Fletcher și-a propus ca, prin formarea unui sistem etic bazat pe iubire, să exprime cel mai bine noțiunea de „iubește-ți aproapele”, pe care Iisus Hristos a predat-o în Evangheliile din Noul Testament al Bibliei. Prin intermediul eticii situaționale, Fletcher încerca să găsească o „cale de mijloc” între etica legalistă și cea antinomiană. Fletcher și-a dezvoltat teoria eticii situaționale în cărțile sale: Tratamentul clasic și Etica situațională. Etica situațională este, așadar, o teorie teleologică sau consecvențială, în sensul că este preocupată în primul rând de rezultatul sau consecințele unei acțiuni; scopul. Fletcher a propus ca scopurile iubitoare să justifice orice mijloace.
Fletcher și-a conturat teoria în patru „principii de lucru” și șase „principii fundamentale”.
Cele patru principii de lucruEdit
Cele ce urmează sunt presupoziții pe care Fletcher le face înainte de a expune teoria eticii situaționale:
- Pragmatismul: O acțiune pe care o face cineva ar trebui să fie judecată în funcție de dragostea influențată în ea, astfel încât utilizatorul trebuie să se întrebe întotdeauna: care este cel mai iubitor lucru de făcut? De exemplu, războiul poate să nu fie considerat – pentru un situaționist – cel mai „iubitor” lucru și astfel mulți se grăbesc să îl considere greșit din punct de vedere moral.
- Relativism: Abordarea fiecărei situații cu o mentalitate relativă, opunându-se astfel abordărilor legaliste – evitați cuvinte precum „niciodată”, „complet” și „perfect”.
- Positivism: Cea mai importantă alegere dintre toate în învățăturile din 1 Ioan 4:7-12 este „să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este de la Dumnezeu”.
- Personalism: În timp ce legalistul crede că oamenii ar trebui să lucreze la legi, eticianul situaționalist crede că legile sunt în beneficiul oamenilor. Acest lucru obligă utilizatorul să se întrebe „pe cine trebuie să ajute?” în loc de „care este legea”, subliniind importanța oamenilor înaintea legilor.
Cele șase principii fundamentale (propoziții)Edit
Prima propoziție Un singur lucru este intrinsec bun; și anume dragostea: nimic altceva deloc. Fletcher (1966, p. 56) – o acțiune este bună numai în măsura în care aduce agape. A doua propoziție Norma dominantă a deciziei creștine este iubirea: nimic altceva. Fletcher (1966, p. 69) – cea mai importantă poruncă este aceea de a-L iubi pe Dumnezeu și de a „iubi pe aproapele tău”. A treia propunere Iubirea și dreptatea sunt același lucru, căci dreptatea este iubire distribuită, nimic altceva. Fletcher (1966, p. 87) – cere ca cineva să aibă mereu în vedere intenția unei acțiuni. Justiția este iubirea creștină folosindu-și capul, calculându-și îndatoririle, obligațiile, oportunitățile, resursele… Dreptatea este iubirea care face față situațiilor în care se cere distribuirea. Fletcher (1966, p. 95) A patra propunere Iubirea vrea binele aproapelui, fie că ne place sau nu. Fletcher (1966, p. 103) – ilustrează faptul că agape nu este o emoție, deoarece implică uneori sacrificii, trebuie astfel să iubim fără a aștepta nimic în schimb. A cincea propunere Doar scopul justifică mijloacele, nimic altceva. Acțiunile dobândesc un statut moral doar ca mijloc pentru atingerea unui scop; pentru Fletcher, scopul trebuie să fie cel mai iubitor rezultat. Atunci când se măsoară o situație, trebuie să se ia în considerare scopul dorit, mijloacele disponibile, motivul pentru care se acționează și consecințele previzibile. Fletcher (1966, p. 120) – astfel, trebuie să recunoaștem că orice poate fi făcut dacă duce la cel mai iubitor rezultat. A șasea propunere Deciziile iubirii sunt luate în funcție de situație, nu în mod prescriptiv. Fletcher (1966, p. 134) – nimic nu este în mod inerent corect sau greșit, totul trebuie făcut în funcție de lucrul cel mai iubitor specific situației.
