Oligarhie, (din greacă ὀλιγαρχία (oligarkía); derivat din ὀλίγος (olígos), care înseamnă „puțini”, și ἄρχω (arko), care înseamnă „a reglementa sau a comanda”) în științele politice este o formă de guvernare în care puterea supremă se află în mâinile câtorva persoane, de obicei din aceeași clasă socială. Scriitorii politici din Grecia antică foloseau termenul pentru a desemna forma degenerată și negativă a aristocrației (etimologic, domnia bătrânilor). Pur și simplu, oligarhia va apărea atunci când succesiunea unui sistem aristocratic se va perpetua prin sânge sau prin transfer mioritic, fără ca calitățile etice și de conducere ale bătrânilor să apară prin merite proprii, această definiție fiind apropiată de cea a monarhiei și mai apropiată de cea a nobilimii.
Potrivit Dicționarului limbii spaniole, în ediția a 23-a, oligarhia are două definiții: formă de guvernământ în care puterea politică este exercitată de un grup minoritar; și grup de persoane care au putere și influență într-un anumit sector social, economic și politic.
De-a lungul istoriei, oligarhiile au fost de natură tiranică, bazându-se pe obediența publică sau pe opresiune pentru a exista. Aristotel a fost un pionier în utilizarea termenului ca sinonim pentru dominația celor bogați, pentru care un alt termen folosit astăzi în mod obișnuit este plutocrația.
În special în secolul al IV-lea î.Hr, după restaurarea democrației în urma loviturilor de stat oligarhice, atenienii au folosit loteria pentru a alege funcționarii guvernamentali pentru a compensa ceea ce atenienii considerau o înclinație împotriva oligarhiei în guvern dacă permiteau unei clase conducătoare profesioniste să își folosească abilitățile în interes propriu. Aceștia au tras la sorți din grupuri mari de adulți voluntari care au ales singura tehnică de selecție pentru funcționarii publici care îndeplinesc funcții judiciare, executive și administrative. Au folosit chiar multe funcții, cum ar fi judecători și judecători în instanțele politice, care aveau puterea de a conduce Adunarea.