Fiul unui alt bărbat a găsit un „păianjen cu un singur ochi” pe un site web, dar nu a mai putut găsi site-ul din nou. Deși există o mică șansă să existe un specimen de păianjen „ciudat” cu un singur ochi (din cei 8 prezenți în mod normal), este mai probabil ca acesta să fie un caz de păianjen cu trapă sau un păianjen similar, în care cei 8 ochi sunt grupați foarte aproape unul de celălalt pe o „umflătură” centrală, ușor de interpretat greșit ca fiind un singur ochi.
Un corespondent afirmă că zicala „Un păianjen ziua este destul de ok, dar un păianjen noaptea ar trebui să-ți provoace fuga” era comună printre imigranții europeni de la începutul secolului al XX-lea din New York. Mai recent, altcineva a explicat acest lucru ca fiind o traducere greșită a unui proverb german care începe „Spinnen am Morgen bringt Kummer und Sorgen…”. Cuvântul Spinnen înseamnă atât filare (traducerea obișnuită), cât și păianjeni.
Persoanelor care se recuperează în urma mușcăturilor de Latrodectus (văduva neagră și specii înrudite) li se spune uneori de către prieteni bine intenționați că dacă vor fi mușcați din nou, probabil vor muri! Nu există nicio bază medicală pentru o astfel de convingere.
Păianjenii văduvă neagră, Latrodectus geometricus, ar fi apărut pentru prima dată de-a lungul coastei Golfului din SUA din cauza uraganelor puternice din 2005. Locuitorii din aceste zone (care aveau deja destule probleme) au primit multiple avertismente cu privire la această specie „periculoasă”. În realitate, răspândirea spre vest a acestei specii din coloniile stabilite de mult timp în Florida era în curs de desfășurare cu mult înainte de 2005. Simptomele mușcăturii sale sunt mult mai puțin severe decât cele ale văduvelor negre care au existat dintotdeauna în aceste zone, așa că nu a existat niciun motiv pentru agitație, cu excepția vânzării de ziare.
Un corespondent a auzit povestea că „puii de păianjen nu știu să-și controleze veninul și pot injecta mai mult decât un adult” la o fermă din California la începutul anilor 1990. Păianjenii nu trebuie de fapt să învețe comportamentul de mușcătură – ei sunt eclozați cu toate aceste abilități deja cablate. Iar puii de păianjen nu au suficient venin pentru a conta oricum. Un mit similar se spune despre puii de șerpi.
Un corespondent din decembrie 2014 a auzit de la un băiat de 10 ani că „păianjenii se nasc cu tot veninul pe care îl vor avea vreodată”. Chestionat, băiatul a spus că a citit asta în „o mulțime de locuri”. Nu am localizat încă niciunul dintre acele locuri, dar veninul de păianjen este secretat de glande care produc mai mult după fiecare utilizare. Veninul este format în principal din proteine, care, cu siguranță, nu ar rezista pe durata de viață de un an a unui păianjen tipic. Și ca să mai cârcotim, păianjenii se nasc, nu se nasc.
Un corespondent canadian a auzit oameni spunând că a călca pe un păianjen va aduce vreo catastrofă, cum ar fi vremea rea sau un spate rupt. Altcineva scrie că a auzit acest lucru aplicat la oamenii de recoltă din NE Ohio.
Un comentariu postat pe un site australian afirmă că veninul unei mușcături de păianjen lup „mănâncă un centimetru de piele în fiecare lună” și „în șapte ani … ai putea să nu mai ai nici un braț”. Nu numai că acest lucru este ridicol din punct de vedere medical, dar nu s-a dovedit că niciun păianjen lup nu are niciun fel de venin periculos.
Am auzit mitul „urinei de păianjen” o dată din SUA și de mai multe ori din America Latină, de unde probabil își are originea. Se pare că există una sau mai multe specii de păianjeni care urinează pe persoanele care dorm, iar urina, mai degrabă decât o mușcătură, provoacă o ulcerație a pielii. În Guatemala, acest mit (încă în vigoare în 2008) se axează pe o specie de tarantulă numită local araña de caballo (păianjen de cal), despre care se spune că provoacă probleme grave la copite și picioare la cai și alte animale de fermă, urinând pe acestea. În realitate, păianjenii nu au urină și fecale separate, iar excrementele lor constau în mare parte din guanină, care este o componentă a ADN-ului și care se găsește în toate ființele vii; este foarte puțin probabil să provoace vreo reacție cutanată!
O femeie a scris despre convingerea soțului ei că „toate pânzele de păianjen „lipicioase” sunt de la păianjeni otrăvitori”. Destul de neadevărat – cele mai des întâlnite pânze cu mătase lipicioasă sunt făcute de țesătorii de globuri, niciuna dintre acestea neavând importanță medicală.
La sfârșitul verii 2015, un vandal de pe Wikipedia a adăugat noi zvonuri fantastice la articolul despre Castianeira, un gen de păianjeni care imită furnicile. Printre afirmațiile false se numărau: că păianjenii au fost aduși în America de Nord din Australia de către cartelurile de droguri; că femelele Castianeira își castrează partenerii; că un Castianeira a fost cel care l-a mușcat pe Peter Parker în franciza Spider-Man. Articolul original falsificat nu a durat mult timp, dar ecourile acestor zvonuri au rămas, toate pornite de la această persoană. Ca să nu existe nicio îndoială: Castianeira nu sunt „femele castratoare”, iar genul este originar din America de Nord – nu din Australia!
În sfârșit, una cu adevărat ciudată: „Din când în când, păianjenii se înmulțesc prin clonare. Adică, mama face mai multe clone din ea însăși în interiorul corpului ei, iar când puii de păianjen cresc, încep să o mănânce pe mamă până când aceasta nu mai este decât o cochilie goală. Puteți vedea acest lucru uneori când încercați să zdrobiți un păianjen și din păianjenul zdrobit ies sute de pui de păianjen.” Cel puțin trei corespondenți de mai târziu au legat acest lucru de o experiență reală de a călca (să-ți fie rușine!) pe o femelă de păianjen lup care purta un pui în spate. Puii supraviețuitori se împrăștiau din cadavrul matern, dar nu se aflau în interiorul ei.
.