ExempleEdit
Fletcher a propus diverse exemple de situații în care legile morale stabilite ar putea fi nevoie să fie puse în așteptare pentru a obține cea mai mare cantitate de iubire. Acestea se bazau pe situații reale.
El însuși ar putea să-și facă linișteaEdit
Am trecut pe la un pacient la spital care mi-a explicat că mai are doar un anumit timp de trăit. Medicii îi puteau da niște pastile (care costau 40 de dolari la fiecare trei zile) care l-ar fi ținut în viață pentru următorii trei ani, dar dacă nu lua pastilele, ar fi murit în șase luni. Acum era asigurat pentru 100.000 de dolari, dublă indemnizație și asta era toată asigurarea pe care o avea. Dar dacă lua pastilele și trăia după luna octombrie a anului viitor, când trebuia reînnoită asigurarea, erau obligați să refuze reînnoirea, iar asigurarea lui ar fi fost anulată. Așa că mi-a spus că se gândea că, dacă nu lua pastilele, atunci familia lui ar fi rămas cu o oarecare siguranță, și mi-a cerut sfatul în această situație.
Pragmatismul, pozitivismul, relativismul și personalismul sunt cele patru principii de lucru care înseamnă să fii rezonabil de sigur că actul pe care îl întreprinzi va funcționa și va oferi cea mai iubitoare consecință, să accepți Etica situațională ca pe o chestiune de credință și nu de rațiune, fiecare situație trebuie să fie relativă la iubire și să aducă cel mai iubitor rezultat și, în final, nevoile oamenilor sunt pe primul loc, mai degrabă decât un set de reguli.
Misiunea specială de bombardament nr. 13Edit
Când bomba atomică a fost lansată asupra Hiroshimei, echipajul avionului a rămas tăcut. Căpitanul Lewis a rostit șase cuvinte: „Doamne, ce am făcut?”. Trei zile mai târziu, o alta a căzut pe Nagasaki. Aproximativ 152.000 de oameni au fost uciși, de multe ori mai mulți au fost răniți și arși, pentru a muri mai târziu. A doua zi, Japonia a intentat un proces de pace. Atunci când a decis dacă să folosească „cea mai teribilă armă cunoscută vreodată”, președintele SUA a numit un comitet interimar alcătuit din oameni distinși și responsabili din guvern. Majoritatea consilierilor săi militari, dar nu toți, au fost în favoarea folosirii ei. Oamenii de știință de cel mai înalt nivel au declarat că nu au găsit nicio alternativă acceptabilă la utilizarea ei, dar au fost contraziși de oameni de știință la fel de competenți. După discuții îndelungate, comitetul a decis că viețile salvate prin încheierea rapidă a războiului prin folosirea acestei arme depășesc viețile distruse prin folosirea ei și a considerat că aceasta este cea mai bună cale de acțiune.
Capcană și pumnal creștinescEdit
Căteam „Credință biblică și etică socială”, cartea lui Clinton Gardner, într-un avion de navetă spre New York. Lângă mine stătea o tânără de vreo douăzeci și opt de ani, atrăgătoare și bine întoarsă în haine scumpe și de bun gust. S-a arătat interesată de cartea mea și am întrebat-o dacă ar vrea să se uite la ea. „Nu”, a spus ea, „aș prefera să vorbesc”. Despre ce? „Despre mine.” Am știut că asta însemna la revedere de la lectură. „Am o problemă care mă încurcă. Ai putea să mă ajuți să mă decid”, mi-a explicat ea… Era în desfășurare un război pe care guvernul ei credea că poate fi oprit prin folosirea inteligentă a spionajului și a șantajului. Totuși, acest lucru însemna că trebuia să seducă și să se culce cu un spion inamic pentru a-l atrage în șantaj. Acum, acest lucru era împotriva moralei ei, dar dacă acest lucru ar fi dus la încheierea războiului, salvând mii de vieți, ar fi meritat să încalce aceste standarde?
Aceste situații au fost criticate ca fiind extreme. Joseph Fletcher a fost de acord că ele erau, deoarece liniile directoare generale ar trebui să se aplice în cazuri normale, cu excepții pentru cazuri extreme.
.