Brigăzile Roșii, Brigate Rosse în italiană, organizație militantă de stânga din Italia care a câștigat notorietate în anii ’70 pentru răpiri, crime și sabotaje. Scopul său autoproclamat era de a submina statul italian și de a deschide calea pentru o răsturnare marxistă condusă de un „proletariat revoluționar.”
Reputatul fondator al Brigăzilor Roșii a fost Renato Curcio, care în 1967 a înființat la Universitatea din Trento un grup de studiu de stânga dedicat unor figuri precum Karl Marx, Mao Zedong și Che Guevara. În 1969, Curcio s-a căsătorit cu o colegă radicală, Margherita Cagol, și s-a mutat cu ea la Milano, unde au atras un grup de adepți. Proclamând existența Brigăzilor Roșii în noiembrie 1970 prin aruncarea cu bombe incendiare a diferitelor fabrici și depozite din Milano, grupul a început să răpească în anul următor, iar în 1974 a comis primul său asasinat; printre victimele sale din acel an s-a numărat inspectorul șef al brigăzii antiteroriste din Torino.
În ciuda arestării și încarcerării a sute de presupuși teroriști din întreaga țară – inclusiv a lui Curcio însuși în 1976 – asasinatele aleatorii au continuat. În 1978, Brigăzile Roșii l-au răpit și ucis pe fostul prim-ministru Aldo Moro. În decembrie 1981, un ofițer al armatei americane din cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), generalul de brigadă James Dozier, a fost răpit și ținut captiv de Brigăzile Roșii timp de 42 de zile, înainte ca poliția italiană să-l salveze nevătămat dintr-o ascunzătoare din Padova. Între 1974 și 1988, Brigăzile Roșii au comis aproximativ 50 de atacuri, în care au fost ucise aproape 50 de persoane. O tactică neletală obișnuită folosită de grup a fost „kneecapping”, în care o victimă era împușcată în genunchi astfel încât să nu mai poată merge din nou.
La apogeul său din anii 1970, se crede că Brigăzile Roșii erau formate din 400 până la 500 de membri cu normă întreagă, 1.000 de membri care ajutau periodic și câteva mii de susținători care ofereau fonduri și adăpost. Munca atentă și sistematică a poliției a dus la arestarea și încarcerarea multor lideri și membri obișnuiți ai Brigăzilor Roșii începând cu mijlocul anilor 1970, iar la sfârșitul anilor 1980 organizația a fost aproape distrusă. Cu toate acestea, un grup care se revendica de la Brigăzile Roșii și-a asumat responsabilitatea în anii 1990 pentru diverse atacuri violente, inclusiv cele împotriva unui consilier guvernamental italian de rang înalt, a unei baze americane din Aviano și a Colegiului de Apărare NATO.