Nordhaus este autorul sau editorul a peste 20 de cărți. Una dintre primele sale lucrări, a colaborat cu Paul Samuelson în calitate de coautor pentru un manual introductiv intitulat Economics. Nordhaus a lucrat alături de Samuelson de la cea de-a 12-a ediție până la cea de-a 19-a, începând din 1985. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 1948 și a apărut în nouăsprezece ediții diferite și în șaptesprezece limbi diferite. A fost cunoscut ca fiind cel mai bine vândut manual de economie timp de decenii și este extrem de popular și astăzi. Economia a fost numită un „manual canonic”, iar dezvoltarea gândirii economice dominante a fost urmărită prin compararea celor paisprezece ediții sub redacția lui Samuelson.
A scris, de asemenea, mai multe cărți despre încălzirea globală și schimbările climatice, unul dintre domeniile sale principale de cercetare. Aceste cărți includ Managing the Global Commons: The Economics of Climate Change (1994), care a primit în 2006 premiul pentru „Publicație de calitate durabilă” din partea Asociației de Economie a Mediului și a Resurselor. O altă carte, scrisă împreună cu Joseph Boyer, este Warming the World: Economic Models of Global Warming (2000). Cea mai recentă carte a sa este The Climate Casino: Risk, Uncertainty, and Economics for a Warming World.
În 1972, Nordhaus, împreună cu colegul său, James Tobin, profesor de economie la Yale, a publicat Is Growth Obsolete?, un articol care a introdus Măsura bunăstării economice (Index of Sustainable Economic Welfare) ca primul model de evaluare a sustenabilității economice.
Nordhaus este, de asemenea, cunoscut pentru critica sa la adresa măsurilor actuale ale venitului național. El a scris: „Dacă vrem să obținem estimări exacte ale creșterii veniturilor reale în ultimul secol, trebuie să construim cumva indici de preț care să țină cont de schimbările vaste în calitatea și gama de bunuri și servicii pe care le consumăm, care să compare cumva serviciile calului cu cele ale automobilului, ale Pony Express-ului cu cele ale faxului, ale hârtiei carbon cu cele ale fotocopiatorului, ale nopților întunecate și singuratice cu cele petrecute la televizor și ale operației pe creier cu cele ale imagisticii prin rezonanță magnetică” (1997, 30).
Palda rezumă importanța intuiției lui Nordhaus după cum urmează: „Lecția practică care trebuie trasă din acest studiu fascinant al iluminatului este că modul în care măsurăm indicele prețurilor de consum este grav viciat. În loc să punem bunurile și prețurile lor direct în indice, ar trebui să reducem toate bunurile la caracteristicile lor constitutive. Apoi ar trebui să evaluăm modul în care aceste bunuri pot fi combinate cel mai bine pentru a minimiza costul de consum al acestor caracteristici. O astfel de abordare ne-ar permite să includem noi bunuri în indicele prețurilor de consum fără să ne îngrijorăm dacă indicele de astăzi este comparabil cu cel de acum zece ani, când bunul nu exista. O astfel de abordare ar permite, de asemenea, guvernelor să calculeze cu mai multă precizie rata la care ar trebui să fie majorate ajutoarele sociale și alte forme de ajutor. În prezent, astfel de calcule tind să supraestimeze costul vieții, deoarece nu iau în considerare modul în care creșterile de calitate reduc costul monetar al menținerii unui anumit standard de viață.”
Contribuții privind economia schimbărilor climaticeEdit
Nordhaus a scris despre economia schimbărilor climatice. El este cel care a dezvoltat modelele DICE și RICE, modele de evaluare integrată a interacțiunii dintre economie, utilizarea energiei și schimbările climatice.
O chestiune de echilibru: Weighing the Options on Global Warming Policies ISBN 978-0-300-13748-4 a fost publicat de Yale University Press la 24 iunie 2008.
În Reflections on the Economics of Climate Change (1993), el afirmă:
În Reflections on the Economics of Climate Change (1993): „Omenirea se joacă la zaruri cu mediul natural printr-o multitudine de intervenții – injectând în atmosferă urme de gaze, cum ar fi gazele cu efect de seră sau substanțele chimice care distrug stratul de ozon, inginerind schimbări masive ale utilizării terenurilor, cum ar fi defrișările, epuizând mulțimi de specii în habitatele lor naturale, chiar în timp ce le creează pe cele transgenice în laborator, și acumulând suficiente arme nucleare pentru a distruge civilizațiile umane.” Conform modelelor privind schimbările climatice pe care le-a dezvoltat, în general, acele sectoare ale economiei care depind în mare măsură de ecosistemele negestionate – adică depind în mare măsură de precipitațiile, scurgerile sau temperaturile care se produc în mod natural – vor fi cele mai sensibile la schimbările climatice. Agricultura, silvicultura, recreerea în aer liber și activitățile de coastă se încadrează în această categorie.” Nordhaus ia în serios impactul potențial catastrofal al schimbărilor climatice.
În 2007, Nordhaus, care a realizat mai multe studii privind economia încălzirii globale, a criticat Raportul Stern pentru utilizarea unei rate de actualizare scăzute:
Concluziile lipsite de ambiguitate ale Raportului cu privire la necesitatea unei acțiuni imediate extreme nu vor supraviețui substituirii ipotezelor de actualizare care sunt în concordanță cu piața de astăzi. Astfel, întrebările centrale despre politica privind încălzirea globală – cât de mult, cât de repede și cât de costisitor – rămân deschise. The Review informează, dar nu răspunde la aceste întrebări fundamentale.
În 2013, Nordhaus a prezidat un comitet al Consiliului Național de Cercetare care a elaborat un raport în care a actualizat impactul subvențiilor pentru combustibilii fosili asupra emisiilor de gaze cu efect de seră.
Într-un interviu acordat în ianuarie 2020 publicației Neue Zürcher Zeitung, Nordhaus a susținut că atingerea obiectivului de 2°C din Acordul de la Paris este „imposibilă”, afirmând că „chiar dacă vom face cel mai rapid viraj posibil către emisii zero, CO2 va continua să se acumuleze în atmosferă, deoarece nu putem pur și simplu să ne oprim economia”. El a afirmat că nu a fost singurul care a făcut această evaluare, susținând că jumătate din simulare a ajuns la aceeași concluzie. El a remarcat, de asemenea, că obiectivul de două grade a fost stabilit fără a se întreba despre costul îndeplinirii acestuia.
.