Tigrii lui Arkan în acțiune în Bijeljina. Foto: Bătrânii din Bijlinj: Ron Haviv/VII.
Jusuf Trbic își amintește prima dată când l-a văzut pe Arkan, stând într-un camion al armatei încărcat cu arme în Bijeljina, în estul Bosniei. Era în jurul orei 16:00, pe 2 aprilie 1992, după ce forțele sârbe au cucerit orașul. Trbic a recunoscut chipul lui Zeljko Raznatovic din reportajele televizate; era deja cunoscut ca un om de temut.
Trbic tocmai fusese capturat de Garda de Voluntari Sârbi a lui Arkan, „Tigrii”. În următoarele câteva ore, pe parcursul nopții până în zori, a fost bătut și torturat, uneori în prezența lui Arkan însuși. „Știau ce fac”, a declarat Trbic pentru BIRN. „Nu aveam nici măcar un milimetru de piele albă; totul era negru și albastru.”
În cele din urmă a fost eliberat pentru că Arkan l-a capturat cu un motiv – era un jurnalist local, iar șeful paramilitar dorea ca el să transmită un apel către bosniaci la Radio Bijeljina pentru a renunța la arme, a spus el. Alții nu au fost la fel de norocoși.
O femeie din Bijeljina, care a cerut să rămână anonimă, a declarat că avea 19 ani când oamenii lui Arkan au bătut la ușa familiei sale într-o noapte din aprilie 1992. „Erau mascați, așa că le puteam vedea doar ochii”, și-a amintit ea.
Paramilitarii au răscolit bunurile familiei, au luat bani și aur. Un luptător a lovit-o cu piciorul în coloana vertebrală și a leșinat. Când s-a trezit, ea și cumnata ei erau goale și însângerate. A doua zi, Arkan a sosit și a violat-o, a susținut ea.
„Arkan a venit pentru prima dată după acea noapte. A venit, m-a apucat de păr și m-a luat cu el. M-a dus într-un apartament și acolo a abuzat de mine. M-a adus înapoi pe jumătate moartă și apoi din nou a doua zi”, a declarat ea într-un interviu pentru BIRN.
„Apoi au venit alți soldați și m-au abuzat în fața copiilor mei, a soacrei mele și a tuturor celorlalți”, a continuat ea. „I-am implorat să mă omoare ca să nu mai sufăr. Ei doar au râs din nou cu cinism și mi-au spus că nu vor câștiga nimic dacă mă vor ucide, pentru că eu aveam de gând să mă sinucid.”
Deși mărturia ei nu a fost niciodată testată în instanță, ea a fost de atunci recunoscută oficial ca victimă a violului de război de către statul bosniac și a fost despăgubită pentru ceea ce a suferit.
„M-a dus într-un apartament și m-a abuzat acolo. M-a adus înapoi pe jumătate moartă și apoi din nou a doua zi.”
Victima care susține că a fost violată de Arkan în Bijeljina în 1992
Verdictele Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie au stabilit că cel puțin 48 de persoane au fost ucise în Bijeljina de către paramilitarii sârbi în primele două zile ale lunii aprilie 1992. Dar niciunul dintre oamenii lui Arkan nu a fost vreodată încarcerat pentru crimă, viol sau jaf – sau pentru oricare dintre celelalte crime pe care sunt acuzați că le-au comis în timpul războaielor din fosta Iugoslavie din anii ’90.
Arkan fusese pus sub acuzare pentru crime de război de către tribunalul din Haga, susținut de ONU, în momentul în care a fost împușcat mortal la Hotelul Intercontinental din Belgrad, în ianuarie 2000, dar uciderea sa a asigurat că nu va fi judecat niciodată.
De atunci, doar unul dintre luptătorii săi a fost condamnat pentru comiterea unei crime de război în timp ce servea în cadrul Tigrilor – Boban Arsic, găsit vinovat de un tribunal croat de uciderea unui cuplu căsătorit într-un mic sat în 1992 – și chiar și el a fost condamnat în absență, deoarece nu se știa unde se afla.
De atunci, unii Tigri au fost încarcerați pentru alte crime comise în timpul și după războaiele din Balcani, cum ar fi asasinarea prim-ministrului sârb Zoran Djindjic în 2003, dar niciodată pentru ceva ce au făcut în timp ce luptau pentru Arkan.
