentru tehnologia informației, care contrastează cu abordarea obișnuită de automatizare a tehnologiei. În abordarea de automatizare, tehnologia are rolul de a înlocui efortul uman, economisind astfel timp și eliberând utilizatorii pentru a se concentra asupra unor chestiuni mai importante. Automatizarea, ca și inteligența artificială, nu modifică capacitățile fundamentale ale utilizatorilor umani. În schimb, augmentarea intelectului lui Engelbart oferă un model de tehnologie care este proiectată în mod deliberat astfel încât abilitățile umane să crească ca răspuns la utilizarea acesteia.
Un exemplu excelent de augmentare a intelectului este mouse-ul de calculator (brevetul SUA nr. 3,541,541). Înainte de indicatorul de poziție x-y al lui Engelbart, datele de intrare în calculator erau introduse sub formă de simboluri prin intermediul tastaturilor sau al cartelelor perforate. Mouse-ul permite o manipulare directă a elementelor din mediul informatic și, astfel, depășește granița fizică dintre om și calculator. Acesta face din interfață o extensie a acțiunii umane, mai degrabă decât un mediator între om și mașină. Acesta extinde sau sporește o abilitate umană de bază, mișcarea bidimensională a mâinii, la capacitatea de a manipula mediile digitale. Toate eforturile lui Engelbart au ca scop extinderea capacităților umane în combinație cu inovația tehnologică. Rezultatul nu este doar oameni care au mai puțin de făcut datorită mașinii (automatizare), ci oameni care au abilități de a face mai mult cu ajutorul mașinii (augmentare).
Engelbart a alunecat într-o relativă obscuritate după 1976, din cauza diverselor nenorociri și neînțelegeri. Mai mulți dintre cei mai buni cercetători ai lui Engelbart s-au înstrăinat de el și au părăsit organizația sa atunci când a fost creat Xerox PARC în 1970. Amendamentul Mansfield, sfârșitul Războiului din Vietnam și sfârșitul Proiectului Apollo i-au redus finanțarea din partea ARPA și NASA. Conducerea SRI, care nu a înțeles ce încerca să realizeze, l-a concediat în 1976. În 1978, o companie numită Tymshare a cumpărat NLS, l-a angajat ca cercetător principal și a oferit servicii comerciale bazate pe NLS. Engelbart s-a trezit curând marginalizat și relegat în obscuritate – preocupările operaționale au înlocuit dorința sa de a continua cercetările. Diferiți directori de la Tymshare și McDonnell Douglas (care a preluat Tymshare în 1982) s-au arătat interesați de ideile sale, dar nu au alocat niciodată fonduri sau oameni pentru a le dezvolta în continuare. El a părăsit McDonnell Douglas în 1986.
De la mijlocul anilor 1990, mai multe premii și distincții importante au recunoscut importanța fundamentală a contribuțiilor lui Engelbart: În 1996 a fost distins cu Yuri Rubinsky Memorial Award; în 1997 a primit Premiul Lemelson-MIT, cel mai mare premiu unic din lume pentru invenție și inovație, și Premiul Turing. În 1999, Paul Saffo, de la Institutul pentru Viitor, a organizat un mare simpozion la Memorial Auditorium al Universității Stanford, pentru a-l onora pe Engelbart și ideile sale. În decembrie 2000 a fost distins cu Medalia Națională Americană de Tehnologie, iar în 2001 a primit Medalia Lovelace a Societății Britanice de Calculatoare.
Până la moartea sa, în 2013, a fost director emerit al Institutului Douglas Engelbart (fostul Institut Bootstrap), pe care l-a fondat în 1988 împreună cu fiica sa, Christina Engelbart. Acesta este situat în Fremont, California și promovează cea mai recentă rafinare a filozofiei sale, conceptul de IQ colectiv și dezvoltarea a ceea ce el a numit Open Hyper-Document Systems (OHS) și HyperScope, un subset al OHS.
Legături suplimentare
Douglas Engelbart Institute: http://dougengelbart.org/
Stanford University MouseSite: http://sloan.stanford.edu/MouseSite/MouseSitePg1.html
Video of the 1968 Demo: http://www.archive.org/details/XD301_69ASISconfPres_Reel1
Autor: Thierry Bardini
.