(23) Constat că în toate lucrurile sunteți prea superstițioși.” – Mai bine zis, vă observ ca fiind în toate lucrurile mai temători de zei decât alții. Nu este ușor de exprimat forța exactă a adjectivului grecesc. „Superstițios” este, poate, prea puternic de partea blamului; „evlavios”, de partea laudei. Cuvântul pe care atenienii îl foloseau cu plăcere pentru ei înșiși (theosebes, un adorator al lui Dumnezeu) răspunde exact acestui din urmă termen. Pe acesta, Sfântul Pavel nu-l va folosi în cazul idolatrilor și îl rezervă pentru cei care se închină singurului Dumnezeu viu și adevărat, și folosește un cuvânt care, ca și „devotat” al nostru, deși nu era ofensator, era neutru, cu o ușoară notă de denigrare. Deisidaimonul este descris pe larg în Caracterele lui Theophrastus, La Bruyere al literaturii clasice (c. 17), ca fiind unul care consultă ghicitoarele și care crede în prevestiri, care renunță la o călătorie dacă vede o nevăstuică pe drum și care merge cu soția și copiii săi pentru a fi inițiat în misterele orfice. Nikias, generalul atenian, mereu asuprit de sentimentul geloziei zeilor și care contra-ordona mișcări strategice importante pentru că era o eclipsă de lună (Thucyd. vii. 50), este un exemplu vizibil de deisidaimon în funcții înalte. Împăratul stoic, Marcus Aurelius (Meditt. i. 16), se felicită că nu este un astfel de deisidaimon, în timp ce mulțumește că a moștenit devotamentul (theosebes) mamei sale (i. 2). Cuvintele de început ar câștiga, și poate că au fost menite să câștige, urechile filosofilor. Iată, ar spune ei, unul care, cel puțin, se ridică, ca și noi, deasupra religiei mulțimii.
Cum treceam pe acolo, și priveam devoțiunile voastre… – Mai bine zis, cum treceam pe acolo, și contemplam obiectele închinării voastre. Cuvântul englezesc pare să fi fost folosit în sensul său vechi, ca însemnând ceea ce înseamnă cuvântul grecesc – obiectul, și nu actul de devoțiune. Astfel, Wiclif dă „your mawmetis” – adică, „idolii voștri”. Tyndale, Cranmer și versiunea de la Geneva dau „modul în care vă închinați zeilor voștri”. Rhemish urmează „Wiclif, și dă „idolii voștri.”
Am găsit un altar cu această inscripție, TO THE UNKNOWN GOD.” – Greaca inscripției nu are articol, și ar putea, prin urmare, să fie redată TO AN UNKNOWN GOD, ca și cum ar fi fost consacrată ca o ofrandă votivă pentru beneficii pe care primitorul nu a putut să le atribuie adevăratului donator printre „zeii mulți și domnii mulți” pe care îi adora. Astfel interpretat, el nu dădea mărturie directă despre gânduri mai profunde decât cele ale politeismului popular și se află pe aceeași treaptă cu altarele DESPRE ZEI NECUNOSCUȚI, care sunt menționate de Pausanias (i. 1-4) ca fiind instalate în portul și pe străzile Atenei, sau cu descrierea pe care o face Theophrastus (ca mai sus) despre deisidaimon care îi întreabă pe ghicitori, după ce a avut un vis neliniștitor, la ce zeu sau zeiță ar trebui să se roage. Cu toate acestea, uzul grecesc nu impunea folosirea articolului în inscripțiile de această natură, iar traducerea engleză este la fel de legitimă ca și cealaltă și oferă în mod clar sensul în care a înțeles-o Sfântul Pavel. Luând în considerare acest sens, vin întrebările: Ce gând a exprimat inscripția? Cărei perioade îi aparținea? O poveste legată de Epimenide din Creta, care, în calitate de profet de mare faimă, a fost invitat la Atena într-un moment în care orașul suferea de ciumă, este uneori menționată ca oferind o explicație probabilă a originii sale. Diogene Laertius (Epimen. c. 3) povestește că acesta a dat drumul oilor în oraș, iar apoi a pus să fie sacrificate, acolo unde s-au oprit, zeului