Care atac cibernetic prezintă provocări unice: soluțiile de securitate universale sunt rareori eficiente. Două metode particulare sunt uneori comparate ca soluții alternative pentru a lupta împotriva amenințărilor: Sistemele de detectare a intruziunilor (IDS) și sistemele de prevenire a intruziunilor (IPS).
Cele două sisteme au multe asemănări și pot fi la fel de utile, în funcție de capacitățile și nevoile specifice ale companiei sau ale administratorilor de site-uri web. Așadar, ce sunt IDS și IPS și este unul mai bun decât celălalt?
IDS vs IPS
- Sistemul de detectare a intruziunilor (IDS)
Sistemele de detectare a intruziunilor (IDS)
IDS scanează traficul de intrare pentru potențiale amenințări și atacuri cibernetice. Folosind diverse metode de detectare (mai multe despre acestea mai târziu), acestea verifică orice activitate suspectă care ar putea amenința rețelele sau dispozitivele pe care le acoperă. După ce a detectat o acțiune suspectă sau interzisă, sistemul va trimite un raport către un site web sau către administratorul rețelei.
- Sistemele de prevenire a intruziunilor (IPS)
IPS au o abordare mai proactivă și vor încerca să blocheze traficul de intrare dacă detectează o amenințare. Acest proces se bazează pe aceleași mecanisme de detectare ca și IDS, dar le susține cu măsuri proactive de prevenire.
Cum funcționează sistemele de detectare a intruziunilor?
Un IDS este, în esență, un observator care detectează inamicul care se apropie și își alertează superiorii. Privighetoarea în sine este acolo doar pentru a scana amenințările, nu pentru a le neutraliza. Este un sistem conceput pentru a lucra în tandem cu administratorii umani, care pot astfel să răspundă eficient la fiecare amenințare unică. Majoritatea IDS-urilor se încadrează în aceste două categorii:
- Sistem de detectare a intruziunilor în rețea (NIDS): Un NIDS monitorizează traficul de rețea pentru orice amenințare potențială, fără a se concentra pe un singur dispozitiv. Acesta este sistemul preferat de administratorii care gestionează un ecosistem mare de hardware sau aplicații conectate; cu un NIDS, aceștia pot arunca o plasă mai largă.
- Host Intrusion Detection System (HIDS): Această abordare este mult mai specifică decât NIDS. Spre deosebire de omologul său, un HIDS se concentrează doar pe o singură „gazdă”, un dispozitiv precum un computer sau un server. Pe lângă monitorizarea traficului de intrare pe care îl primește hardware-ul, acesta scanează, de asemenea, software-ul de pe acel dispozitiv pentru orice activitate neobișnuită.
Este important să înțelegem că aceste sisteme nu se exclud reciproc. În timp ce NIDS poate oferi mari îmbunătățiri de securitate la nivelul întregii rețele, HIDS oferă protecție specifică dispozitivelor. Împreună, aceste două abordări pot oferi instrumente excelente pentru a îmbunătăți securitatea la toate nivelurile.
Metode de detecție
Există două strategii de detecție care sunt utilizate în principal de IDS. Ambele au propriile avantaje și dezavantaje, iar utilitatea lor va depinde în mare măsură de context.
- Sistemele bazate pe anomalii funcționează pe baza unei înțelegeri prestabilite a activității de rețea „non-suspecte”. Aceasta înseamnă că, în timpul instalării software-ului, administratorii definesc regulile pentru activitatea „normală”, permițând astfel sistemului să „învețe” ce este normal. Odată ce un sistem bazat pe anomalii a definit ceea ce ar fi considerat trafic „normal” al utilizatorilor, acesta poate compara comportamente și poate detecta când acestea devin anormale.
- Sistemele bazate pe semnături se bazează pe o bază de date prestabilită a amenințărilor cunoscute și a comportamentelor asociate cu acestea. Un IDS bazat pe semnături va scana fiecare bucată de trafic de intrare și o va compara cu „lista sa neagră”. Această listă ar putea conține orice, de la pachete de date suspecte asociate cu un atac DDOS până la linii de subiect de e-mail legate anterior de malware.
