Explicăm ce este motivația, teoriile care o explică și exemple. De asemenea, diferențele dintre motivația intrinsecă și extrinsecă.
Ce este motivația?
În general, când vorbim despre motivație ne referim la forțele interne sau externe care acționează asupra unui individ pentru a declanșa, direcționa sau susține un comportament. În termeni tehnici, mulți autori o definesc ca fiind „rădăcina dinamică a comportamentului”, ceea ce înseamnă că toate formele de comportament se nasc într-un anumit tip de motivație.
Dispus în termeni mai simpli, motivația este energia psihică care ne împinge să întreprindem sau să susținem o acțiune sau un comportament. Dispariția sa implică în mod necesar renunțarea la ceea ce se face. Prin urmare, este mult mai dificil să atingem obiectivele atunci când lipsește motivația.
Motivația este ceea ce ne permite să ne creăm obiceiuri, să încercăm lucruri noi, să susținem efortul într-o anumită sarcină pe care o considerăm satisfăcătoare sau productivă și este chiar necesară pentru a satisface anumite nevoi fundamentale.
Pe de altă parte, putem distinge între:
- Motivația pozitivă. Invită la acțiune pentru a obține un beneficiu.
- Motivație negativă. Se întreprind acțiuni pentru a evita o posibilă consecință negativă.
Te-ar putea interesa: Optimism
Teorii ale motivației
Studiul motivației cuprinde diverse perspective și abordări, din diferite ramuri și domenii ale cunoașterii psihologice. În linii mari, putem identifica patru teorii diferite pe această temă:
- Teoria conținutului. Această teorie propune o înțelegere a motivației pe baza legăturii acesteia cu nevoile umane, așa cum le-a înțeles Maslow în faimoasa sa piramidă, în care a reprezentat ierarhia nevoilor umane. Astfel, conform acestei abordări a motivației, în spatele motivației se află întotdeauna un fel de nevoie nesatisfăcută.
- Teoria stimulentelor. Această abordare presupune că motivația este rezultatul unui stimul sau stimulent, material sau de altă natură, care influențează comportamentul într-un mod pozitiv (incitând la acțiune) sau negativ (inhibând acțiunea). Aceste stimulente se numesc întăritori, iar efectele lor vor fi, respectiv, întăritori pozitivi (care oferă posibilitatea unei recompense) sau întăritori negativi (care oferă posibilitatea unei pedepse).
- Teoria reducerii impulsurilor. Această teorie se bazează pe considerentul că ființele umane au impulsuri fundamentale de bază (foame, sete etc.) care, în timp, capătă forță și motivație dacă sunt nesatisfăcute și, în mod similar, își pierd din forță, adică se reduc, atunci când sunt satisfăcute.
- Teoria disonanței cognitive. Nu este chiar o teorie a motivației, dar poate fi aplicată la motivație. Aceasta afirmă că indivizii încearcă în mod activ să își diminueze sentimentul de disonanță subiectivă față de lumea din jurul lor, față de propriile dorințe sau sentimente și față de ceilalți. Adică, oamenii au un impuls motivațional care îi determină să acționeze pentru a remedia direct sau indirect alte afecțiuni și percepții.
Importanța motivației
Psihologia este foarte interesată de motivație. Pe de o parte, este sursa de energie pentru a duce la bun sfârșit sarcinile pe care ni le-am propus. Pe de altă parte, este un factor care influențează alte variabile emoționale și psihice, cum ar fi stresul, stima de sine, concentrarea, printre altele.
Dar în mediul cotidian, capacitatea de a rămâne motivat este esențială pentru a îndeplini multe dintre sarcinile care, într-un fel sau altul, implică un anumit tip de efort sau amânarea plăcerii. Este cât se poate de simplu, fără motivație, acțiunea devine dificilă, lentă sau nesustenabilă în timp.
Exemple de motivație
Motivația joacă un rol important în viața noastră de zi cu zi. Atunci când ne propunem să adoptăm un obicei nou sau să renunțăm la un obicei pe care nu ni-l mai dorim, succesul sau eșecul nostru va depinde în mare măsură de cât de motivați suntem.
De exemplu, o persoană care își propune să se lase de fumat va putea face acest lucru mai mult sau mai puțin ușor, în funcție de motivațiile interne și externe pe care le posedă.
Motivațiile dumneavoastră pot fi diverse. De exemplu, este posibil să fiți motivat de presiunile sociale. Sau pentru că medicul dumneavoastră v-a avertizat că aveți o boală pe care fumatul ar putea să o agraveze. O altă motivație poate fi faptul că partenerul dumneavoastră a impus un ultimatum. În funcție de valorile individului, acesta va găsi fiecare scenariu mai mult sau mai puțin motivant.
Motivație intrinsecă și extrinsecă
Se recunosc, în general, două tipuri de motivație: intrinsecă și extrinsecă, în funcție de faptul că acestea provin din interiorul, respectiv din exteriorul individului.
- Motivație intrinsecă. Aceasta este motivația care provine din interiorul individului, adică din propriile dorințe de satisfacere a nevoilor, de auto-realizare și/sau de determinare personală, indiferent de validarea sau recompensa externă pe care o poate aduce comportamentul. Este, de obicei, cel mai valoros și mai productiv tip de motivație, deoarece generează marje mari de angajament din partea subiectului.
- Motivația extrinsecă. Spre deosebire de cea precedentă, această motivație își are rădăcinile în afara individului, adică în așteptarea de a primi o recompensă (materială sau de altă natură) care apare ca un produs secundar al acțiunii sau comportamentului motivat. Acest tip de motivație este mai slabă decât motivația intrinsecă, deoarece nu provine din angajamentul interior al individului, ci din așteptarea unui beneficiu viitor.
Motivația personală
Motivația personală este termenul comun pe care îl dăm energiei internalizate pe care o avem la dispoziție pentru a întreprinde schimbări și a susține decizii. Este impulsul nostru motivațional intern axat în mod specific pe ceea ce considerăm a fi succesele noastre sau valorile noastre.
O persoană cu o motivație personală ridicată are nevoie de puțin ajutor pentru a se concentra asupra a ceea ce își dorește sau pentru a susține un obicei pe care și-l dorește. Dimpotrivă, cel cu puțină motivație personală fluctuează în dorință, este nestatornic și adesea are nevoie de alții pentru a-l împinge și a-l entuziasma spre ceea ce, în mod paradoxal, își dorește pentru el însuși.
Motivația muncii
Motivația muncii nu este direct legată de motivație așa cum am înțeles-o până în acest moment. Mai degrabă, se referă la condițiile emoționale și psihologice pe care un loc de muncă le oferă angajaților săi pentru a susține rate suficient de ridicate de productivitate și angajament de-a lungul timpului.
Lucrătorii foarte motivați au performanțe mai bune și oferă mai mult decât minimul necesar. Acest lucru se datorează, de obicei, faptului că dispun de condițiile necesare pentru a-și asuma munca ca pe ceva mai profund, mai personal și mai important decât o simplă activitate desfășurată în schimbul unei remunerații financiare sau a unui salariu.
Referințe:
- „Motivația” în Wikipedia.
- „Ce este motivația” în CIPSIA Psicológos.
- „Motivația, concept și teorii principale” în Gestiópolis.
- „Motivația” în The Encyclopaedia Britannica.
.