Terapia de interacțiune părinte-copil (PCIT)

Terapia de interacțiune părinte-copil (PCIT) este o terapie bazată pe comportament, orientată spre familie, concepută pentru a ajuta la îmbunătățirea relației părinte-copil prin interacțiune. În această modalitate, interacțiunea dirijată de copil poate ajuta la facilitarea dezvoltării unor tehnici parentale eficiente și la reducerea problemelor de comportament și poate duce, de asemenea, la o relație familială mai puternică.

Această abordare este adesea eficientă pentru copiii care sunt în situație de risc, care au suferit abuzuri și/sau care au probleme de conduită sau alte preocupări comportamentale. Părinții care caută terapie pentru a aborda aceste preocupări la copiii lor sau pentru a îmbunătăți interacțiunile cu copiii lor pot găsi această abordare benefică.

  • Dezvoltarea PCIT
  • Cum funcționează PCIT?
  • Tehnici PCIT
  • Cum poate ajuta PCIT?
  • Preocupări și limitări ale PCIT

Dezvoltarea PCIT

Această abordare, care a fost dezvoltată în principal de Sheila Eyberg la începutul anilor ’70, în timp ce își termina rezidențiatul postdoctoral în psihologie pediatrică, se bazează pe teoria învățării sociale și pe teoria atașamentului. Printre alți contribuitori notabili la dezvoltarea PCIT se numără Cheryl McNeil, Toni Hembree-Kigin, Anthony Urquiza, Robin Gurwitch și Beverly Funderburk.

În timpul dezvoltării inițiale a abordării, Eyberg a căutat să încorporeze tehnici atât din terapia prin joc, cât și din terapia comportamentală. În curând și-a dat seama că era nevoie de o teorie unificatoare și de o structură nouă pentru a îmbina eficient conceptele din ambele metodologii. În cele din urmă, ea a găsit o teorie potrivită bazată pe munca de cercetare a dezvoltării a Dianei Baumrind privind stilurile parentale autoritare. De asemenea, a extins munca lui Constance Hanf, care a dezvoltat un program comportamental în două etape pentru a instrui mamele cu copii cu dizabilități de dezvoltare, pentru a forma o structură unificatoare pentru PCIT.

Găsește un terapeut

Eyberg s-a referit pentru prima dată la abordarea sa ca fiind „PCIT” atunci când a depus o cerere la Alcohol, Drug Abuse, and Mental Health Association în 1974 pentru a-i testa eficacitatea. În următoarele trei decenii, rezultatele pozitive ale cercetării și finanțarea ulterioară din partea Institutului Național de Sănătate Mintală au facilitat extinderea și studierea în continuare a PCIT. Astăzi, PCIT este recunoscută pe scară largă ca fiind una dintre cele mai eficiente și susținute empiric forme de tratament din lume.

Cum funcționează PCIT?

În PCIT, părinții au posibilitatea de a învăța noi abilități care îi pot ajuta să devină mai capabili să ofere un mediu grijuliu, hrănitor și benefic pentru copilul lor. Un obiectiv final al acestei abordări este de a ajuta la adaptarea comportamentelor negative în tipare comportamentale mai pozitive.

Un program tipic PCIT implică două faze: îmbunătățirea relației și disciplina și conformitatea. La începutul programului, terapeutul va vorbi cu părinții despre principiile și tehnicile cheie pentru fiecare fază. Terapeutul va folosi apoi o oglindă unidirecțională pentru a observa cum părinții se joacă cu copiii lor, folosind abilitățile și tehnicile pe care le-au învățat. De asemenea, terapeutul le oferă părinților coaching în direct prin intermediul unui dispozitiv de ascultare. Comportamentele vizate sunt urmărite și reprezentate grafic în timp pentru a evidenția progresul înregistrat atât de părinți, cât și de copii.