Expertul în Balcani Christian Axboe Nielsen, profesor asociat la Universitatea din Aarhus, subliniază că Tribunalul de la Haga a fost înființat pentru a urmări penal suspecți la nivel înalt, nu luptători obișnuiți: „Se presupunea și se aștepta ca instanțele pentru crime de război din fosta Iugoslavie să înceapă, în cele din urmă, să urmărească penal pe cei de rând din unitatea lui Arkan.”
Dar acest lucru nu s-a întâmplat. În Serbia, a explicat Nielsen, investigațiile au evitat, de asemenea, „cu grijă să urmeze lanțul de comandă”, fără a-i viza niciodată pe înalții oficiali care au făcut posibilă existența unităților paramilitare.
„Pur și simplu, există puțină sau deloc voință politică – și puțin apetit public – pentru acest lucru în Serbia chiar și astăzi”, a spus el.
O carieră în domeniul crimei
Zeljko Raznatovic s-a născut în micul oraș sloven Brezice, la 17 aprilie 1952, și era bine cunoscut de poliția din multe țări din Europa în momentul în care a început conflictul iugoslav.
Zeljko Raznatovic pozează cu Tigrii săi. Foto: Tudor Războinicu: Ron Haviv/VII.
A fost arestat pentru prima dată în Belgrad în 1966 pentru că a furat poșeta unei femei și a petrecut un an în detenție pentru minori, înainte de a se muta în Europa de Vest în anii ’70 și de a se lansa într-o serie de infracțiuni care a durat un deceniu.
Între 1973 și 1983, a adunat o serie de condamnări și mandate de arestare pentru jafuri bancare, tâlhării și tentative de crimă în Belgia, Olanda, Suedia, Germania, Austria, Elveția și Italia. A reușit să evadeze din majoritatea închisorilor în care a fost deținut.
După ce s-a întors în Serbia, a devenit liderul fanilor înrăiți ai echipei de fotbal Steaua Roșie Belgrad, „Delije”, care îi vor furniza o parte din viitorii săi Tigri. Jurnalistul Filip Svarm, care l-a studiat îndeaproape pe Arkan, a declarat pentru BIRN că serviciul de securitate de stat din cadrul ministerului sârb de interne l-a însărcinat să înființeze unitatea în toamna anului 1990 pentru a efectua „operațiuni negre” în Croația.
„Acei ofițeri de securitate de stat i-au spus lui Arkan exact ceea ce așteptau de la el”, a explicat Svarm. „În schimb, Arkan primea diferite beneficii pentru favorurile pe care le făcea pentru securitatea statului. Aceste beneficii erau în principal de natură economică.”
Protecția față de urmărirea penală pentru activitățile sale criminale mai ortodoxe a fost un alt stimulent pentru liderul nou-ales al miliției, care avea să conducă operațiuni profitabile de contrabandă pe teritoriul deținut de sârbi în Croația în timpul războiului: „Furnizând diverse servicii pentru securitatea statului, Arkan s-a scutit de lege”, a declarat Svarm.
Deși Arkan a fost arestat în octombrie 1990, înainte de războiul din Croația, și condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a pus la cale un atac terorist după ce poliția a găsit arme în mașina sa, el nu a ajuns niciodată la închisoare pentru acest lucru. Svarm a declarat că el crede un zvon foarte răspândit potrivit căruia ministerele de interne sârb și croat au făcut o înțelegere pentru a asigura libertatea lui Raznatovic: „Asta spune totul despre cât de important era Arkan pentru securitatea statului sârb, faptul că cei mai înalți oficiali au fost implicați pentru a-l scoate din închisoare.”
„Prestând diverse servicii pentru securitatea statului, Arkan s-a scutit de lege.”
Filip Svarm, jurnalist sârb
Garda voluntară sârbă era o forță relativ mică, formată din ultras ai fotbalului Delije, infractori și voluntari obișnuiți care îl admirau pe Arkan și credeau în cauza sa, cum ar fi Borislav Pelevic, care a devenit cel mai apropiat asociat al său și care mai târziu a condus Partidul naționalist al Unității Sârbe.
„Erau întotdeauna în jur de 500 de oameni, unii veneau și alții plecau. Este propria mea estimare că în jur de 10.000 de bărbați au făcut parte din gardă la un moment dat în acei câțiva ani”, a declarat Pelevic, care este acum președintele Asociației Europene de Kickboxing.
