Teoria exemplului este adesea pusă în contrast cu teoria prototipului, care propune o altă metodă de categorizare. Folosim atât metoda exemplului, cât și cea a prototipului pentru a face judecăți de categorie, iar acestea lucrează adesea în tandem pentru a produce cea mai precisă concluzie. Recent, adoptarea reprezentărilor și categorizării bazate atât pe prototipuri, cât și pe exemplare a fost implementată într-un sistem artificial de inspirație cognitivă numit DUAL PECCS (Dual Prototypes and Exemplars based Conceptual Categorization System) care, datorită acestei integrări, a extins capacitățile de categorizare ale modelelor clasice de categorizare. Cele două teorii se aseamănă prin faptul că subliniază importanța similarității în categorizare: numai prin asemănarea cu un prototip sau cu un exemplar, un nou stimul poate fi încadrat într-o categorie. De asemenea, ambele se bazează pe același proces cognitiv general: experimentăm un nou stimul, se declanșează un concept din memorie, facem o judecată de asemănare și tragem o concluzie de categorizare. Cu toate acestea, aspectele specifice ale celor două teorii sunt diferite. Teoria prototipurilor sugerează că un nou stimul este comparat cu un singur prototip dintr-o categorie, în timp ce teoria exemplarelor sugerează că un nou stimul este comparat cu mai multe exemplare cunoscute dintr-o categorie. În timp ce un prototip este o medie abstractă a membrilor unei categorii, un exemplar este un membru real al unei categorii, extras din memorie. În timp ce prototipurile sunt economice – ceea ce înseamnă că sunt mai favorabile unor judecăți rapide – exemplarele sunt mai puțin favorabile. Pe de altă parte, prototipurile sunt mai puțin flexibile decât exemplarele: exemplarele pot explica mai ușor membrii atipici ai unei categorii, cum ar fi faptul că un pinguin face parte din categoria „păsări”, deoarece un exemplar nu face o medie a caracteristicilor unei categorii, așa cum face un prototip. Exemplarele pot da sens categoriilor variabile – cele cu caracteristici mai puțin distincte – cum ar fi „jocuri”, mult mai mult decât prototipurile, care se bazează pe caracteristicile tipice pentru a determina apartenența. O altă diferență, sugerată de cercetări, este că este mai probabil ca exemplarele să fie folosite decât prototipurile după o experiență îndelungată cu un concept.
Procesul de categorizare pentru a identifica ce tip de animal este un câine poate fi folosit pentru a oferi un exemplu de utilizare a teoriei exemplarului. Toate trăsăturile câinelui ar fi luate în considerare și comparate, separat, cu alte animale pe care individul le-a mai întâlnit înainte. În cele din urmă, individul ar ajunge la concluzia că animalul este un câine, deoarece acesta are toate trăsăturile asociate anterior cu un exemplu de câine. Individul ar putea ajunge la această concluzie folosind teoria prototipului dacă câinele ar avea un aspect obișnuit, dar ce se întâmplă dacă câinele are doar trei picioare și nu latră? În acest caz, teoria prototipului ar putea să nu-i permită individului să concluzioneze că animalul este un câine, deoarece nu are trăsături prototipice, dar teoria exemplului ar lua în considerare exemplele anterioare de câini care nu latră sau de câini care au răni și, prin urmare, nu au membre. Abordările de categorizare bazate pe exemple trec cu atenție prin toate exemplele întâlnite într-o anumită categorie pentru a permite o categorizare precisă.
S-au făcut afirmații contradictorii cu privire la acuratețea teoriei exemplului pentru categorizare atunci când este comparată cu teoria prototipului. De exemplu, un studiu realizat la Universitatea de Stat din Arizona a concluzionat că teoria exemplului este mai precisă în cazul unei experiențe minime în materie de categorii, iar pe măsură ce se dezvoltă experiența, teoria prototipului este mai precisă. Cu toate acestea, un alt studiu arată că abordarea bazată pe exemplul este mai precisă pe măsură ce vă familiarizați mai mult cu o categorie, deoarece cunoașterea membrilor este mai mare decât cea care poate fi reprezentată de un singur prototip. Este clar că există anumite situații în care abordarea bazată pe exemple este cea mai precisă și altele în care s-ar putea să nu fie cea mai precisă. Acestea fiind spuse, este evident că creierul folosește în mod natural o combinație de abordări de categorizare în viața de zi cu zi.
Un studiu realizat la Universitatea din Oregon a constatat că mediile prototipice sunt mai susceptibile de a fi uitate decât multe exemple specifice. A te baza doar pe prototipuri nu permite o analiză adecvată, în timp ce a te baza doar pe exemple poate fi ineficient. Teoria exemplului este mai flexibilă decât teoria prototipului, dar mai puțin economică, o combinație a celor două echilibrează flexibilitatea cu eficiența. Experiența cu diverse exemple face media într-un prototip în continuă schimbare, mai precis – nu este vorba de faptul că teoria exemplului și teoria prototipului concurează una împotriva celeilalte, ci că ele lucrează împreună, în tandem.
.