Acesta este textul unei prezentări făcute de co-directorul Kairos, Rev. Dr. Liz Theoharis, la Forumul din 2015 al Rețelei de Justiție Vineyard: Isus, Împărăția și cei săraci. Puteți citi mai multe despre lucrarea Rev. Dr. Theoharis despre acest pasaj din Matei 25 aici.
Această prezentare se concentrează pe modul în care Biblia – un text plin de apeluri la justiție economică și denunțuri ale flagelului indiferenței față de săraci – a fost folosită în mod greșit și politizată cinic pentru a sugera că sărăcia este rezultatul eșecurilor morale ale oamenilor săraci care păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu, că eradicarea sărăciei este imposibilă și că săracii înșiși nu au niciun rol de jucat în eforturile de a răspunde la sărăcia lor.
Textele biblice, în special „săracii vor fi cu voi întotdeauna”, sunt folosite pentru a justifica inevitabilitatea inegalității și pentru a oferi o sancțiune religioasă pentru deposedarea majorității în beneficiul celor puțini. După cum poate că cei prezenți la această adunare știu, atunci când Jim Wallis face în mod regulat un scurt test biblic pentru audiențele americane în fața cărora vorbește, punând întrebarea: „Care este cel mai cunoscut text biblic despre săraci?”. De fiecare dată, el primește același răspuns: „Pe cei săraci îi veți avea întotdeauna cu voi.”
Pentru a vedea omniprezența acestei misive biblice, este suficient să faceți o căutare online după „cei săraci vor fi întotdeauna cu voi”. Veți găsi sute de mii de referințe (728.000 de mențiuni într-una dintre căutările mele), precum și o dezbatere care se naște cu privire la rolul lui Isus, al Bibliei și al comunităților de credință în eradicarea și ameliorarea sărăciei. De obicei, aceasta ia forma unei afirmații personale, a unei reflecții, a unei postări pe blog sau a unei serii de întrebări cu privire la faptul dacă această afirmație din Matei 26:11, Ioan 12:11 și Marcu 14:7 spune sau nu: a) că nu vom putea niciodată să punem capăt sărăciei, b) că este rolul creștinilor, și nu al guvernului, să încerce să aibă grijă de cei săraci sau c) că Isus, mai degrabă decât săracii, ar trebui să fie preocuparea noastră.
Dar eu cred că fraza „săracii vor fi cu voi întotdeauna” și povestea mai amplă a ungerii din Betania înseamnă de fapt exact opusul modului în care a fost interpretată în mod tradițional. Într-adevăr, cred că „săracii vor fi cu voi întotdeauna” este de fapt una dintre cele mai puternice afirmații ale mandatului biblic de a pune capăt sărăciei.
Acesta este lucrul despre care vreau să vorbesc astăzi. Spune Biblia că nu vom putea niciodată să punem capăt sărăciei sau susține o mișcare de abolire a sărăciei în care cei săraci să preia conducerea? Pentru a răspunde la această întrebare, haideți să analizăm puțin această povestire din Matei. În povestirea noastră, o femeie fără nume apare la casa lui Simon („cel bolnav”) cu un borcan de unguent scump. Chiar de la început, sărăcia ocupă un loc central în acest pasaj. Simon este un lepros, un proscris. Iar Simon locuiește în Betania, care în ebraică înseamnă casa săracilor.
Toate evangheliile au această poveste cu ungerea și o plasează în povestirea Patimilor, înainte de trădare, răstignire și înviere. Vreau să sugerez că este, de fapt, punctul de cotitură al Evangheliei, locul în care Isus este pus pe un curs de coliziune cu Imperiul Roman prin ungerea sa și cu Iuda și discipolii pentru relația sa cu banii. Acest curs de coliziune duce direct la trădarea, răstignirea și apoi învierea sa. Mă voi întoarce acolo peste puțin timp.
