force bill, denumire populară pentru mai multe legi din istoria Statelor Unite, în special legea din 2 martie 1833 și legile de reconstrucție din 31 mai 1870, 28 februarie 1871 și 20 aprilie 1871. Prima lege a forței, adoptată ca răspuns la ordonanța de anulare a Carolinei de Sud, îl împuternicea pe președintele Jackson să folosească armata și marina, dacă este necesar, pentru a pune în aplicare legile Congresului, în special măsurile tarifare la care Carolina de Sud se opusese cu atâta violență. În cel de-al doilea set de legi de forță, sau acte de punere în aplicare, așa cum mai erau denumite, republicanii radicali care controlau Congresul și-au consolidat programul de reconstrucție pentru Sud prin impunerea unor sancțiuni severe împotriva sudiștilor care încercau să îl obstrucționeze. Legea din 31 mai 1870, menită să pună în aplicare cel de-al Cincisprezecelea Amendament, prevedea pedepse grele cu amendă și închisoare pentru oricine împiedica cetățenii calificați (în acest caz, afro-americanii) să voteze. Astfel de cazuri urmau să intre sub jurisdicția instanțelor federale. Alegerile pentru Congres au fost plasate exclusiv sub control federal, iar președintele a fost autorizat să utilizeze forțele armate. În aceeași ordine de idei, dar și mai drastică, a fost legea din 28 februarie 1871. Legea din 20 aprilie 1871, inspirată de activitățile Ku Klux Klanului, a declarat că actele de combinații armate echivalează cu rebeliunea și l-a împuternicit pe președinte să suspende privilegiul habeas corpus în zonele fără lege. Președintele Grant a făcut acest lucru în anumite comitate din Carolina de Sud. Sute de persoane au fost puse sub acuzare, amendate și întemnițate, iar actul a fost parțial responsabil pentru declinul ulterior al Klanului.