El a negat, de asemenea, acuzația că paramilitarii au fost finanțați de securitatea statului sârb. Arkan era „foarte bogat”, a declarat el pentru BIRN, iar sârbii expatriați bogați au acționat, de asemenea, ca sponsori.
Tigarii au fost desfășurați în principal pentru a sprijini Armata Populară Iugoslavă – așa cum au făcut-o în timpul asediului orașului croat Vukovar în 1991 – dar imaginea lor de ucigași brutali și disciplinați a avut, de asemenea, un impact înfricoșător asupra dușmanilor Belgradului. Potrivit lui Pelevic: „Când oamenii auzeau că vin Tigrii lui Arkan, „ustașii” și musulmanii fugeau de obicei.”
Un sanctuar pentru Tigri
Unul dintre Tigri lovește cu piciorul corpul unei femei care tocmai fusese împușcată de paramilitari în Bijeljina, în martie 1992. Foto: Ron Haviv/VII.
Tigarii au fost acuzați pentru prima dată de crime de război în timpul luptelor din Tenja, în Croația, în iulie 1991, când cel puțin 29 de persoane au fost ucise și peste 2.900 de non-sârbi au fost expulzați, potrivit Centrului de Drept Umanitar cu sediul la Belgrad. La scurt timp după aceea, șeful forțelor speciale ale Ministerului sârb de Interne, Radovan Stojicic (alias „Badza”), le-a pus la dispoziție o tabără de antrenament într-o veche bază iugoslavă de apărare teritorială din satul croat Erdut, care a rămas sediul lor militar până în mai 1996.
Ranko Momic, un luptător sârb a cărui casă de familie de lângă orașul bosniac Doboj a fost incendiată la începutul războiului, a mers la Erdut pentru a se alătura oamenilor lui Arkan, după ce anterior servise ca soldat obișnuit și făcuse parte dintr-o brigadă specială de poliție.
„Nu m-am simțit niciodată mai bine și nicăieri nu a fost mai frumos”, a declarat Momic pentru BIRN. „A fost un război și oamenii mureau, dar niciodată nu m-am simțit mai bine nicăieri decât acolo. Existau antrenamente și disciplină, dar totul era la cel mai înalt nivel… Au fost vremuri de neuitat.”
În timp ce civilii ar fi putut fi uciși accidental de obuze sau grenade, Tigrii nu au comis niciodată crime de război, a insistat Momic.
„Cât timp am fost acolo, adică aproximativ doi ani, am luptat onorabil, apărându-ne propria țară, și nu am văzut niciodată vreo crimă comisă. Poate că cineva spunea că este membru și a făcut ceva, nu știu, dar noi, adevărații membri, nu am comis niciodată vreo crimă”, a spus el.
Câțiva bărbați care s-au antrenat în tabăra din Erdut și au luptat cu Tigrii nu se aflau acolo de bună voie, totuși. Dezertori din armată și refugiați sârbi au fost, de asemenea, forțați să se alăture paramilitarilor lui Raznatovic.
„Luptam în mod onorabil, apărându-ne propria țară, și nu am văzut niciodată săvârșirea vreunei crime.”
Ranko Momic, fost luptător al Gărzii Voluntare Sârbe
Dragan Pjevac, un refugiat sârb din Croația, a declarat pentru BIRN că a fost capturat de poliția din Belgrad în august 1995 și trimis la Erdut, după care a fost detașat pe teritoriul controlat de sârbi din Beli Manastir, în Croația, timp de trei luni, până când acordul de pace de la Dayton a pus capăt războiului.
Câțiva dintre „recruții” aduși la Erdut au fost bătuți, umiliți și numiți trădători, a declarat Pjevac. El și-a amintit că Arkan a ținut un discurs în care îndemna două rânduri de luptători reticenți să recucerească regiunea Krajina din Croația, pe care Zagreb tocmai o smulsese înapoi de la forțele Belgradului.
„Și-a încheiat discursul cu cuvintele: ‘Ne întoarcem, să luăm Krajina înapoi, nu-i așa? Stăteam acolo, pierduți în spațiu; oamenii se întrebau ce se întâmplă cu ei. erau în spate, împingându-i pe cei din al doilea rând să spună: ‘Noi suntem! Și acei bieți oameni din spate au strigat „noi suntem”, dar nu atât de tare. ‘Mai tare, că nu aud. Suntem noi? I-au bătut mai tare pe cei din al doilea rând, pentru că ‘noi suntem’ nu era suficient de tare pentru ca ‘domnule’ să audă.”