În textul nostru din Matei 26, femeia vine și toarnă unguentul foarte scump pe capul lui Isus. Acum, nicăieri altundeva în Evanghelia după Matei, Isus nu este uns. Doar femeia fără nume face acest lucru. Cuvântul ebraic pentru uns este Mesia. Cuvântul grecesc pentru uns este Hristos. Așadar, acolo unde Iisus este făcut Hristos și considerat Mesia, este de fapt în pasajul nostru din Matei 26. Vreau să sugerez că există mai multe semnificații ale ungerii care are loc în acest pasaj. Isus este uns pe cap cu un unguent special pentru împărați – același proces prin care sunt aduși David și ceilalți împărați din Biblia ebraică. Se pare că Isus este prezentat ca un rege alternativ la Cezar atunci când este uns în acest pasaj. Aici este uns și pentru înmormântarea sa. Femeia fără nume este prima persoană care recunoaște că Isus va muri și vrea să se asigure că trupul său s-a pregătit.
Dar această poveste nu se încheie cu ungerea lui Isus și încoronarea lui ca rege pentru Împărăția Cerurilor și ca Mesia pentru cei săraci. Când femeia îl unge pe Isus, ea este certată de ucenici pentru că face acest lucru. Ei o acuză că a distrus acest unguent foarte scump și valoros. Ei spun că dacă, în schimb, ar fi vândut acel unguent, ar fi putut câștiga o mulțime de bani și ar fi putut face o donație foarte mare cu acei bani pentru săraci. Acum, versiunea lui Ioan a acestei povești este specială aici. Cel care o critică pe femeie în Ioan este Iuda. Și se citește că Iuda spune acest lucru nu pentru că îi pasă de săraci, ci pentru că el este trezorierul și fură în mod regulat din cuferele mișcării lui Isus. Iuda îi folosește pe săraci ca pe o scuză pentru a face bani pentru el însuși.
Dacă nu ne concentrăm asupra lui Iuda și a versiunii lui Ioan a poveștii, ci ne uităm mai degrabă la preocupările ucenicilor din Matei, acești ucenici par să afirme un mod comun pe care încă îl urmăm pentru a aborda sărăcia. Câștigi bani sau ajungi la lucruri frumoase într-un alt mod și apoi folosești acei bani pentru a-i dona săracilor.
Dar în această povestire, Isus nu îi laudă pe ucenici pentru ideea lor de a aborda sărăcia și îl împiedică pe Iuda să poată adăuga bani în propriile buzunare. El o laudă pe femeie pentru presupusa risipă a unguentului. Și apoi, ca să înrăutățească lucrurile, Isus spune apoi această replică clasică: „Săracii sunt cu voi întotdeauna, dar pe mine nu mă veți avea întotdeauna.” Pentru cineva care este preocupat de satisfacerea nevoilor celor săraci, asta sună destul de rău. Sună ca și cum Iisus justifică sărăcia.
Dar răspunsul lui Isus către ucenici și lauda femeii cu replica „săracii sunt cu voi întotdeauna” face ecou sau chiar citează Deuteronom 15 – unul dintre cele mai eliberatoare pasaje „jubiliare” din Vechiul Testament. Deuteronomul 15 explică faptul că, dacă oamenii urmează poruncile lui Dumnezeu, nu va exista sărăcie. De fapt, acest pasaj stabilește prescripțiile privind Sabatul și Jubileul care sunt date pentru ca poporul lui Dumnezeu să știe ce trebuie să facă pentru a se asigura că nu există sărăcie – că bunătățile lui Dumnezeu se bucură de toți. Concluzia este că, din cauza faptului că oamenii nu urmează ceea ce a stabilit Dumnezeu, „nu va înceta niciodată să fie unii în nevoie pe pământ” (sau, „săracii pe care îi ai întotdeauna cu tine”) și, din această cauză, este datoria noastră față de Dumnezeu să „deschizi mâna ta către aproapele sărac și nevoiaș.”
