Sunt resursele naturale un blestem, o binecuvântare sau o sabie cu două tăișuri?

Întrebarea privind modul în care resursele naturale afectează dezvoltarea economică este un domeniu important și intrigant al cercetării economice. Deși prima literatură privind blestemul resurselor a documentat o relație negativă puternică între resursele naturale și creșterea PIB-ului, a apărut un număr tot mai mare de dovezi contradictorii. Având în vedere că multe țări sunt încă foarte dependente de rentele volatile ale resurselor, modul în care resursele naturale afectează dezvoltarea rămâne o întrebare politică cu miză mare.

Addisu Lashitew

David M. Rubenstein Fellow – Global Economy and Development

Eric Werker

Profesor – SImon Fraser University

Un motiv major pentru lipsa de consens cu privire la modul în care resursele afectează dezvoltarea este faptul că mai multe explicații pot fi adevărate în același timp. Figura 1 identifică două canale importante: un efect economic direct și un efect instituțional indirect. Efectul direct include mai mulți factori economici cu componente atât pozitive, cât și negative. Pe partea pozitivă, resursele naturale generează rente economice care pot fi utilizate pentru furnizarea de bunuri publice și în alte scopuri productive. Cu toate acestea, pe termen lung, incertitudinile asociate cu scăderea și volatilitatea termenilor de schimb pentru produsele de bază pot submina finanțele publice și descuraja investițiile. Cea mai recentă prăbușire a prețului petrolului, care a declanșat o criză fiscală în principalele țări producătoare de petrol, precum Rusia, Nigeria și Arabia Saudită, este un exemplu al acestui efect negativ. Efectul direct cumulativ al resurselor asupra dezvoltării pe termen lung poate fi astfel pozitiv sau negativ, în funcție de echilibrul dintre aceste efecte compensatorii.

Efectul indirect al resurselor naturale asupra dezvoltării provine din potențialele efecte negative ale resurselor asupra calității instituționale. Politologii și economiștii au susținut de mult timp că bogăția în resurse subminează dezvoltarea instituțiilor politice și de guvernare prin încurajarea unei culturi instituționale rentiere. De exemplu, veniturile din resurse pot fi folosite pentru controlul politic prin cheltuieli de clientelism și investiții în aparatele de securitate. În plus, veniturile excepționale din resurse pot slăbi responsabilitatea guvernului față de cetățeni și întreprinderi prin decuplarea impozitării de cheltuieli. În lipsa nevoii de venituri fiscale, guvernele vor avea puține stimulente pentru a introduce reforme favorabile creșterii, în timp ce cetățenii nu vor fi încurajați să ceară o guvernare și o responsabilitate îmbunătățite.

Efectul general al resurselor naturale asupra dezvoltării va depinde, prin urmare, de amploarea acestor două efecte separate.

Studiul nostru recent publicat oferă un răspuns detaliat și nuanțat la întrebarea pusă în titlu: dacă resursele naturale ajută sau împiedică dezvoltarea pe termen lung. Utilizând un eșantion global de peste 100 de țări, corelăm bogăția în resurse naturale în superciclul de mărfuri din anii 1970 cu performanțele ulterioare în dezvoltarea capitalului uman și fizic. Analiza explică în comun calitatea instituțională și rezultatele dezvoltării într-o configurație transnațională folosind metoda de estimare a variabilelor instrumentale prin metoda celor mai mici pătrate în trei etape (3SLS).

Trei constatări importante reies din examinarea noastră empirică, care ajută la reconcilierea constatărilor aparent contradictorii din literatura de specialitate privind blestemul resurselor.

Constatarea 1. Resursele naturale au, în general, un efect direct pozitiv prin intermediul canalului economic și un efect indirect negativ prin intermediul canalului instituțional.

Țările care încep cu niveluri ridicate de resurse naturale la sfârșitul anilor 1970 ating ulterior niveluri semnificativ mai ridicate de dezvoltare umană, de acumulare de capital uman, de înscriere în învățământul terțiar și de capital public pe persoană, având în vedere nivelurile inițiale de venit și de calitate instituțională. În ciuda prețurilor volatile ale materiilor prime, rentele din resursele naturale par astfel să avanseze dezvoltarea economică.

Efectul indirect negativ arată că, pe termen lung, resursele naturale subminează dezvoltarea instituțiilor. Deoarece instituțiile sunt factori determinanți majori ai dezvoltării economice, efectul dăunător al resurselor asupra calității instituționale se traduce printr-un efect negativ semnificativ asupra performanței în materie de dezvoltare.