În jur de 700 de bărbați ca Pjevac dau în prezent în judecată Serbia pentru că i-a forțat să meargă la război.
Un om nemilos
Un bărbat bosniac imploră pentru viața lui după ce a fost capturat de Tigri în Bijeljina. Foto: Bătrânul a fost ucis de un bărbat din Bosnia și Herțegovina: Ron Haviv/VII.
Alegările de crime de război și epurare etnică au continuat să umbrească Tigrii în timp ce intrau în orașul Bijeljina în aprilie 1992. Jusuf Trbic este de părere că, deși trupele sârbe regulate ar fi putut controla orașul, oamenii lui Arkan au fost aduși pentru ca orice ucidere a civililor să poată fi pusă pe seama „paramilitarilor fără lege” și pentru că puteau băga frica în populația locală – „pentru a arăta cum trebuiau făcute lucrurile”.
„Era inteligent, fermecător și nemilos.”
Ron Haviv, fotojurnalistul american care a realizat imagini cu Arkan în acțiune
Arkan l-a invitat, de asemenea, pe fotojurnalistul american Ron Haviv să le facă fotografii oamenilor săi, ceea ce a dus la faimoasa imagine a lui Arkan și a anturajului său mascat pozând pe un tanc cu un pui de tigru, precum și la imagini dramatice cu împușcarea unui cuplu bosniac și cu un luptător sârb lovind un cadavru. „Singurul meu gând când am făcut imaginea a fost că aveam nevoie de un tigru în același cadru cu victimele pentru a dovedi că această crimă de război a avut loc”, a declarat Haviv pentru BIRN.
În ceea ce-l privește pe Arkan însuși, fotojurnalistul și-a amintit: „Era inteligent, fermecător și necruțător.”
Tigrii au trecut apoi la lupte în Brcko și Zvornik. Acolo, din nou, oamenii săi au fost acuzați de crimă, jaf, purificare etnică și viol.
Oamenii lui Arkan s-au retras din Bosnia în vara anului 1992, după ce șeful paramilitar a avut o dispută cu comandantul armatei sârbe bosniace, Ratko Mladic, care îl considera un criminal. În anul următor, el și-a înființat propriul partid politic.
A revenit în Bosnia pentru ultima sa aventură militară în septembrie 1995, când el și oamenii săi au intrat în zona de nord-vest Sanski Most, au răpit bosniaci locali și i-au dus la un hotel unde au fost reținuți într-o cameră de cazane și bătuți, după cum se presupune. Doisprezece deținuți au fost apoi duși în satul izolat Trnovo, unde toți, cu excepția unuia dintre ei, au fost împușcați mortal.
Moartea din Sanski Most a dus la punerea sub acuzare a lui Arkan de către Tribunalul de la Haga pentru crime împotriva umanității, omoruri, încălcări grave ale Convenției de la Geneva și încălcarea legilor și obiceiurilor de război. Cu toate acestea, în mod crucial, Zeljko Raznatovic a fost singura persoană pusă sub acuzare și, de când a murit, nimeni altcineva nu a mai fost acuzat de aceste crime.
Arkan, celebritatea
Tribut adus lui Arkan pe un perete de la stadionul de fotbal FK Obilic. Foto: K: Milka Domanovic.
Garda voluntară sârbă s-a desființat în cele din urmă în aprilie 1996, dar Arkan și-a păstrat notorietatea. Căsătorit cu vedeta sârbă de turbo-folk Ceca, el a preluat un club de fotbal minor din Belgrad, FK Obilic, care a ajuns în scurt timp să câștige campionatul național, după cum se spune, prin amenințări și intimidare. Șeful paramilitar a devenit un erou al mafiei, a declarat Filip Svarm.
„Arkan este idolul oricărui criminal”, a spus Svarm. „De ce?” Pentru că Arkan a fost în același timp polițist și șef mafiot. Pentru că Arkan a fost atât comandant paramilitar, cât și proprietar al unui club de fotbal. Pentru că a fost în showbiz și o persoană aflată pe lista roșie a Interpolului.”