Atunci acest pasaj care se referă la planul lui Dumnezeu de a se asigura că nimeni nu este sărac este menționat de Isus în replica sa „săracii sunt cu voi întotdeauna”. Deși noi nu avem acest pasaj întreg la îndemână în mintea noastră, discipolii lui Isus l-ar fi avut. Așadar, atunci când Isus le-a spus această replică discipolilor săi, aceștia ar fi înțeles referința sa la Deuteronom 15 și ar fi știut că Dumnezeu avea un alt program pentru abordarea sărăciei. În loc să vândă ceva valoros și să doneze banii săracilor, poporul lui Dumnezeu ar fi trebuit să-și organizeze societatea pentru a promulga Jubileul. Femeia l-a uns pe Isus ca rege al unui imperiu care avea în centru Jubileul și Sabatul. Ceea ce cere Dumnezeu de la urmașii lui Dumnezeu este dreptate, nu caritate.
Această interpretare a Matei 26 în lumina Deuteronomului 15 este în concordanță cu învățăturile biblice despre sărăcie și, de fapt, le încadrează. Tema principală a multor învățături ale lui Isus și a slujbei sale în general este grija față de săraci și eliminarea sărăciei. Există pasaje precum Matei 25 în care Isus ne amintește că ceea ce facem celui mai mic dintre aceștia, îi facem și lui. Există povestea din Exodul 16 despre mana pe care Dumnezeu o trimite din cer atunci când israeliții trăiesc în pustiu după ce au scăpat din sclavie. Toți profeții subliniază datoria noastră de a ne îngriji de văduvă, de orfan, de cei în nevoie. Există comunitatea de bunuri din Faptele Apostolilor 2 și 4 care ne spune că primii creștini nu aveau oameni nevoiași printre ei pentru că împărțeau și se îngrijeau unii de alții. Sau chiar apostolul Pavel, în urma revelației lui Isus, a început o colectă pentru săracii din Ierusalim despre care vorbește în Romani, Galateni, Filipeni, 1 Corinteni și 2 Corinteni – mai mult decât orice altă problemă teologică.
Unul dintre preferatele mele și motivul pentru care l-am numit pe fiul meu, Luca, este Luca 4, unde Isus citește din sulul profetului Isaia și anunță că a venit să împlinească acest pasaj – să vestească eliberarea captivilor, să aducă vești bune săracilor, să lase pe cei asupriți să plece liberi. Acest pasaj din Luca 4 reprezintă începutul slujbei lui Isus. Este primul loc în care el arată cu adevărat din ce este făcut, ce înseamnă viața lui pe pământ.
Deci, revenind la Deuteronom 15 și la pasajul din Matei 26, Isus demonstrează că sărăcia nu trebuie să existe și, prin urmare, că săracii nu vor avea nevoie de împrumuturi sau de caritate, dacă oamenii urmează legile și poruncile lui Dumnezeu, în special prin trăirea „Anului sabatic” și a „Jubileului”. În pasajul în care Iisus spune că „săracii sunt cu voi întotdeauna”, Iisus îi critică pe ucenici cu acest ecou din Deuteronomul 15:11, unde se stabilește că sărăcia este rezultatul neascultării societății față de Dumnezeu și de respectarea legilor și poruncilor imperiului.
Răspunsul lui Iisus la critica ucenicilor la adresa femeii care îl unge și la sugestia lor de a vinde unguentul și de a da banii obținuți săracilor, arată că el condamnă de fapt caritatea, filantropia, cumpărarea și vânzarea și sistemul economic hegemonic mai larg. Analizând cu atenție chiar acest pasaj din Matei 26, Isus sugerează că, dacă ucenicii și alți oameni preocupați continuă să ofere soluții bazate pe caritate, ajutor de tip „plasture” și consolare superficială în loc de transformare socială cu săracii la cârmă, sărăcia nu va înceta (în dispreț și neascultare față de Dumnezeu).