Faza de îmbunătățire a relației din PCIT îi învață pe părinți cum să minimizeze orice caracteristici negative din cadrul relației. De asemenea, îi ghidează în dezvoltarea de noi comportamente și abilități de comunicare care să ofere sprijin și încurajare. Faza de disciplină și conformitate a abordării pune accentul pe tehnici disciplinare eficiente și sigure care pot fi apoi folosite pentru a ajuta copilul să își îmbunătățească comportamentul prin abordarea și gestionarea simptomelor și problemelor care duc la un comportament negativ. Părinții sunt încurajați să pună în practică aceste abilități până când sunt capabili să le folosească cu ușurință. Copiii care sunt expuși la PCIT pot învăța adesea cum să își adapteze comportamentul, iar multe familii experimentează o îmbunătățire vastă a comportamentului copilului și a relației părinte-copil.

Tehnici PCIT

Metodele de instruire in vivo ale PCIT sunt special concepute pentru a-i ajuta pe adulți să-și îmbunătățească abilitățile parentale și lingvistice și pentru a-i ajuta pe copii să învețe cum să controleze mai bine emoțiile.

Faza de îmbunătățire a relației, numită și interacțiune dirijată de copil, are ca scop îmbunătățirea și întărirea legăturii dintre părinte și copil. Copilul decide ce activități sau jucării vor fi folosite pentru joacă și, sub îndrumarea terapeutului, părintele se joacă împreună cu el în timp ce folosește abilitățile de întărire pozitivă învățate anterior de la terapeut.

Aceste abilități sunt reprezentate cu acronimul PRIDE:

  • Laudați: Copilul este lăudat pentru un comportament bun sau adecvat.
  • Reflecție: Cuvintele copilului sunt repetate și dezvoltate de părinți, ceea ce încurajează comunicarea.
  • Imitația: Părinții învață și își arată aprobarea prin imitarea a ceea ce face copilul lor.
  • Descriere: Părinții descriu ceea ce face copilul pentru a-și ajuta copilul să construiască vocabularul și pentru a arăta că ei (părinții) sunt atenți la activitățile copilului.
  • Bucuria: Părinții demonstrează entuziasm pentru activitățile copilului

Ca parte a formării lor, părinții sunt încurajați să ignore orice comportament negativ care nu este grav sau dăunător. Ei sunt, de asemenea, antrenați să se abțină de la folosirea cuvintelor negative (cum ar fi nu, nu pot, nu, etc.), a criticii și a sarcasmului. Odată ce părintele stăpânește aceste abilități, programul avansează de obicei la faza a II-a.

În faza de disciplină și conformare (interacțiune dirijată de părinte), părintele preia conducerea. Ca parte a procesului, părinții învață să ofere copilului instrucțiuni directe, ușor de înțeles, cu repercusiuni clare și consecvente pentru ascultare și nesupunere. Dacă copilul este ascultător, părintele oferă laude specifice, cum ar fi „Îți mulțumesc că ți-ai strâns jucăriile”. Dacă copilul nu este ascultător, atunci părintele dă un avertisment de tip time-out, cum ar fi „Ridică-ți jucăriile sau vei lua o pauză”. O nouă neconformitate duce la efectuarea procedurii de time-out.

Cum poate ajuta PCIT?

Eficacitatea PCIT a fost demonstrată printr-o serie de studii. Într-un studiu realizat în 2011 pe copii cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani care aveau tulburări specifice de limbaj, copiii tratați cu PCIT au înregistrat câștiguri lingvistice mai mari decât grupul de control. Într-un al doilea studiu din 2011, 150 de mame cu antecedente sau risc ridicat de a-și maltrata copiii au fost separate în două grupuri. Un grup a participat la PCIT, iar celălalt grup a fost pus pe o listă de așteptare. După o perioadă de 12 săptămâni, s-a observat că mamele care au participat la PCIT aveau interacțiuni mai bune între părinți și copii și au raportat un comportament îmbunătățit al copiilor și mai puțin stres.

