José Rizal (1861-1896) a fost un erou național din Filipine și primul naționalist asiatic. El a exprimat conștiința națională în creștere a multor filipinezi care se opuneau tiraniei coloniale spaniole și aspirau să obțină drepturi democratice.
José Rizal s-a născut în Calamba, Laguna, la 19 iunie 1861, într-o familie înstărită. A studiat la Ateneo Municipal al iezuiților din Manila și a obținut numeroase onoruri și premii literare. A obținut o diplomă de licențiat în arte cu cele mai înalte onoruri în 1877. Pentru o vreme a studiat la Universitatea din Santo Tomas, iar în 1882 a plecat în Spania pentru a intra la Universitatea Centrală din Madrid, unde și-a completat studiile medicale și umaniste.
Gadfly and Propagandist
În Spania, Rizal a compus romanul său socio-istoric Noli me tangere (1887), care reflectă suferințele compatrioților săi sub despotismul feudal spaniol și rebeliunea acestora. Mama sa fusese victima unei mari nedreptăți din partea unui oficial spaniol răzbunător din guardia civil. Deoarece Rizal a satirizat casta călugărească conducătoare și a criticat sever structura socială inechitabilă din Filipine, cartea sa a fost interzisă, iar cititorii săi au fost pedepsiți. Rizaliz a răspuns cenzorilor săi cu lampoane și diatribe usturătoare, cum ar fi La vision de Fray Rodriguez și Por telefono. Scriind pentru ziarul de propagandă filipinez La Solidaridad, editat de intelectuali filipinezi din Spania, Rizal a elaborat critici istorice perspicace precum La indolencia de los Filipinos (Indolența filipinezilor) și Filipinas dentro de cien años (Filipinele peste un secol) și a scris numeroase articole polemice ca răspuns la evenimentele curente.
De o importanță decisivă pentru dezvoltarea gândirii politice a lui Rizal a fost vechea problemă agrară din orașul său natal în 1887-1892. Locuitorii din Calamba, inclusiv familia lui Rizal, care erau chiriași ai unei proprietăți deținute de frații dominicani, au înaintat un „memoriu” guvernului la 8 ianuarie 1888, enumerând plângerile și nemulțumirile lor cu privire la exploatarea lor de către corporația religioasă. După un lung litigiu în instanță, chiriașii au pierdut procesul, iar guvernatorul Valeriano Weyler, „măcelarul Cubei”, a ordonat trupelor să îi expulzeze pe chiriași din fermele lor ancestrale sub amenințarea armelor și să le ardă casele. Printre victime s-au numărat tatăl și cele trei surori ale lui Rizal, care au fost ulterior deportate.
Rizal a ajuns acasă la 5 august 1887, dar după 6 luni a plecat în Europa, convins fiind că prezența sa în Filipine îi punea în pericol rudele. Criza din Calamba împreună cu petiția din 1888 a multor filipinezi împotriva abuzurilor galopante ale călugărilor a înregistrat un impact colectiv în continuarea lui Rizal la prima sa carte, El filibusterismo (1891).
Intenția principală a lui Rizal în ambele cărți este exprimată într-o scrisoare către un prieten (deși aceasta se referă în mod specific la prima carte): „M-am străduit să răspund calomniilor care, timp de secole, au fost aruncate asupra noastră și a țării noastre; am descris condiția socială, viața, credințele noastre, speranțele noastre, dorințele noastre, supărările noastre, durerile noastre; am demascat ipocrizia care, sub masca religiei, a ajuns să ne sărăcească și să ne brutalizeze… .” În El filibusterismo, Rizal a prezis izbucnirea unei revoluții țărănești în masă, arătând cum eroul burghez individualist din ambele romane, care este produsul sistemului feudal decadent, lucrează doar pentru interesele sale personale și diabolice. Rizal a perceput contradicțiile interne ale sistemului ca sursă a dezvoltării sociale manifestate concret în lupta de clasă.