Cred că există o critică pe patru niveluri a carității din Scripturi și din învățăturile lui Isus care se găsesc în Matei 26: ideologică (contestând credința că caritatea demonstrează cât de mult le pasă celor bogați de cei săraci), politică (arătând cum patronajul i-a ajutat de fapt pe cei bogați să câștige o bază politică și adepți), spirituală/morală (explorând modul în care caritatea și patronajul sunt direct legate de religia de stat, de cultul imperial și de expresiile religioase care justifică de fapt inegalitatea) și materială (explicând cum caritatea, binefacerea și patronajul au făcut mai mulți bani pentru cei bogați și, în același timp, nu au satisfăcut nevoile celor săraci). O altă poveste care continuă pe această linie vine din două capitole mai târziu, unde banii de sânge pe care Iuda îi primește de la preoții supremi pentru a-l preda pe Iisus sfârșesc prin a crea un câmp de olărit care nu rezolvă sărăcia, ci, dimpotrivă, stabilește un teren de înmormântare în care săracii sunt îngropați în gropi comune fără demnitate sau eliberare. În Matei și în povestea biblică mai amplă, banii și inegalitatea economică nu sunt planul sau intenția lui Dumnezeu.
Declarația lui Iisus „săracii vor fi cu voi întotdeauna, dar pe mine nu mă veți avea întotdeauna” nu are ca scop să-i învrăjbească pe cei săraci împotriva lui Iisus sau chiar să-l învrăjbească pe săracul Iisus împotriva celorlalți săraci. În schimb, Isus încearcă să sugereze rolul său semnificativ și rolul discipolilor (în mare parte) săraci pentru a pune capăt sărăciei tuturor și pentru a pune capăt agenției și conducerii epistemologice, politice și morale a celor săraci. Săracii sunt o dublură a lui Iisus (așa cum a stabilit în Matei 25:31-46, Judecata de Apoi). Copiii lui Dumnezeu și fundamentul mișcării de materializare a domniei lui Dumnezeu pe pământ nu sunt cei bogați, nici filantropii obișnuiți sau „făcătorii de schimbare”, ci săracii. Dumnezeu nu este doar aliniat cu cei săraci, ci, de fapt, este prezent în (și din) cei săraci.
Când Isus spune despre femeia nenominalizată: „Nu este o femeie săracă: „Adevărat vă spun că oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în toată lumea, se va spune și ceea ce a făcut ea, în amintirea ei” (Matei 26:13), Isus își plasează propria moarte și înmormântare alături de moartea și înmormântarea a mii de alți supuși săraci ai Imperiului Roman. Prin afirmația sa „în amintirea ei”, Iisus poate, de asemenea, să mute procesul de comemorare a celor care au venit înainte – care este preluat în formula de împărtășanie documentată în epistole și practicată și astăzi – la femeia fără nume. Acest lucru poate schimba înțelegerea noastră despre comuniune, de la a fi în primul rând despre condițiile spirituale și comunitatea spirituală, la a fi axată pe condițiile materiale și comunitatea materială, și să încarce mai mulți lideri să se alăture lui Isus în aducerea cerului pe pământ.
Suger că ar trebui să citim Matei 26 alături de un citat din Martin Luther King Jr.: „O adevărată revoluție a valorilor ne va face în curând să punem sub semnul întrebării corectitudinea și dreptatea multora dintre politicile noastre trecute și prezente. Pe de o parte, suntem chemați să jucăm rolul bunului samaritean pe marginea drumului vieții, dar acesta va fi doar un act inițial. Într-o zi trebuie să ajungem să vedem că întregul drum al Ierihonului trebuie să fie transformat pentru ca bărbații și femeile să nu mai fie în mod constant bătuți și jefuiți în timp ce își fac călătoria pe autostrada vieții. Adevărata compasiune este mai mult decât a arunca o monedă unui cerșetor. Ea ajunge să vadă că un edificiu care produce cerșetori are nevoie de restructurare.”
Willie Baptist, Poverty Initiative Scholar in Residence, care are 50 de ani de experiență în organizarea și educarea printre cei săraci, afirmă că acest citat despre cerșetor este răspunsul și interpretarea lui King la povestea femeii care a fost unsă. El afirmă că Iisus îi critică pe ucenici pentru sugestia lor de a vinde unguentul și de a da banii săracilor și consideră că este ca și cum ar fi „aruncat o monedă la un cerșetor”. Baptist continuă că gestul femeii de a-l unge pe Iisus – recunoscându-l și onorându-l – este o celebrare a cuiva ale cărui cuvinte și acțiuni reprezintă restructurarea „edificiului care produce cerșetori.”