Efectul total, care rezultă din însumarea acestor două efecte, devine în general zero, deși acest lucru depinde de rezultatul specific al dezvoltării, după cum se indică mai jos. Efectul economic pozitiv este, prin urmare, compensat de efectul instituțional negativ. Acest rezultat evidențiază de ce studiile care analizează doar unul dintre aceste două canale pot oferi un răspuns incomplet și, prin urmare, potențial înșelător, cu privire la relația dintre resurse și dezvoltare.

Constatarea 2. Dependența de resursele naturale, mai degrabă decât abundența resurselor naturale, subminează dezvoltarea instituțională.

Pentru a sublinia importanța distincției dintre abundența resurselor și dependența de resurse, să luăm în considerare exemplele Canadei și Republicii Congo. Conform datelor Băncii Mondiale, cele două țări au aceleași niveluri de înzestrare cu resurse naturale, cu rente din resurse pe cap de locuitor de aproximativ 1 200 de dolari în 2013. Cu toate acestea, contribuția resurselor la PIB a fost mult mai mare în Congo (42,3 %) decât în Canada (2,3 %). Deși ambele țări pot fi considerate abundente în resurse, se poate spune că doar Congo este cu adevărat dependent de resurse.

Rezultatele noastre indică faptul că, alte lucruri constante, efectul negativ al resurselor asupra instituțiilor este mai pronunțat în țări precum Congo. Acest lucru este intuitiv, deoarece mecanismele politico-economice prin care resursele subminează schimbările instituționale sunt susceptibile de a fi slăbite atunci când țările au economii diversificate. Elitele economice din sectoarele fără resurse ar putea face presiuni pentru reforme care să aducă beneficii economiei în general, contrabalansând astfel lobby-urile din domeniul resurselor care se opun reformei instituționale pentru a crea condiții care favorizează capturarea rentei. Pe de altă parte, în economiile mai puțin diversificate, rentele din resurse întăresc puterea statului, consolidându-i capacitatea de control politic prin politici de redistribuire și investiții mari în aparatele de securitate.

Acest rezultat dezvăluie de ce studiile care utilizează dependența și abundența resurselor ca măsuri alternative ale resurselor tind să raporteze rezultate diferite. Având în vedere nivelurile inițiale ale veniturilor, țările care încep cu o dependență mai mare de resurse vor sfârși cu o calitate instituțională relativ mai scăzută, în timp ce acest lucru nu este neapărat valabil pentru țările care încep cu niveluri ridicate de abundență a resurselor. Prin urmare, efectul negativ indirect prin intermediul instituțiilor este mai mare și negativ pentru dependența de resurse. Între cele două măsuri, constatăm, de asemenea, că abundența resurselor conduce la un efect pozitiv direct mai consistent asupra rezultatelor dezvoltării.

Constatarea 3. Efectul resurselor asupra dezvoltării tinde să difere între rezultatele dezvoltării capitalului fizic și cele ale capitalului uman.

Analiza noastră sugerează că rezultatele dezvoltării umane par să sufere mai mult din cauza canalului indirect negativ al blestemului resurselor decât capitalul fizic. Pe de altă parte, PIB-ul pe cap de locuitor și dezvoltarea capitalului fizic par să beneficieze relativ mai mult de efectele economice directe ale boom-ului resurselor. Acest lucru se poate datora faptului că rentele din resurse pot crește veniturile și pot furniza valută forte pentru finanțarea proiectelor de investiții. Cu toate acestea, acest rezultat ar trebui interpretat cu prudență, deoarece măsurarea capitalului public ar putea, de asemenea, să preia cheltuielile publice destinate să faciliteze extracția resurselor.

Rezumat

Rezultatele arată că resursele naturale sunt cel mai bine văzute ca o sabie cu două tăișuri care are un efect economic pozitiv, precum și un efect instituțional negativ asupra performanței în materie de dezvoltare. Echilibrul dintre cele două pare să depindă de modul în care sunt măsurate resursele naturale – abundență sau dependență – și de tipul specific de rezultat al dezvoltării luat în considerare: uman sau fizic. Deși rezultatele noastre identifică explicații potențiale pentru constatările contradictorii din cercetările anterioare, sunt necesare mai multe dovezi pentru a înțelege mai bine legătura complexă dintre resurse și dezvoltare și pentru a face lumină asupra modului în care țările pot minimiza riscul blestemului resurselor.

.