Prison și exil
Angoasat de situația dificilă a familiei sale, Rizal s-a grăbit să plece la Hong Kong cu scopul de a se întoarce în cele din urmă la Manila. Aici a conceput ideea de a înființa o colonie filipineză în Borneo și a redactat constituția Ligii Filipine (Liga Filipina), o asociație civică reformistă menită să promoveze unitatea națională și liberalismul. Liga, fondată la 3 iulie 1892, nu a supraviețuit, deși l-a inspirat pe Andres Bonifacio, un muncitor din Manila, să organizeze primul partid revoluționar filipinez, Katipunan, care a fost vârful de lance al revoluției din 1896 împotriva Spaniei. Rizal a fost arestat și deportat în Dapitan, Mindanao, la 7 iulie 1892.
Pentru 4 ani, Rizal a rămas în exil în Dapitan, unde a practicat oftalmologia, a construit o școală și o uzină de apă, a planificat îmbunătățiri ale orașului, a scris și a efectuat experimente științifice. Apoi a solicitat cu succes guvernului spaniol să se alăture armatei spaniole din Cuba ca chirurg; dar în drum spre Spania pentru a se înrola, a izbucnit revoluția filipineză, iar Rizal a fost întors din Spania, întemnițat și judecat pentru acuzații false de trădare și complicitate cu revoluția. Dușmanii săi din guvern și din Biserică acționau în culise, iar el a fost condamnat. Cu o zi înainte de a fi executat, i-a scris unui prieten: „Sunt nevinovat de crima de rebeliune. Așa că voi muri cu conștiința liniștită.”
Ziua execuției lui Rizal, 30 decembrie 1896, semnifică pentru mulți filipinezi punctul de cotitură în lunga istorie a dominației spaniole și ridicarea unui popor revoluționar care își dorea libertate, independență și dreptate. Rizal continuă în continuare să inspire poporul, în special țăranii, muncitorii și intelectualii, prin altruismul său exemplar și devotamentul patriotic intens. Perspectiva sa umanistă radicală face parte din ideologia democrației naționale pe care naționaliștii filipinezi o consideră astăzi obiectivul luptei lor revoluționare.
Lecturi suplimentare
Printre numeroasele cărți despre Rizal, următoarele sunt de încredere: Austin Craig, Lineage, Life and Labors of José Rizal (1913); Carlos Quirino, The Great Malayan (1940); Camilo Osias, José Rizal: Life and Times (1949); Rafael Palma, The Pride of the Malay Race (trad. 1949); Leon Maria Guerrero, The First Filipino (1963); Austin Coates, Rizal (1969); și Gregorio Zaide, José Rizal (1970). Recomandat pentru un context general este Gregorio Zaide, Philippine Political and Cultural History (1949; ed. rev. 1957).
Surse suplimentare
Abeto, Isidro Escare, Rizal, the immortal Filipino (1861-1896), Metro Manila, Filipine: National Book Store, 1984.
Bernad, Miguel Anselmo, Rizal și Spania: un eseu în context biografic, Metro Manila, Filipine: National Book Store, 1986.
Capino, Diosdado G., Rizal’s life, works, and writings: their impact on our national identity, Quezon City: JMC Press, 1977.
Del Carmen, Vicente F., Rizal, o colecție enciclopedică, Quezon City, Filipine: New Day Publishers, 1982.
Ocampo, Ambeth R., Rizal without the overcoat, Pasig, Metro Manila: Anvil Publishing, 1990.
Santos, Alfonso P., Rizal în viață și legende, Quezon City: National Book Store, 1974.
Vano, Manolo O., Light in the Rizal’s death cell: (the true story of Rizal’s last 24 hours on the earth based on eyewitnesses’s testimonies and newspaper reports), Quezon City: New Day Publishers, 1985.
Zaide, Gregorio F., Jose Rizal: life, works, and writings of a genuis, writer, scientist, and national hero, Metro Manila, Philippines: National Book Store, 1984. □