Într-o carte din 2006, politologul american Jeff Taylor scria: „Poate fi mai util să ne gândim la stânga și la dreapta ca la două componente ale populismului, cu elitismul rezidând în centru. Spectrul politic poate fi liniar, dar nu este o linie dreaptă. Are forma unei potcoave”. În același an, termenul a fost folosit atunci când s-a discutat despre o resurgență a ostilității față de evrei și despre un nou antisemitism, atât din partea extremei stângi, cât și a extremei drepte.
Într-un eseu din 2008, Josef Joffe, cercetător invitat la grupul de reflecție conservator Hoover Institution, a scris:
Va supraviețui globalizarea în întuneric? Revolta târâtoare împotriva globalizării a precedat, de fapt, Crash-ul din ’08. Peste tot în Occident, populismul a început să își arate fața furioasă la mijlocul deceniului. Cele două cazuri cele mai dramatice au fost Germania și Austria, unde partidele populiste au obținut rezultate importante cu un mesaj de izolaționism, protecționism și redistribuire. În Germania, a fost vorba de populismul de stânga („Die Linke”); în Austria, a fost vorba de o serie de partide de dreapta care au obținut aproape 30% în alegerile din 2008. Stânga și dreapta împreună au ilustrat încă o dată teoria „potcoavei” a politicii moderne: Pe măsură ce fierul este îndoit spre înapoi, cele două extreme aproape că se ating.
În 2015, musulmanul reformist Maajid Nawaz a invocat teoria potcoavei în timp ce deplângea o tendință comună a extremei stângi și extremei drepte de a întocmi și publica „liste de dușmani politici”, adăugând:
După cum subliniază teoria politică a potcoavei atribuită lui Jean-Pierre Faye, dacă călătorim suficient de mult spre stânga, găsim aceleași tactici de bătăuș batjocoritor, răutăcios și nesăbuit folosite de extrema dreaptă. Cele două extreme ale spectrului politic sfârșesc prin a se întâlni ca o potcoavă, în vârf, ceea ce, după părerea mea, simbolizează controlul totalitar de sus. În căutarea lor de puritate ideologică, Stalin și Hitler au avut mai multe în comun decât ar vrea să admită neonaziștii moderni și agitatorii de extremă-stânga.
Într-un articol din 2018 pentru Eurozine intitulat „Cât de dreapta este stânga?”, Kyrylo Tkachenko a scris despre cauza comună găsită recent între extrema stângă și extrema dreaptă din Ucraina:
Persecutarea unei agende politice comune este o tendință perceptibilă la ambele extreme ale spectrului politic. Deși acest fenomen se manifestă în primul rând prin suprapuneri legate de conținut, cred că există motive întemeiate pentru a ne referi la el ca la o alianță roșu-brun. Punctele sale comune se bazează pe un resentiment antiliberal comun. Desigur, există în continuare diferențe palpabile între extrema stângă și extrema dreaptă. Dar nu ar trebui să subestimăm pericolele pe care le reprezintă deja aceste intersecții stânga-dreapta, precum și ceea ce am putea pierde dacă reacția de respingere bazată pe resentimente devine mainstream.