Dragă fiică
Ziua absolvirii liceului a venit și a trecut … probabil nu prea curând pentru tine; într-o clipă și în ceață pentru mine. Nu pare să fi trecut atât de mult timp de când am purtat o bonetă și o rochie asemănătoare, așteptând prin ceea ce părea a fi discursuri nesfârșite până când numele meu a fost strigat și cineva pe care mi-am petrecut cariera de liceu evitându-l mi-a strâns mâna, a mormăit ceva de felicitare și mi-a înmânat o diplomă pe care nu o mai găsesc pe un pariu.
Se pare că a trecut o clipă de când stăteam cu tine în brațe – în mâinile mele, de fapt – în ziua în care te-ai născut și plângeam de cât de frumoasă erai. Ți-am promis atunci că voi fi mereu alături de tine, că te voi proteja mereu și că nu voi lăsa să ți se întâmple nimic. Aceasta a fost rugăciunea unui tată tânăr, jurământul unui tată, cea mai arzătoare dorință a unui tată pentru fiica sa nou-născută.
Una dintre aparentele cruzimi ale vieții este că rolul de părinte este lăsat în seama celor tineri, pentru că, să recunoaștem, cine la douăzeci și patru de ani știe ceva despre creșterea unui copil? Eu cu siguranță nu știam. Abia știam ce să fac cu mine însumi în acei primii ani, darămite ce să fac cu tine. M-am consolat cu faptul că mama ta părea să aibă o idee atât de clară despre ce avea de făcut, lăsându-mă pe mine să mă ocup cu încercarea de a-mi da seama ce voiam să fiu când voi fi mare.
Această parte de a-mi da seama ce voiam să fiu părea să dureze teribil de mult timp. În timp ce eu lucram la acel puzzle, tu erai ocupat doar să fii. Este una dintre trăsăturile copilăriei la care renunțăm prea repede, de obicei la îndemnul părinților noștri exigenți. În acest caz, acesta aș fi eu.
Te-ai târât, ai mers, ai vorbit și ai plecat la grădiniță înainte ca eu să pot răsufla. M-am consolat cu faptul că într-o zi nu voi mai fi atât de ocupată să încerc să înțeleg lucrurile și voi putea petrece mai mult timp cu tine.
Cândva mai târziu ne-ai uimit pe toți cu interesul tău nou descoperit pentru scufundările cu trambulina. Acest lucru trebuie să fi venit cu siguranță de la mama ta, pentru că, deși îmi place să fac un duș bun și fierbinte, nu am fost niciodată o persoană care să se priceapă prea bine la apă. Acest interes s-a transformat într-un foc de competiție – sau a fost un foc de performanță? – care te-a definit în multe feluri până în prezent. Aș minți dacă aș spune că nu am fost mândru ca un păun de isprăvile tale și de toate acele panglici albastre și medalii de aur pe care le-ai adus acasă. Singurul meu regret a fost că nu am avut mai mult timp să te privesc cum te antrenezi și să te antrenezi, dar întotdeauna m-am gândit că voi putea când voi fi mai puțin ocupat.
Am fost la fel de uimiți de cât de repede te-ai apucat de scrimă. Cred că partea care m-a impresionat cel mai mult a fost buna ta dispoziție neîntreruptă. Învingeai sau pierdeai, întotdeauna părea că te distrai foarte bine. Poate pentru că nu aveai așteptări. Poate pentru că erai atât de bine adaptată. Oricare ar fi fost motivul, cred că eram invidioasă în secret pe faptul că întotdeauna păreai să radiezi după aceea. Întotdeauna am luat sporturile de competiție atât de în serios și ani de zile m-am plâns îngrozitor când am pierdut la ceva. De unde ți-ai luat calmul, mă întreb? Îmi doresc doar să fi petrecut mai mult timp învățând această lecție de la tine. Tinerii au atât de multe de învățat de la cei mai puțin tineri, dar noi, cei mai în vârstă, nu vedem asta decât mult mai târziu.
Nu a fost decât o bătaie de inimă mai mult și erai o adolescentă și o campioană la dans de swing. Încă un alt efort pe care ți l-ai ales pentru tine. Alți părinți își trag copiii să joace sporturi de echipă, cum ar fi fotbal, înot, baschet și T-ball. Din nu știu ce motiv, noi nu am făcut-o. În schimb, tu ți-ai ales pentru tine scufundări, scrimă și dansul swing. Acesta din urmă a fost unul mixt pentru părinții tăi.
Pe de o parte, să te privești cum te întorci, zbori și rupi podeaua pe melodiile marilor clasici ai big band-urilor nu este nimic mai puțin sublim. Ai fost și ești uluitoare pe ringul de dans, cu zâmbetul tău orbitor, cu prezența ta teribilă pe scenă și cu mișcările tale iuți.