În ultimul an al vieții sale, King a cerut o Campanie a săracilor. El a sugerat că oamenii săraci din întreaga țară trebuie să se adune și să se organizeze pentru a pune capăt sărăciei. King a fost ucis în timp ce lucra la campania „Poor People’s Campaign”. Viziunea sa privind o Biserică a Libertății a săracilor și o mișcare socială condusă de oamenii săraci și fără adăpost nu s-a realizat în timpul vieții sale.
Cred că suntem chemați să terminăm treaba neterminată a pastorului King și să construim o nouă Campanie a săracilor pentru zilele noastre. Trebuie să ne implicăm făcând lucrarea lui Dumnezeu de a pune capăt sărăciei și de a construi o mișcare socială care ar putea „salva sufletul Americii”, așa cum a sugerat Dr. King.
Deci permiteți-mi să mă întorc la pasajul nostru din Matei. Când juxtapunem Matei 26 și Martin Luther King, aceasta ajută la apariția unei noi lecturi a acestui pasaj și a Bibliei prin prisma Jubileului. Suntem în măsură să facem implozia unei interpretări a acestui pasaj care sugerează că sărăcia este inevitabilă și, în schimb, să insistăm asupra faptului că sărăcia poate și ar trebui să fie eliminată: Într-adevăr, aceasta este voința lui Dumnezeu. Începem să îl vedem pe Isus ca Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu și liderul unei mișcări de reînnoire spirituală care este preocupată să pună capăt sărăciei. Faptul că Isus este uns ca rege și profet în acest pasaj subliniază și mai mult faptul că împărăția lui Dumnezeu este una alternativă la cea a Imperiului. Regulile și normele împărăției lui Dumnezeu sunt stabilite de Jubileu. În imperiul lui Dumnezeu nu există sărăcie, nu există excludere. Toți copiii lui Dumnezeu sunt prețuiți și toată viața este afirmată.
Vezi de ce Isus este răstignit. În loc să se conformeze unei lumi care dezumanizează și sărăcește, Isus, prin cuvintele și faptele sale, este o provocare la adresa Imperiului. Poate chiar vedem de ce Iisus este trădat de Iuda – nu va continua să-i lase pe alții să profite de pe urma mizeriei și sărăciei altora. Iar acest lucru ne aduce aici la povestea Paștelui, așa cum face întotdeauna Biblia. Iisus este trădat și răstignit din cauza relației sale cu săracii și a poziției sale conform căreia Împărăția lui Dumnezeu ar trebui să fie aici, pe pământ. Este una în care datoriile sunt iertate, gurile sunt hrănite, comunitatea este construită. Dar povestea nu se încheie cu moartea lui Iisus. El este înviat din morți și este chemat să aducă domnia lui Dumnezeu pe pământ. În Matei, învierea lui Iisus este cuplată cu învierea multor altora – în Matei, mormintele se deschid și mulți dintre profeții și liderii trecuți și prezenți ai mișcării lui Iisus sunt readuși la viață alături de Iisus.
Mi se pare foarte emoționantă învierea sfinților din Evanghelia după Matei. Cred că subliniază faptul că este nevoie de mulți pentru a aduce domnia de abundență a lui Dumnezeu aici pe pământ. Pentru a pune capăt sărăciei, pentru a construi o mișcare, pentru a uni oamenii este nevoie de multă muncă și de multe mâini, inimi și minți. Vă mulțumim pentru viețile voastre de angajament. Plec de la această adunare foarte inspirat și plin de speranță de a sluji ca ucenic pentru Hristos – și de a face dreptate, de a iubi bunătatea și de a umbla în umilință cu Dumnezeul meu în timp ce lucrăm pentru a pune capăt sărăciei și a face voia lui Dumnezeu.
.