De fiecare dată când întâlnim o persoană nouă, aceasta poartă o întrebare inerentă: „Ești demn de încredere?”. Această întrebare îi ține pe unii dintre noi treji noaptea. Ea poate provoca atât de multă anxietate încât fie o luăm la fugă imediat, fie îi eliminăm pe oameni din start, fie ne transformăm în Jessica Fletcher din Murder, She Wrote, căutând febril indicii care să ne justifice teama de a avea încredere. Atunci când ne este teamă să nu facem o greșeală de judecată, să ne permitem să fim vulnerabili sau să riscăm să fim răniți, avem tendința de a ne ține garda sus și de a aștepta ca celălalt pantof să cadă. Dacă simțim cea mai mică adiere de imperfecțiune, ne agățăm de ea: „A-ha! Te-am prins!”. Dar fără încredere, nu există dragoste, grijă sau respect adevărat.
Încrederea este unul dintre acele lucruri pentru care, dacă trebuie să te întrebi dacă poți avea încredere în cineva, ai deja răspunsul. Faptul că nu ai încredere în cineva nu reflectă întotdeauna, totuși, faptul că este demn de încredere. Pur și simplu, s-ar putea să fie faptul că nu aveți încă suficientă experiență cu ei. Dar există cazuri în care lipsa de încredere reflectă altceva: fie nu ți-au câștigat încrederea pe baza timpului și a experienței, fie sunt demni de încredere, dar acest lucru nu a contat prea mult sau deloc pentru tine.
Atunci, de ce noi, oamenii, avem o relație atât de riscantă cu încrederea? Pentru că este un joc de noroc. Încrederea este un schimb de credință; un schimb pe care trebuie să-l oferim fără să știm ce vom primi înapoi și fără să știm ce ne rezervă viitorul.
Încrederea este esențială – avem nevoie de ea pentru a beneficia de beneficii, resurse și oportunități pe care nu le-am avea pe cont propriu. Înseamnă să te bazezi pe alții, să investești timp, energie, efort și emoție. Și da, implică și riscuri. În acele cazuri în care nu cunoaștem foarte bine pe cineva, dar vrem/avem nevoie de ceva de la acea persoană, sau în care aceasta ne-a dezamăgit anterior, dar se așteaptă ca noi să avem din nou încredere în ea, ne temem de dezamăgire. Trebuie să decidem dacă credem sau nu că cealaltă parte prețuiește construirea unei relații pe termen lung în detrimentul înșelării noastre pe termen scurt.
Pentru a face acest lucru, trebuie să folosim orice informație pe care am adunat-o în acel moment. Dar, bineînțeles, valorile oamenilor nu sunt întotdeauna imediat evidente. Acest lucru înseamnă că trebuie să fim atenți, astfel încât să avem o idee despre cine sunt ei și ce simțim față de ei acum. Oricare ar fi ceea ce credem că sunt, trebuie să continue să se arate în mod constant de-a lungul timpului.
Încrederea, deci, nu înseamnă doar a paria pe altcineva; este vorba de a paria și pe noi înșine. Aici învățăm ceva crucial: încrederea este o reflectare a sănătății și bogăției relației noastre cu noi înșine. Este o expresie a stimei noastre de sine și a încrederii în noi înșine; o explorare a limitelor noastre și a confortului nostru în ceea ce privește intimitatea. Experiențele noastre ne ajută să ne punem la punct abilitățile de judecată, astfel încât să putem discerne ceea ce se simte bine și corect pentru noi. Descoperim cine suntem descoperind cine nu suntem și învățăm cum să avem încredere în acele momente în care lucrurile nu merg așa cum am prevăzut. Ceea ce decimează relația noastră cu încrederea este sentimentul că am fost arși de prea multe ori. Ne pierdem încrederea în capacitatea noastră de a judeca, ceea ce ne face fie să ne încredem orbește în ceilalți pentru a nu fi nevoiți să ne încredem în noi înșine, fie să devenim cinici și neîncrezători.
Dar să ai încredere fie în toată lumea, fie în nimeni, nu te va învăța nicio lecție. Dacă optezi să nu ai încredere în ceilalți, s-ar putea să eviți hopurile de pe drum, dar optezi și pentru bucurie. Sigur, poți încerca să obții ceea ce îți dorești fără să pui nimic în joc, dar, pe lângă faptul că îi tratezi pe oameni ca pe un mijloc de a atinge un scop, vei gravita, de asemenea, fără să vrei, spre oameni și situații care se potrivesc cu evitarea ta de intimitate. Acest cerc vicios vă va exacerba problemele de încredere.
Când simțim că ne-am dezamăgit pe noi înșine și/sau am făcut greșeala de a lăsa să intre ceva sau pe cineva pe care nu ar trebui, aceste sentimente ne pot cuprinde și ne pot păta viziunea despre noi înșine. Dar rușinea nu este răspunsul – experiențele dureroase nu sunt aici pentru a ne valida nevrednicia. În loc să construiți un zid pentru a preveni ca trecutul să se repete și apoi să vă luptați cu ceea ce ar putea fi o teamă și o anxietate aproape constante, creați limite. Da, există o diferență. Zidurile blochează; limitele filtrează. Limitele sunt ceea ce obții atunci când ești suficient de vulnerabil pentru a simți durerea experienței și pentru a învăța ceea ce ai nevoie, astfel încât să te poți ierta pe tine însuți și să mergi mai departe cu mai mult discernământ.
Care experiență de încredere care nu a funcționat oferă o oportunitate nu doar de a vindeca experiențele vechi, ci și de a deveni mai atent pentru viitor. Când deveniți mai conștienți de cine sunteți cu adevărat, puteți avea încredere în voi înșivă – și învățați pe cine și unde sunteți dispuși să vă investiți sinele minunat. Încrederea va fi întotdeauna un pariu, dar atunci când ai grijă de tine, este unul pe care ești pregătit să îl faci.
Căutați mai multe sfaturi de bunăstare? Aflați cum să vă stăpâniți bagajul și să preluați controlul, cum să vă îmbrățișați sinele din umbră, cum să faceți față timidității adulților cu Sas Petherick (podcast) și descoperiți semnele unei relații sănătoase.
Despre revista In The Moment
Acest articol a fost publicat pentru prima dată în numărul 13 al revistei In The Moment. Din păcate, In The Moment Magazine nu mai este disponibil în format tipărit, dar numerele anterioare ale revistei In The Moment Magazine sunt disponibile pe Readly.
.