Pe de altă parte, nu ai fost niciodată prin preajmă. Serile din timpul săptămânii, nopțile de weekend și, în curând, weekend-uri întregi au dispărut sub picioarele tale în timp ce dansai, și dansai, și dansai. Nu sunt sigur cine a plecat mai mult până atunci, tu sau eu. Până atunci lansasem încă o aventură în afaceri, nutrind în același timp sentimentul vag că îmi lipseau ultimii ani pe care îi mai aveam cu tine în casa mea. Eram consumat de încercarea de a mă îmbogăți sau de ceea ce credeam că fac atunci. Tu erai consumată de dansul tău. Dar amândoi am crezut că vom avea timp mai târziu.
Și acum ești gata să pleci. Oh, vei mai fi prin preajmă vara asta și te duci doar în celălalt capăt al statului, dar timpul pe care credeam că îl aveam de petrecut cu tine aproape că a dispărut. Ai plecat și ai crescut. Nu e vorba că nu ești pregătită pentru ceea ce urmează, pentru că ești. Mă uimești cu harul tău, cu prezența ta, cu energia ta și cu cât de solidă te simți din punct de vedere emoțional și spiritual.
Eu sunt. Eu sunt cel care nu este pregătit. Nu sunt pregătit să recunosc că sunt suficient de bătrân pentru a avea o fiică care merge la facultate. Nu sunt mulțumit cu mine însumi că nu am petrecut mai mult timp cu tine în ultimii optsprezece ani. Nu sunt pregătit să pleci.
Și-aș vrea să pot spune că te trimit într-o lume mai sigură și mai bună decât cea în care ai venit acum optsprezece ani. Nu știu dacă asta este adevărat. Lumea în care te îndrepți pare a fi un loc periculos. Nu pot spune dacă este mai periculoasă sau mai puțin periculoasă decât cea din anii ’30 sau din anii ’50 sau din orice alt deceniu pe care îl poți numi. Dar este greu să nu simți că există evenimente care ne așteaptă și care pot avea consecințe cataclismice. Cel puțin, vor exista implicații care vor schimba vieți.
Este o lume care are nevoie de dragoste. Este o lume care are nevoie de grijă. Este o lume care are nevoie să simtă mult mai puțină separare și separatism decât simte acum. Este o lume cu mult prea mult yang, și nu suficient yin. Este o lume care are nevoie de femei ca tine, care să împărtășească atât strălucirea, cât și profunzimea ta și care să îndulcească cu compasiune și acceptare pâinea unei luări de decizii galopante, înnebunite de testosteron.
Singurul lucru pe care ți-l pot spune cu certitudine este că viitorul tău nu va fi deloc așa cum ți-l imaginezi. Nu este niciodată așa. Dar asta este în regulă. Dacă ați avea totul gândit la optsprezece ani (și nu aveți), care ar fi rostul călătoriei prin toți anii pe care îi aveți pe această planetă?
Ceea ce te așteaptă, știu că o vei face cu grație și stil. Este cu siguranță o călătorie. Una care va avea partea ei de lupte și eșecuri, precum și triumfuri și glorii… sau cel puțin așa va părea la momentul respectiv. Mai târziu, vei privi înapoi la acele evenimente și vei vedea că sunt doar fire într-o tapiserie din ce în ce mai bogată numită viața ta. În acest sens, Dan Millman (din Calea războinicului pașnic) spune:
Nu este nevoie să căutați; realizarea nu duce nicăieri. Nu contează deloc, așa că fii fericit acum! Iubirea este singura realitate a lumii, pentru că totul este Unul, vedeți voi. Iar singurele legi sunt paradoxul, umorul și schimbarea. Nu există nicio problemă, nu a existat niciodată și nu va exista niciodată. Eliberați-vă de luptă, dați drumul la minte, aruncați-vă grijile și relaxați-vă în lume. Nu este nevoie să vă opuneți vieții; doar faceți tot ce puteți. Deschideți ochii și vedeți că sunteți mult mai mult decât vă imaginați. Tu ești lumea, tu ești universul; tu ești tu însuți și oricine altcineva, de asemenea! Totul este jocul minunat al lui Dumnezeu. Trezește-te, recapătă-ți umorul. Nu-ți face griji, ești deja liber.
Probabil că pare un sfat trăsnit, dar în timp, poate că va avea mai mult sens. Voi adăuga un sfat al meu, unul pe care probabil că nu-l veți accepta, pentru că știu că eu nu l-am acceptat. Nu vă grăbiți. Nu te strădui. Tot ce ai la dispoziție este timpul, și nici pe departe suficient.
Într-o zi și tu te vei așeza să scrii o scrisoare ca aceasta copilului tău. O vei umple și tu cu gânduri melancolice despre ocaziile ratate de a petrece timp, de a acorda atenție, de a-ți arăta dragostea? Dacă mi se permite un regret – și nu vreau să mă gândesc la viața mea ca având ceva de regretat – este că mi-am petrecut atât de mult timp din viață grăbindu-mă în căutarea unor lucruri care s-au dovedit a fi puțin importante, în timp ce am trecut pe lângă lucrurile care contează mult. Cum ar fi să petrec mai mult timp cu tine.
Ești mereu în gândurile mele. Ești mereu în inima mea. Voi fi mereu acolo pentru tine. Voi fi mereu alături de tine.
Te iubesc.
Tatăl tău
16 iunie 2002 (Ziua Tatălui)
.