astfel indicat, adică, celui a cărui imagine sau altar era cel mai apropiat de locul respectiv, și că „altarele fără nume” puteau fi văzute astfel în multe părți ale Atenei; și s-a presupus că acesta ar fi putut fi unul dintre aceste altare, ridicat acolo unde nu era nicio imagine suficient de aproape pentru a justifica un sacrificiu pentru vreo divinitate cunoscută, și cum se afirmă că Epimenide a oferit sacrificii pe Areopagus, este posibil ca un astfel de altar să se fi aflat la vedere în timp ce Sfântul Pavel vorbea. Împotriva acestui punct de vedere se opun însă faptele (1) că narațiunea lui Laertius nu numește nici o inscripție ca cea despre care vorbește Sfântul Pavel, și mai degrabă implică faptul că fiecare victimă își găsea zeul căruia îi aparținea de drept, sau că altarul a fost lăsat fără nici o inscripție; (2) că Sf. Pavel implică faptul că el a văzut inscripția în timp ce se plimba prin oraș, și nu că a privit-o în timp ce vorbea; și (3) că este greu de conceput ca un astfel de altar, aflat într-un loc atât de vizibil încă de pe vremea lui Epimenide, să fi rămas neobservat de un gânditor ca Socrate. Ieronim (despre Tit 1:12) taie nodul dificultății afirmând că inscripția avea de fapt următorul cuprins: „Zeilor din Asia, Europa și Africa, zeilor necunoscuți și străini”. Este posibil ca el să fi văzut un altar cu astfel de cuvinte pe el și să se fi grăbit să ajungă la concluzia că la el se referea Sfântul Pavel; dar este puțin probabil ca apostolul să se fi aventurat să modifice inscripția pentru a se potrivi argumentului său în prezența celor care l-ar fi putut contrazice la fața locului, iar cuvintele sale trebuie primite ca indicând ceea ce văzuse de fapt.
Un pasaj din dialogul lui Philopatris, atribuit lui Lucian, în care unul dintre vorbitori jură „pe Dumnezeul necunoscut al Atenei”, este interesant: dar, așa cum a fost scris în secolul al treilea după Hristos, poate fi doar o referire, nu lipsită de batjocură, la discursul Sfântului Pavel, și nu poate fi adus ca dovadă nici a existenței unui astfel de altar, nici a semnificației sale. O anchetă independentă, bazată pe date la care până acum nu s-a făcut referire, va duce, poate, la concluzii mai satisfăcătoare. (1) Adjectivul verbal înseamnă ceva mai mult decât „Necunoscut”. El adaugă faptul că Necunoscutul este, de asemenea, Necunoscutul. Este mărturisirea ultimă, precum cea pe care am auzit-o în ultima vreme de pe buzele unor studenți ai științei, a neputinței omului de a rezolva problemele universului. Ea nu afirmă Ateismul, dar nu știe ce este Puterea, care totuși simte că trebuie să fie. (2) Ca atare, ea prezintă o paralelă izbitoare cu inscripția pe care Plutarh (dc Isid. et Osir.) o consemnează ca fiind găsită pe vălul lui Isis la Sais: „Eu sunt tot ceea ce a fost, tot ceea ce este și tot ceea ce va fi; și niciun muritor nu mi-a ridicat vălul”. Dacă această inscripție exprima gândurile mai vechi ale Egiptului poate fi, poate, pusă la îndoială. Plutarh o redă în limba greacă, iar acest lucru indică probabil o dată ulterioară fondării monarhiei Ptolemeilor (367 î.Hr.), posibil contemporană cu Plutarh (46-140 d.Hr.). (3) Și mai izbitor, dacă este posibil, este paralelismul prezentat de un altar găsit la Ostia și aflat acum în Muzeul Vaticanului. Acesta reprezintă ceea ce se numește un grup sacrificial mithraic, legat, adică, de cultul lui Mithras, zeul Soare din mitologia persană de mai târziu, o figură înaripată care sacrifică un taur, cu diverse embleme simbolice, cum ar fi un șarpe și un scorpion. Dedesubt apare inscripția (Orelli, Inser. Gel. ii. 5, 000)–
SIGNUM INDEPREHENSIBILIS DEI.
