Ce trebuie să vă așteptați înainte și după ablație
Înainte de procedură, se efectuează de obicei o imagistică cardiacă specială cu tomografie computerizată (CT) sau ecocardiografie pentru a evalua localizarea cicatricilor, dacă există, în inimă. Imediat înainte de procedură, se poate efectua o ecocardiografie transesofagiană pentru a exclude prezența cheagurilor de sânge în inimă. În plus, ecocardiografia ajută la evaluarea funcției generale de pompare a inimii. Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) este în mod tradițional contraindicată la pacienții cu un ICD, dar poate fi efectuată în centrele cu experiență, sub supraveghere atentă.
Se iau măsuri de precauție pentru a preveni formarea de cheaguri de sânge înainte, în timpul și după ablație. În timpul procedurii, se administrează un anticoagulant intravenos numit heparină. După procedură, mulți pacienți vor continua să ia warfarină, un anticoagulant oral, timp de până la o lună, pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge atunci când inima se vindecă în urma ablației. Un anticoagulant injectabil cu acțiune scurtă, cunoscut sub numele de „heparină cu greutate moleculară mică”, este adesea utilizat în primele câteva zile, deoarece warfarina are nevoie de 5-10 zile pentru a deveni complet eficientă.
Procedura se efectuează de obicei sub sedare profundă sau anestezie generală pentru a minimiza disconfortul și mișcarea pacientului. Cateterele sunt introduse prin porturi intravenoase, sau teci, plasate în venele din zona inghinală și, uneori, printr-o venă de pe partea laterală a gâtului. Pentru a avea acces la ventriculul stâng, se poate folosi un ac pentru a crea o mică puncție în peretele dintre partea dreaptă și partea stângă a inimii, sub ghidaj ecografic (numit cateterism transseptic). Alternativ, un cateter poate fi introdus în inimă printr-o arteră din zona inghinală (similar cu procedurile de cateterism cardiac). Cateterul de ablație este deplasat în jurul ventriculului, iar o imagine virtuală tridimensională a inimii este creată cu ajutorul unui sistem de cartografiere computerizată care acționează ca un sistem GPS (Fig. 2). Locația cateterului este determinată prin utilizarea fluoroscopiei (raze X) și a acestui sistem de cartografiere. În mod obișnuit, procedura durează între 3 și 6 ore.
O hartă tridimensională în timp real a ventriculului (creată în timpul procedurii), îmbinată cu o tomografie computerizată (obținută înainte de procedură). Imaginea prezintă ventriculul stâng (camera inferioară a inimii) și aorta (artera mai mare care primește sângele pompat de inimă) și vasele de sânge de pe suprafața inimii. Zonele mov reprezintă mușchiul cardiac normal, cu tensiune normală înregistrată la cartografierea de contact. Zonele cu albastru, galben și roșu reprezintă miocardul anormal reprezentat de un voltaj progresiv mai mic, respectiv, indicativ de cicatrice. Odată identificată o zonă de cicatrice, ablația este focalizată în interiorul și în jurul acestei regiuni. Punctele albe reprezintă zonele în care se efectuează ablația în interiorul cicatricei.
În unele cazuri, medicul stabilește că TV poate proveni de la un circuit de pe suprafața exterioară a inimii, sau epicardul. Dacă acesta este cazul, se efectuează o puncție în sacul, sau pericardul, din jurul inimii, chiar sub stern. Acest lucru permite introducerea și manevrarea cateterului de ablație în interiorul pericardului pentru a determina dacă VT provine de acolo. În cazul în care un pacient are un istoric anterior de operație pe cord deschis, poate fi necesară o mică incizie chirurgicală pentru a accesa pericardul din cauza prezenței țesutului cicatricial care poate face ca pericardul să se lipească de inimă. Aceste proceduri de accesare a epicardului sunt de obicei efectuate în centre cu mare experiență.
După aceea, cateterele sunt îndepărtate, dar tecile sunt lăsate înăuntru până când efectul anticoagulantului dispare. De obicei, acest lucru necesită ca pacientul să stea nemișcat timp de câteva ore pentru a preveni sângerarea din locurile de puncție. Poate apărea un ușor disconfort și vânătăi în zona inghinală, iar unii pacienți resimt o ușoară durere toracică autolimitată din cauza inflamației provocate de leziunile de ablație. Când procedura are succes, medicamentele antiaritmice pot fi întrerupte la discreția medicului.
.