Dar, deși Arkan nu avea să meargă din nou la război, unii dintre oamenii săi au participat la ultimul conflict militar al lui Slobodan Milosevic în Kosovo, între 1998 și 1999.
În loc să lupte în cadrul Gărzii Voluntare Sârbe, ei au mers în cea mai mare parte în Kosovo ca parte a unităților de securitate ale statului, în special a temutei Unități de Operațiuni Speciale (JSO), potrivit verdictelor pronunțate de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie. Unii dintre membrii JSO au fost ulterior condamnați pentru asasinarea prim-ministrului Zoran Djindjic în 2003.
„Nu a fost nevoie ,” a explicat Borislav Pelevic. „Am avut o poliție puternică, care a curățat imediat UCK. Aveam o armată puternică acolo, aveam unitatea de operațiuni speciale.”
„Arkan este idolul oricărui criminal. De ce? Pentru că Arkan a fost atât polițist, cât și șef al mafiei în același timp.”
Filip Svarm, jurnalist sârb
Fostul căpitan al Armatei Populare Iugoslave Nike Peraj, un martor important la procesul lui Milosevic, a declarat că unii luptători care purtau însemnele Tigrilor au intrat într-adevăr într-o cazarmă militară din orașul kosovar Djakovica/Gjakova în noiembrie 1998, unde s-au alăturat altor paramilitari sârbi. „Aveau mână liberă să facă tot ce voiau”, a declarat Peraj pentru BIRN, deși el crede că aceștia nu au fost implicați în luptele din prima linie. „Erau jefuitori”, a spus el.
Peraj a mai spus că a văzut câțiva dintre oamenii lui Arkan în satul Meja după un masacru de aproximativ 500 de albanezi din Kosovo de către forțele Belgradului în aprilie 1999. Aceștia erau bărboși și puternic tatuați, iar unul dintre ei avea dungi roșii pe pantaloni. „Era sânge”, a spus Peraj.
Fostul Tiger Ranko Momic a mers și el să lupte în Kosovo în 1998, dar ca membru al unei unități de rezerviști ai poliției sârbe. Când au început bombardamentele NATO în 1999, Momic s-a înrolat apoi în armată. La începutul acestui an, el a fost încarcerat pentru 15 ani pentru implicarea sa în uciderea a peste 100 de civili albanezi din Kosovo – dar ca membru al Escadronului 177 de intervenție al armatei iugoslave, nu ca parte a Gărzii de voluntari sârbi. Momic se află în prezent pe cauțiune în timp ce face apel împotriva verdictului, în urma căruia un alt fost Tigru, Milojko Nikolic, a fost încarcerat pentru 20 de ani pentru aceeași crimă.
Drepturi incomode
O femeie bosniacă împreună cu soțul ei care tocmai fusese împușcat de Tigrii lui Arkan în Bijeljina, în martie 1992. Ea a fost împușcată câteva momente mai târziu. Fotografie: „A fost împușcată: Ron Haviv/VII.
Câțiva dintre cei mai importanți aliați ai lui Arkan sunt acum morți. Sponsorul său din forțele speciale, Radovan Stojicic, a fost împușcat într-un restaurant din Belgrad în 1997, în timp ce presupusa sa marionetă politică, Slobodan Milosevic, a murit în custodie la Haga în 2006. Cel mai cunoscut dintre Tigrii săi, Milorad Ulemek, alias „Legija”, ispășește o pedeapsă de 40 de ani de închisoare pentru rolul său în asasinarea lui Djindjic.
Fostul șef al securității statului sârb, Jovica Stanisic, și adjunctul său, Franko Simatovic, au fost achitați de Tribunalul de la Haga, în 2013, de faptul că au controlat unități precum Tigrii, deși instanța a constatat că au furnizat și finanțat paramilitarii sârbi.
Președinta sârbă bosniacă Biljana Plavsic, care l-ar fi invitat pe Arkan la Bijeljina, a recunoscut că este vinovată de supravegherea atrocităților și a fost închisă pentru 11 ani de către tribunalul ONU. Dar unii dintre cei care se presupune că le-au comis încă se plimbă liberi în oraș. Alți foști Tigri sunt în libertate în Serbia și nu au fost niciodată inculpați.