Se va admite că aceasta exprimă același gând ca și inscripția pe care o citează Sfântul Pavel; că este cel mai apropiat echivalent pe care latina îl poate furniza pentru Dumnezeul „necunoscut și neștiut”. Recurența frecventă a grupurilor mithraice în aproape toate muzeele, în general fără nici o notă de timp, dar care, după părerea experților, se întinde de la epoca lui Pompeius până la cea a lui Dioclețian, arată prevalența acestui cult al Soarelui în întreaga lume romană în perioada timpurie a imperiului. Am găsit o urmă interesantă a acestuia în Cipru. (Vezi nota la Fapte 13:14.) Putem vedea influența sa supraviețuitoare în venerația arătată de Constantin față de Dies Solis în respectarea generală a acestei zile în tot imperiul. Alte inscripții, de asemenea în Muzeul Vaticanului, cum ar fi SOLI DEO INVICTO (Orelli, i., 1904-14), arată prevalența sa. Duminica noastră (Dies Solis), oricât de puțin am visa la ea, este probabil o supraviețuire a cultului mithraic, care la un moment dat nu părea improbabil, privit dintr-un punct de vedere pur uman, să prezinte o rivalitate formidabilă față de pretențiile Bisericii lui Hristos. Este, cel puțin, o coincidență remarcabilă faptul că ziua de 25 decembrie a fost păstrată ca sărbătoare a lui Mithra cu mult înainte de a fi aleasă de Biserica occidentală pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Este adevărat că De Rossi, marele arheolog roman, într-o notă adresată scriitorului de față, dă data probabilă a inscripției în cauză ca aparținând celui de-al doilea sau al treilea secol după Hristos; dar se știe că cultul mitraic a prevalat pe scară largă dintr-o perioadă mult mai timpurie, iar biserica San Clemente, din Roma, unde sub cele două bazilici au fost găsite rămășițele unui oratoriu creștin transformat în capelă mitraică, prezintă un exemplu memorabil al rivalității celor două sisteme. În ansamblu, prin urmare, pare probabil ca altarul pe care l-a văzut Sfântul Pavel să fi fost un exemplu mai vechi al sentimentului reprezentat de inscripția ostiană și este foarte posibil să-și fi găsit expresia, cu o formulă la fel de caracteristică, printre numeroasele forme ale politeismului confluent din Atena. Plutarh (Pompeius) vorbește despre cultul lui Mithras ca fiind adus în Europa de către pirații cilicieni pe care Pompeius i-a învins, și ca continuând și în timpul său.
De aceea voi vă închinați în necunoștință de cauză.
La cine, deci, vă închinați în necunoștință de cauză.
– Mai bine, ca exprimând legătura cu inscripția, Ce, deci, voi vă închinați fără să știți, asta vă declar eu vouă. Cele mai bune MSS. dau pronumele relativ la neutru. A fost, probabil, folosit în mod deliberat, așa cum Sfântul Pavel folosește forma neutră pentru „Dumnezeire” în Fapte 17:29 și un substantiv abstract asemănător în Romani 1:20, pentru a exprima faptul că atenienii erau încă ignoranți cu privire la personalitatea Dumnezeului viu. Faptul că un învățător uman avea puterea și autoritatea de a proclama acel „Dumnezeu necunoscut”, ca făcându-Se cunoscut oamenilor, era ceea ce nici epicurienii, nici stoicii nu visaseră. Verbul „a declara” este strâns legat de termenul „a vesti”, din Fapte 17:18. El nu neagă acest element din acuzația împotriva lui. Versetul 23. – A trecut de-a lungul pentru a trecut pe lângă, A.V.; a observat obiectele închinării voastre pentru a privit devoțiunile voastre, A.V. (τασ` σεβάσματα υμῶν: vezi 2 Tesaloniceni 2:4); de asemenea un altar pentru un altar, A.V.; un pentru cel, A.V.; ce pentru cine, A.V. și T.R.; închinare în ignoranță pentru închinare în ignoranță, A.V.; acesta pentru el, A.V. și T.R.; expus pentru a declara, A.V. UN DUMNEZEU NECUNOSCUT. Nu există nici o mărturie directă și explicită în scrierile antice despre existența unui astfel de altar la Atena, dar Pausanias și alții vorbesc despre altare pentru „zei necunoscuți”, așa cum pot fi văzute în Atena, ceea ce poate fi bine înțeles ca fiind mai multe astfel de altare, fiecare dedicat unui zeu necunoscut. Unul dintre acestea a fost văzut de Sfântul Pavel și, cu un tact inimitabil, a devenit textul predicii sale. El nu le propovăduia un dumnezeu străin, ci le făcea cunoscut pe unul pe care ei îl includeau deja în devoțiunile lor fără să-l cunoască.
Comentariile paralele …
Pentru
γὰρ (gar)
Conjuncție
Strong’s Greek 1063: For. O particulă primară; propriu-zis, care atribuie un motiv.
as I walked around
διερχόμενος (dierchomenos)
Verb – Present Participle Middle or Passive – Nominative Masculin Singular
Strong’s Greek 1330: A trece prin, a se răspândi (ca un raport). De la dia și erchomai; a traversa.
and
καὶ (kai)
Conjuncție
Strong’s Greek 2532: And, even, also, namely.
examined
ἀναθεωρῶν (anatheōrōn)
Verb – Present Participle Active – Nominativ Masculin Singular
Strong’s Greek 333: To look at attentively, gaze at, consider. De la ana și theoreo; a se uita din nou la.
your
ὑμῶν (hymōn)
Pronume personal / posesiv – Genitiv Persoana a 2-a Plurală
Strong’s Greek 4771: Tu. Pronumele de persoana a II-a singular; tu.
obiecte de cult,
σεβάσματα (sebasmata)
Numele – Acuzativ Neutru Plural
Strong’s Greek 4574: Un obiect de cult sau de venerație. De la sebazomai; ceva adorat, adică Un obiect de cult.
