A ta, a lor și adevărul
Deunăzi, cineva mi-a spus ceva foarte înțelept: orice poveste are trei părți: partea ta, partea celeilalte persoane și ceea ce s-a întâmplat de fapt.
Indiferent de cât de nedreptățit te simți, probabil că și cealaltă persoană se simte exact la fel.
Nu mai încerc să câștig o luptă, pentru că este inutilă.
Nu-mi mai pasă de ceea ce crede cineva despre mine, pentru că, indiferent cât de categoric cred ei în versiunea lor, asta este pur și simplu, versiunea lor.
De asemenea, încerc să nu țin partea mea ca fiind cea mai importantă.
Cu toată sinceritatea, nu-mi pasă deloc dacă cineva crede că am dreptate sau nu. Ceea ce cred ceilalți despre mine nu este treaba mea și continui să-mi bat cu ciocanul în cap acest motto.
Indiferent cât de albă și neagră poate părea situația, ambele persoane care au fost în situația respectivă văd gri, așa că nu mă mai lupt cu ea.
Toată lumea vorbește despre toată lumea pe la spate. Toată lumea vrea să fie cea care are dreptate într-o ceartă. Toată lumea vrea să fie victima războiului, nu atacatorul.
Nu contează, mi-am dat seama că grija de a avea dreptate nu ajută absolut la nimic.
Nu pot să mă obosesc să mai pierd încă o secundă din viața mea îngrijorându-mă de ceea ce cred despre mine oamenii de care nu-mi pasă.
Din moment ce există trei fețe ale fiecărei povești și realitatea mea va trăi întotdeauna în gri, așa că renunț.
Renunț să mai încerc să dovedesc că am dreptate sau că am răspunsul. Renunț să mai încerc să schimb părerea cuiva despre mine sau ce crede că i-am făcut și/sau de ce.
Încerc pur și simplu să trăiesc, cât pot de bine, cu entuziasm și zel pentru potențialul fiecărei zile.
.