Această abordare, care s-a dovedit a avea cel mai mare impact asupra copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani, este considerată o metodă eficientă de abordare a problemelor comportamentale comune din copilărie, cum ar fi agresivitatea, sfidarea, temperamentul scurt și nerespectarea regulilor. PCIT promovează relații sănătoase între părinți și copii și a devenit o intervenție utilizată pe scară largă pentru multe familii aflate în situații de risc. Această metodă de tratament este adesea utilizată cu familiile adoptive și de plasament și de către persoanele implicate în sistemul de protecție a copilului, dar orice familie care se confruntă cu provocări legate de interacțiunea dintre părinte și copil poate găsi PCIT utilă.

Conform cercetărilor, PCIT poate fi deosebit de utilă pentru:

  • Consolidarea interacțiunilor pozitive părinte-copil,
  • Dezvoltarea unor strategii pozitive de creștere a copilului
  • Reducerea probabilității de abuz fizic și verbal al copilului
  • Reducerea problemelor de comportament ale copilului (furie, agresivitate, sfidare etc.)
  • Creșterea abilităților de comunicare și interacțiune în cadrul familiei

Copiii care participă la PCIT pot dezvolta o mai mare stimă de sine, pot experimenta mai puțină furie și frustrare, pot observa o îmbunătățire a abilităților sociale, organizatorice și de joc, se pot simți mai siguri și mai calmi și pot comunica mai eficient. Părinții învață, de obicei, tehnici consecvente și predictibile de educație parentală și pot experimenta o mai mare încredere atunci când se ocupă de problemele de comportament, fie în public, fie în casă.

Preocupări și limitări ale PCIT

PCIT este un tratament bazat pe dovezi care este considerat o abordare terapeutică eficientă pentru o varietate de probleme. Cu toate acestea, în anumite situații, este posibil ca această opțiune de tratament să nu fie recomandată. În cazul în care părinții au un contact redus sau inexistent cu copiii lor, este posibil ca PCIT să nu fie indicată. Părinții care au deficiențe de auz sau de limbaj sau care se confruntă cu probleme grave de sănătate mintală (de exemplu, o afecțiune caracterizată prin halucinații sau iluzii) ar putea să vadă îmbunătățiri mici sau deloc în urma PCIT. Mai mult, este posibil ca PCIT să nu fie recomandată atunci când părinții se confruntă cu probleme de abuz de substanțe sau au fost abuzați sexual sau fizic într-un mod sadic.

  1. Allen, J., & Marshall, C.R. (2011). Terapia de interacțiune părinte-copil (PCIT) la copiii de vârstă școlară cu tulburări specifice de limbaj. International Journal of Language and Communication Disorders, 46(4), 397-410. DOI: 10.3109/13682822.2010.517600
  2. Child Welfare Information Gateway. (2013). Terapia de interacțiune părinte-copil cu familiile aflate în situație de risc. Washington, DC: U.S. Department of Health and Human Services, Children’s Bureau.
  3. Abuzul fizic și sexual asupra copiilor: Orientări pentru tratament. (2004). Retrieved from http://academicdepartments.musc.edu/ncvc/resources_prof/OVC_guidelines04-26-04.pdf
  4. Funderburk, B. W., & Eyberg, S. (2010). Istoria PCIT. În J. C. Norcross, G. R. Vandenbos, & D. K. Freedheim (Eds.), History of Psychotherapy: Continuity and Change (2nd ed., pp. 415-419). APA.
  5. Terapia de interacțiune părinte-copil (PCIT). (2015). Retrieved from http://www.cebc4cw.org/program/parent-child-interaction-therapy
  6. Saunders, B.E., Berliner, L., & Hanson, R.F. (Eds.). (2004). Child physical and sexual abuse: Linii directoare pentru tratament (Raport revizuit: 26 aprilie 2004). Charleston, SC: National Crime Victims Research and Treatment Center.
  7. Thomas, R., & Zimmer-Gembeck, M.J. (2011). Acumularea dovezilor pentru terapia de interacțiune părinte-copil în prevenirea relelor tratamente aplicate copiilor. Child Development, 82(1), 177-192. doi: 10.1111/j.1467-8624.2010.01548.x
  8. Ce este PCIT? (n.red.). Retrieved from http://www.pcit.org/what-is-pcit.html

.

By Comment on Terapia de interacțiune părinte-copil (PCIT)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.