Am găsit chiar
εὗρον (heuron)
Verb – Aorist Indicativ Activ – Persoana I Singulară Singulară
Strong’s Greek 2147: O formă prelungită a unui heuro primar, pentru care heureo este folosit la toate timpurile, cu excepția prezentului și imperfectului de a găsi.
un altar
βωμὸν (bōmon)
Nume – Acuzativ Masculin Singular
Strong’s Greek 1041: Un altar, o platformă; un loc ușor ridicat. De la baza bazei; propriu-zis, un stand, adică un altar.
cu
ᾧ (hō)
Pronume personal / relativ – Dativ Masculin Singular
Strong’s Greek 3739: Cine, care, care, ce, care.
inscripția:
ἐπεγέγραπτο (epegegrapto)
Verb – Pluperfect Indicativ Mijlociu sau Pasiv – Persoana a 3-a Singular
Strong’s Greek 1924: A scrie pe, a înscrie, a imprima un semn pe. De la epi și grapho; a înscrie.
La un necunoscut
ΑΓΝΩΣΤΩ (AGNŌSTŌ)
Adjectiv – Dativ Masculin Singular
Strong’s Greek 57: Necunoscut, incognoscibil. Necunoscut.
Dumnezeu.
ΘΕΩ (THEŌ)
Nume – Dativ masculin singular
Greacă puternică 2316: O divinitate, în special Divinitatea supremă; la figurat, un magistrat; prin hebraism, foarte.
Therefore
οὖν (oun)
Conjuncție
Strong’s Greek 3767: De aceea, atunci. Aparent un cuvânt primar; cu siguranță, sau în consecință.
what
Ὃ (Ho)
Pronume personal / relativ – Acuzativ neutru singular
Greaca lui Strong 3739: Who, which, what, that.
you worship
εὐσεβεῖτε (eusebeite)
Verb – Prezent Indicativ Activ – Persoana a 2-a Plural
Strong’s Greek 2151: A fi devotat, pios, a arăta evlavie față de, a se închina. De la eusebes; a fi pios, adică a se închina sau a respecta.
ca ceva necunoscut,
ἀγνοοῦντες (agnoountes)
Verb – Participiu prezent activ – Nominativ masculin plural
Strong’s Greek 50: A nu cunoaște, a fi ignorant, uneori cu ideea de ignoranță voită.
I
ἐγὼ (egō)
Pronumele personal / posesiv – Nominativ Persoana I Singular Nominativ
Strong’s Greek 1473: Eu, pronumele de persoana întâi. Un pronume primar de persoana I.
proclamă
καταγγέλλω (katangellō)
Verb – Prezent Indicativ Activ – Persoana I Singulară
Strong’s Greek 2605: A declara deschis, a proclama, a predica, a lăuda, a sărbători. De la kata și de la baza lui aggelos; a proclama, a promulga.
pentru tine.
ὑμῖν (hymin)
Pronume personal / posesiv – Dativ persoana a 2-a plural
Strong’s Greek 4771: Tu. Pronumele de persoană a doua persoană singular; tu.
Altar Un anunț An Announce Bearing Beheld Beheld Carefully Clear Contemplating Declare Declare Found Ignorance Ignorantly Inscribed Inscription Objects Observed Passed Passing Proclaim Revere Reverence Shrines Something UNKNOWN Walked Worship
Altar An Announce Bearing Beheld Beheld Carefully Clear Contemplating Declare Found Ignorance Ignorance Ignorantly Inscribed Inscription Objects Observed Passed Passing Proclaim Revere Reverence Shrines Something UNKNOWN Walked Worship
Faptele Apostolilor 17:23 NIV
Acte 17: 23 NLT
Acte 17: 23 ESV
Acte 17: 23 NASB
Acte 17: 23 KJV
Acte 17: 23 BibleApps.com
Acte 17:23 Biblia Paralela
Acte 17:23 Biblia în chineză
Acte 17:23 Biblia în franceză
Acte 17:23 Citate din Clyx
NT Apostoli: Faptele Apostolilor 17:23 Căci, pe când treceam și observam (Faptele Apostolilor Ac)