Procurorul bosniac a declarat că nu va comenta dacă vreunul dintre oamenii lui Arkan este în prezent investigat. Dar avocatul bosniac specializat în crime de război Miodrag Stojanovic, care îl apără în prezent pe Ratko Mladic la Haga, a declarat că este imposibil ca Sarajevo să îl judece, deoarece Belgradul nu este dispus să trimită suspecți sârbi la proces.
„Este dificil pentru procuratura sau tribunalul bosniac să facă vreodată acest lucru. Ei ar putea ridica o acuzație, dar Serbia nu ar extrăda niciodată”, a declarat Stojanovic.
„Au trecut 20 de ani de la război, cum este posibil ca nimeni să nu fi fost acuzat de Tribunalul de la Haga sau de procuratura sârbă pentru crime de război?”
Borislav Pelevic, fost luptător al Gărzii Voluntare Sârbe
Procurorul sârb a declarat că cooperează cu alte parchete de stat din regiune cu privire la cazurile legate de crimele comise de Tigrii lui Arkan, dar nu a putut oferi detalii deoarece investigațiile sunt în curs de desfășurare.
Fostul luptător al Tigrilor, Borislav Pelevic, a declarat totuși că lipsa urmăririi penale a arătat că aceștia sunt nevinovați: „Au trecut 20 de ani de la război, cum este posibil ca nimeni să nu fi fost pus sub acuzare de Tribunalul de la Haga sau de procuratura sârbă pentru crime de război în 20 de ani?”, a întrebat el retoric. „Cum este posibil ca nimeni din Gardă să nu fi fost acuzat, absolut nimeni?”
Clint Williamson, procurorul care a condus ancheta Tribunalului de la Haga în cazul crimelor de la Sanski Most, a declarat că problema inculpării luptătorilor lui Arkan a fost că aceștia și-au ascuns identitățile. „Adesea purtau măști și pur și simplu nu am putut găsi martori care să îi identifice”, a declarat Williamson pentru BIRN în 2010.
„Am investigat activitățile Tigrilor lui Arkan pentru o lungă perioadă de timp și am adunat dovezi solide pentru Sanski Most. Plănuiam să continuăm investigațiile pentru Zvornik, Bijeljina, Vukovar, dar apoi a fost ucis”, a adăugat Williamson.
Jasmin Mesic, un procuror bosniac cu multă experiență în anchetarea crimelor de război, a fost de acord că există probleme practice serioase în ceea ce privește aducerea paramilitarilor sârbi în fața justiției.
„Acești oameni au venit din alte zone, din alte state, așa că niciuna dintre victime sau supraviețuitori nu-i cunoaște. Ei folosesc de obicei porecle, așa că acesta este motivul pentru care este foarte, foarte dificil să identifici autorii prin mărturiile victimelor, ceea ce se face de obicei în cazurile de crime de război”, a explicat el.
În Bosnia însă, mulți cred că oamenii lui Arkan nu au fost urmăriți penal din cauza legăturilor liderului lor cu oficiali ai poliției sârbe, politicieni și crima organizată.
„Unitatea sa a făcut aceleași lucruri în fiecare loc în care a mers, dar o mulțime de alte persoane din Serbia, politicieni în poziții înalte, sunt, de asemenea, implicate, iar urmărirea penală a acestor crime ar putea scoate la lumină o mulțime de lucruri care ar fi adevăruri incomode”, a sugerat Jusuf Trbic.
Emir Musli, care își amintește că l-a văzut pe Arkan mânuind o bazooka în fața clădirii municipale din Bijeljina, orașul său natal, în 1992, în timp ce oamenii săi abuzau de bosniaci pe străzi în timp ce îi luau pentru a fi torturați sau uciși, a declarat că era clar atunci că șeful paramilitar avea un statut mult mai înalt decât trupele obișnuite.
„El era instrumentul folosit pentru a ucide, dar și pentru a controla. Ceea ce vreau să spun este că unitatea lui nu era paramilitară, el făcea parte din securitatea statului sârb”, a declarat Musliu pentru BIRN. „Acesta este motivul pentru care lucrurile se mușamalizează.”
La fel cum Arkan a scăpat din atâtea celule în timpul carierei sale criminale, și oamenii săi au reușit până acum să evite închisoarea pentru faptele lor de război cu Tigrii.
Musli a spus că are puține speranțe că acest lucru se va schimba: „Arkan a fost ucis și, odată cu el, întregul caz s-a răcit.”
.