Ambele sisteme au avantajele și dezavantajele lor. Detecția bazată pe anomalii are mult mai multe șanse să confunde un comportament non-mal intenționat cu o amenințare, deoarece orice lucru care se abate de la înțelegerea sa de „normal” va declanșa alarma. Desigur, nu este o problemă atât de mare dacă folosiți un IDS, deoarece acesta va notifica pur și simplu o ființă umană, în loc să blocheze traficul cu totul, așa cum ar face un IPS.
Sistemele bazate pe semnături nu au fluiditatea și capacitățile de învățare automată de care beneficiază un IDS bazat pe anomalii. Orice bază de date de amenințări este finită, iar noi modele de atac apar continuu. Dacă lista nu este actualizată, sistemul nu va fi capabil să detecteze amenințarea.
De aceea, atunci când aleg cea mai bună metodă de detecție pentru IDS-ul lor, companiile care administrează site-uri web cu trafic intens ar trebui să se orienteze către opțiunea bazată pe anomalii.
Cum funcționează sistemele de prevenire a intruziunilor?
Cel mai simplu mod de a înțelege un IPS este să îl vedeți ca pe un IDS cu o caracteristică suplimentară (și care ar putea schimba jocul): prevenirea activă.
Când vine vorba de asemănări, majoritatea IPS-urilor pot fi clasificate pe aceeași linie ca și IDS-urile în cele la nivel de rețea și cele specifice gazdei. De asemenea, un IPS detectează amenințările cam în același mod ca un IDS, folosind fie o listă neagră de semnături, fie o metodă bazată pe anomalii.
Distincția principală dintre cele două sisteme devine clară odată ce un IPS a detectat o potențială amenințare. În loc să notifice un administrator uman, acesta lansează imediat un proces preventiv, blocând și restricționând acțiunile celui care trimite traficul suspect.
În funcție de software, un IPS poate respinge pachetul de date suspect sau poate angaja firewall-ul rețelei. În cazuri drastice, acesta poate tăia conexiunea cu totul, făcând site-ul web sau aplicația inaccesibilă pentru oricine consideră că este o amenințare.
Diferențe între IDS și IPS
La prima vedere, IPS poate părea mult mai eficient decât IDS. De ce ați dori doar să detectați amenințările cibernetice primite, când ați putea să le preveniți în mod automat?
O problemă cu IPS este cea a falsurilor pozitive. Acest lucru nu se întâmplă des, dar atunci când se întâmplă, sistemul nu va răspunde cu aceeași nuanță cu care ar face-o un administrator uman. Odată detectată, amenințarea percepută va fi blocată imediat, chiar dacă a existat o greșeală. Acest lucru poate duce la dezactivarea sau eliminarea funcțiilor site-ului web pentru utilizatorii non-mal intenționați, fără nicio supraveghere umană.
Un IDS nu va bloca un atac sau un pachet suspect, ci îl va recunoaște și va alerta administratorii site-ului web. Deși acest sistem s-ar putea să nu fie cel mai rapid, el permite administratorilor umani să ia decizia finală cu privire la modul de prevenire a unei amenințări. Aceasta ar putea fi o strategie mai bună decât să se bazeze pe un sistem automat failibil ca unic arbitru al traficului de pe site-ul web.
Pentru a fi corect, software-ul IPS se îmbunătățește și numărul de falsuri pozitive scade. Așadar, sistemul ar putea fi o soluție bună pentru site-urile web care se bazează pe un volum mare de trafic neîntrerupt.
Contextul este totul
Oricât de tentant ar fi să tragem concluzii absolute, contextul este factorul decisiv atunci când vine vorba de alegerea unei soluții în detrimentul alteia.
Fiecare companie și utilizator va avea propriile nevoi de securitate și se va confrunta cu amenințări și provocări diferite. Un IPS ar putea fi potrivit pentru rețeaua internă a unei companii, dar un site web mare, cu mai multe servere, ar putea considera că IDS este o opțiune mai bună.
Cântărește meritele fiecărui sistem și vezi cum ar putea juca un rol în satisfacerea propriilor tale nevoi de securitate. O soluție personalizată este întotdeauna cea mai eficientă.
Pentru mai multe informații despre securitatea cibernetică, abonați-vă la newsletter-ul lunar al blogului nostru de mai jos!